A murit fostul candidat la președinția SUA Bob Dole

A murit fostul candidat la președinția SUA Bob Dole

Ex-senatorul Bob Dole, personalitate marcantă a politicii americane, candidat la Casa Albă şi veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, a decedat duminică la vârsta de 98 de ani, a anunţat Fundaţia Elizabeth Dole, citată de AFP.

„Cu inima grea anunţăm că senatorul Robert Joseph Dole a decedat în această dimineaţă în somn”, a comunicat pe Twitter fundaţia, care poartă numele soţiei acestuia.

"El a servit SUA cu fidelitate timp de 79 de ani", menţionează textul.

"Senatorul Bob Dole a fost un mare om care a trăit o viaţă extraordinară în serviciul Americii şi ne va lipsi profund tuturor celor care au avut privilegiul să-l cunoască", a reacţionat fostul vicepreşedinte Mike Pence.

ADVERTISING

De trei ori candidat pentru învestirea oficiala în poziţia de candidat al Partidului Republican pentru Casa Albă, Bob Dole va fi învins de Ronald Reagan în 1980, iar apoi de George Bush tatăl în 1988, câştigând acest titlu în 1996.

Dar preşedintele în exerciţiu Bill Clinton se va impune uşor în faţa acestui bărbat de 73 de ani, care părea depăşit în epoca politicii televizate.

Revenit acasă cu medalii, dar grav rănit din Al Doilea Război Mondial, el a reînvăţat să meargă şi să-şi stăpânească corpul, cu excepţia braţului drept.

ADVERTISING

Dole intră în Congres în 1961, mai întâi ca reprezentant, apoi ca senator de Kansas.

A fost căsătorit cu Elizabeth Dole, care a avut ea însăşi o strălucită carieră politică, ocupând funcţiile de ministru al transporturilor, ministru al muncii şi senatoare de Carolina de Nord.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇