AUR a deschis pentru orice român înscrierea pentru a candida la prezidențiale. Ce condiții impune

AUR a deschis pentru orice român înscrierea pentru a candida la prezidențiale. Ce condiții impune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alianţa pentru Unirea Românilor a dat startul cursei interne pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale din acest an și orice român se poate înscrie, dacă respectă anumite criterii și condiții.

„Vrem să propunem românilor cel mai bun candidat, care, după alegerile din noiembrie, să îl înlocuiască la Cotroceni pe actualul preşedinte taciturn, Klaus Iohannis, şi să repare ce a stricat turistul în cei 10 ani de mandat. Ne-am săturat de felul în care la primării, la consilii judeţene, la parlamentare sau prezidenţiale ies candidaţi din joben în urma blaturilor dintre partidele politice. Noi am intrat în această luptă ca să fim altfel”, spune AUR într-un comunicat. 

ADVERTISING

AUR precizează că „în perioada 16 februarie - 16 martie, fiecare dintre cei pe care voi, românii, consideraţi că pot fi cu succes un preşedinte mai bun decât Klaus Iohannis sau fiecare dintre românii care aderă la cei patru piloni ai AUR - naţiune, familie, credinţă şi libertate - sunt invitaţi să se înscrie pe Platforma de Merit AUR, iar ulterior, până pe data de 16 iunie, să meargă în fiecare filială din judeţele ţării sau din diaspora pentru a-i convinge pe membrii şi simpatizanţii AUR să îi susţină în cadrul competiţiei interne pentru desemnarea candidatului AUR la alegerile prezidenţiale”. 

ADVERTISING

Potrivit AUR, cei care se vor înscrie în competiţia internă a AUR trebuie să îndeplinească o serie de criterii fundamentale:

  • Să fie cetăţean român, cu domiciliul în ţară
  • Să nu aibă antecedente penale 
  • Să fi realizat lucruri remarcabile în interesul românilor 
  • Să nu fi dobândit în mod voluntar cetăţenia unei alte ţări sau să îşi fi exercitat drepturile de cetăţenie într-o altă ţară, ori să îşi fi declarat loialitatea faţă de o altă ţară 
  • Să beneficieze de o majoritate de 50%+1 din voturi în cadrul congresului partidului AUR pentru desemnarea la funcţia de Preşedinte al României
  • Este o persoană cu integritate, bun caracter şi reputaţie 
  • Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi ales în funcţia de Preşedinte al României”. 
ADVERTISING

„Candidatul AUR va ajunge în turul 2 şi oferim şansa unei candidaturi celui sau celei despre care românii vor spune că este cel mai bun pentru a fi candidatul AUR şi viitorul preşedinte al României”, spune AUR. 

Competiţia internă pentru desemnarea candidatului AUR pentru alegerile prezidenţiale se va desfăşura în următoarele etape:

  • 16 februarie – 16 martie: înscrierea sau propunerea de candidaţi în Platforma de Merit AUR şi pe aplicaţia mobilă AUR
  • 16 martie – 31 martie: analiza dosarelor persoanelor înscrise şi publicarea pe Aplicaţia mobilă AUR a numelor celor care întrunesc condiţiile de eligibilitate. Ulterior se va deschide o sesiune de vot în cadrul căreia vor trebui să obţină minim 50 de voturi PRO candidatură din rândul membrilor AUR. 
  • 3 aprilie: anunţarea listei de 10 candidaţi acceptaţi pentru competiţia internă AUR
  • 4 aprilie – 14 iunie: demararea procedurilor de campanie internă în cadrul filialelor AUR din ţară şi din diaspora (vizitarea a cel puţin 3 locaţii din diaspora reprezintă o condiţie obligatorie) – în această perioadă vor fi organizate dezbateri regionale în Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Cluj, Timişoara şi Craiova la care vor lua parte persoanele ce se vor afla pe lista de 10 posibili candidaţi
  • 15 iunie – între orele 07:00 – 21:00: procedura de vot în cadrul aplicaţiei AUR
  • 16 iunie:–anunţarea candidatului AUR pentru alegerile prezidenţiale din 2024

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇