A patra doză de vaccin va fi necesară, anunță ministrul german al Sănătății

A patra doză de vaccin va fi necesară, anunță ministrul german al Sănătății
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Varianta Omicron face necesară o a patra doză de vaccin, a anunțat ministrul german al Sănătăţii, Karl Lauterbach.

Ministrul a precizat că Germania a comandat deja 80 milioane de doze de vaccin pe care Biontech îl dezvoltă în mod specific contra Omicron, iar acestea ar trebui să sosească în aprilie sau mai.

Germania a comandat, de asemenea, 4 milioane de doze de vaccin Novavax, recent aprobat, şi alte 11 milioane de doze de vaccin Valneva, care aşteaptă autorizaţia de punere pe piaţă, a mai indicat Lauterbach, într-o conferinţă de presă.

Vaccinurile de la Novavax vor sosi în ţară în luna ianuarie, a indicat el.

Lauterbach şi-a arătat susţinerea faţă de obligativitatea generală de vaccinare, argumentând că, în lipsa ei, nu va fi posibilă gestionarea viitoarelor valuri de epidemie pe termen lung.

Potrivit lui Lothar Wieler, preşedintele Institutului Robert Koch (RKI) de boli infecţioase, varianta Omicron va fi responsabilă de majoritatea infectărilor cu coronavirus în Germania în trei săptămâni..


Tot miercuri, Consiliul de Etică german s-a pronunţat în favoarea extinderii obligativităţii vaccinării de la sectoarele sensibile – unde a fost introdusă recent – la „părţi semnificative din populaţie”, după cum transmite dpa.

O extindere a acestei cerinţe trebuie însoţită de o serie de măsuri, se arată în recomandarea adoptată cu o majoritate de voturi de acest consiliu consultativ.

În plus faţă de stocuri suficiente de vaccinuri la nivel naţional, oamenii ar trebui să aleagă liber serul cu care să se vaccineze. Consiliul mai recomandă emiterea de invitaţii directe cu programări personalizate, existenţa unui registru naţional de vaccinare cu date securizate, punerea la dispoziţie de informaţii comprehensibile.

Avizul Consiliului de Etică a fost cerut de guvernul federal şi executivele landurilor pentru o evaluare înaintea votului din Bundestag pe tema unei obligativităţi generale de vaccinare. Votul este stabilit să aibă loc la începutul anului viitor.

Cancelarul Olaf Scholz, care s-a pronunţat în favoarea acestei măsuri, a precizat că parlamentarii vor putea vota conform conştiinţei, o decizie care le va permite să voteze împotriva politicii partidului din care fac parte.

În Germania, rata de vaccinare în Germania se situează în urma celor din altor state occidentale. Până marţi, 70,4% dintre locuitori primiseră numărul de doze recomandat pentru protecţia iniţială, iar cel puţin 32,6% şi doza booster.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇