Preşedintele Senatului, Anca Dragu, nu susţine introducerea paşaportului COVID şi nu crede că România va adopta o astfel de măsură.
„Nu cred că vom trece la acest paşaport COVID-19. Personal, nu susţin un asemenea demers”, a declarat Anca Dragu, duminică seara, într-o intervenţie la Antena 3.
Ea a subliniat că fiecare persoană este responsabilă, iar "această responsabilitate înseamnă inclusiv să ne vaccinăm".
"Cred că fiecare dintre noi este responsabil şi, ca atare, această responsabilitate înseamnă inclusiv să ne vaccinăm şi să luăm toate măsurile privind mască, distanţare, aşa mai departe şi pe măsură ce vom avea un număr cât mai mare de persoane vaccinate cred că vom putea considera pandemia spre final.
De fapt, asta este miza în toată această discuţie economică, în ce măsură vom scăpa rapid de pandemie, până după jumătatea anului, să zicem că avem un număr însemnat de populaţie deja vaccinat, şi în România şi în alte ţări europene, astfel încât activitatea economică să îşi reia cursul normal", a precizat preşedintele Senatului, subliniind că ea, personal, nu este de acord cu introducerea paşaportului COVID.
Citește și: