A cui este victoria și cum îi zice secretului Moldovei

A cui este victoria și cum îi zice secretului Moldovei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

A cui? A Maiei Sandu, firește nu doar izbânda PAS. Dar e și triumful eticii, voinței, reformei și moderației, al românilor de dincolo și dincoace de Prut, ca și al Vestului. Și, mai presus de orice, e al democrației.

La masa victoriei șed întotdeauna mulți mușterii. De înfrângeri nu vrea să aibă parte niciodată nimeni.

Cui aparține înfrângerea scrutinului din ziua de grație 11 iulie 2021 se știe. Bătut e, înainte de orice, blocul pro-rus, socialisto-comunist. Pe cale de consecință, s-au văzut învinși Putin și dușmanii reformelor democratice menite a scoate Republica Moldova din logica statului mafiot și eșuat și a o preface în gura de rai a unui stat de drept.

Când? De îndată ce promisiunile victoriei Maiei Sandu și acțiunile și solidaritatea partidului ei, PAS, cu ea și cu idealurile ei liberale, democratice și justițiare vor fi rodit în fine, cu ajutorul lui Dumnezeu, al României și al Uniunii Europene.

ADVERTISING

Clar e că a doua victorie uriașă obținută de șefa statului moldovean după cucerirea președinției deschide realmente Basarabiei opțiunea ieșirii din marasm.

Dotată cu majoritatea parlamentară pentru care a luptat exemplar și cu un mandat popular, reformist, cum nu se poate mai clar, Maia Sandu va putea transpune acum ceea ce știe că e misiunea ei principală. Să edifice o justiție demnă de acest nume și să asaneze rapid, pentru că timp mult nu cred să aibă, instituțiile statului moldovean, reîntemeindu-l dimpreună cu educația, medicina și economia, astfel încât să-l despartă definitiv de sărăcie, de corupție, de soarta de pradă ușoară a oricui, de veșnicul său destin de victimă.

Nu e poate întâmplător că firava absolventă de la Harvard Maia Sandu a aplicat putinismului, cum scriam după victoria ei la prezidențiale, în noiembrie trecut, ”croșee de dreapta atât de dure, încât l-au pulverizat pe socialistul Dodon, readucând Moldova în Europa. Inteligența, integritatea și onestitatea, precum și congruența dintre politică și moralitate până la urmă, iată, contează.

ADVERTISING

Mai scriam atunci că, ”în schimb, în meciul lor de box intern, (în speță în alegerile lor prezidențiale) SUA s-au trezit la podea în lumea a treia”, iar ”Moldova bate mai nou la ușa democrației liberale reale și o deschide pe a națiunilor civilizate. Unde a intra și a rămâne presupune ca Maia Sandu să-și procure și o majoritate parlamentară pro-europeană și capacitatea de a rezista provocărilor putiniste”.

Ei bine, și-a procurat și-a rezistat. Partidul Acțiune și Solidaritate și-a adjudecat aproape 53%, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) a obținut circa 27% și Partidul Șor 5,7 %.

Înțelepțiți de sejururile tot mai îndelungate și mai deșteptătoare în Occident ale unui număr tot mai mare de moldoveni, de roadele muncii lor, ca și de informațiile circulând în timp real în rețelele de socializare atât de familiare Maiei Sandu, basarabenii au început în fine să facă diferența.

ADVERTISING

Au început să știe că nicăieri nu zboară câinii cu colaci în coadă, că peste tot sunt politicieni răi și buni, demagogi și oameni de stat care-și suflecă mâinile, muncesc pe bune și-și demarează sau poate chiar își duc la bun sfârșit excelenta misiune. Maia Sandu face parte dintre cei din urmă. Iar prezența ei în mass-media s-a dovedit providențială.

Rostirea ei simplă, curată, directă și adevărată se deosebește ca de la cer la pământ de toxicele trufii, infatuări, minciuni, dezinformări și propagande, cu care s-au obișnuit de vreun secol, de la politicienii lor și-ai altora, basarabenii. Iată de ce n-au cotizat nici la pompieristicul populism și extremism naționalist de tip AUR.

Calitatea umană a Maiei Sandu se află, dimpreună cu educația ei excelentă, la temelia succesului provizoriu al Moldovei, al românilor de dincolo și dincoace de Prut, al Vestului, al bunului simț, al adevărului, al dreptății, al ideii de reformă, de modernizare, de construcție a statului de drept.

Or, nicio calitate umană nu e o garanție veșnică.

Am văzut politiciene demarând fulminant în cariere care, după o ascensiune spectaculoasă, s-au prăbușit în demagogie, ipocrizie și superbie. Marcate de hybris și ranchiună, jalnica lor prestație la bătrânețe le-a distrus și elanul, și educația, și inteligența, și binefacerile tinerești. Pentru că puterea corupe și corupe din păcate rapid.

Dar chiar dacă Maia Sandu va evita capcana turpitudinii morale venind adesea la pachet cu puterea, șefa statului moldovean va avea nevoie de cantități enorme de energie, forță și putere spre a evita alte curse și a face față viguros inerțiilor și rezistențelor diverselor segmente și sisteme interne și internaționale, care sunt funciar ostile democrației și principiilor statului de drept.

Herculeana ei misiune va fi să asigure rapid prosperitatea Moldovei simultan cu accelerata asanare a marasmului în care a fost împinsă și lăsată Basarbia de toată lumea, inclusiv de dregătorii români din Consiliul de Coroană al anilor '30, nu doar de sovietici, de socialisto-comuniștii pro-ruși, precum și de mafioții postcomuniști ajunși la butoane sub formă de cleptocrație de extracție kaghebistă.

Se va pricepe ea la toate acestea? Va avea oare, cu cine?

Are Vestul clarviziunea și voința de a o ajuta, acum când Occidentul, cu democrațiile lui sub atac sau în degringoladă, se retrag de peste tot, fugind jenant și dintr-un Afganistan lăsat rușinos la cheremul talibanilor și al voinței extremiștilor de a distruge orice urmă de școlarizare a fetelor, orice vestigiu al drepturilor omului, femeilor și minorităților?

Are Uniunea Europeană înțelepciunea de a evita să ceară și Chișinăului transpunerea unor programe ultraprogresiste, aflate flagrant în răspăr cu tradițiile locului, de care să se prevaleze reacționarii, utilizându-le ca pretext pentru a se reinventa, a stârni ură și a demola incipienta democrație?

Are România iubirea, forța, unitatea, consensul spiritual, solidaritatea, inteligența politică și generozitatea pe care le va presupune ajutorarea eficientă și pe termen lung a Moldovei?

Se vor găsi și la Chișinău destui meșteri Manole care să vrea să acrediteze că secretul construcției statale moldovene ar fi îngroparea între zidurile ei a Maiei Sandu.

Depinde de moldoveni să nu le dea crezare și să n-o sacrifice pe Ana lui Manole, ci să-i dea timp să înnoiască arhitectura republicii, atribuindu-i însușirile necesare supraviețuirii în mileniul 3. Depinde de Maia să nu-i dezamăgească.

Ecuația moldoveană are, iată, varii necunoscute. Dar și o soluție elegantă. O cheamă Maia Sandu.

Petre M. Iancu

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇