Astăzi au avut loc alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova. Oamenii au mers la vot pentru a alege viitorul țării, într-un scrutin cu miză enormă: lupta anti-corupție și traseul european.
Atenția a fost îndreptată atât spre diaspora, unde moldovenii s-au așezat la cozi înaintea deschiderii secțiilor, cât și spre Transnistria, unde analiștii au atras atenția că pot fi nereguli.
A fost un record absolut de prezență la un scrutin parlamentar în diaspora, respectiv peste 200 de mii de alegători.
Primele date, în urma unui sondaj efectuat cu câteva ore înaintea închiderii urnelor, arată că partidul condus de Maia Sandu ar fi obținut peste 55% din totalul voturilor exprimate.
Spotmedia.ro v-a ținut la curent, pe parcursul zilei, cu procesul de votare. Rămâneți alături de noi pentru a afla, mâine, rezultatele scrutinului parlamentar din Republcia Moldova.
22.00: ”Salut victoria Partidului Acțiune și Solidaritate, o veste extraordinară care vine din Republica Moldova, ai cărei cetățeni au luat o decizie fermă, pro-europeană”, da declarat și liderul PNL, Ludovic Orban.
21.58: ”În sfârșit, vești bune de peste Prut”, transmite europarlamentarul Eugen Tomac.
21.12: Date preliminare ale unui after-poll, realizat prin telefon în Republica Moldova, între orele 18 și 20, arată că PAS, al Maiei Sandu, a câștigat cu 55,1%, urmat de Blocul electoral al Socialiștilor și Comuniștilor, cu 24%.
Sondajul telefonic a fost realizat de comunitatea WatchDog.MD și Institutul de Politici Publice.
21.05: În diaspora au votat peste 200 de mii de alegători.
21.00: S-au închis secțiile de vot din Republica Moldova. Au votat peste 48% dintre alegători, adică peste 1,46 milioane de cetățeni cu drept de vot.
20.00: Au votat 1,4 milioane de alegători, adică peste 46% din totalul alegătorilor de pe liste. În diaspora, au votat 188 de mii de oameni, ceea ce reprezintă un record absolut pentru alegeri parlamentare, anunță Ziarul de Gardă.
19.05: Președintele Maia Sandu a făcut apel să se iasa la vot, într-un video postat pe contul său de Facebook:
18.35: În schimb, la cele 17 secţii de votare deschise în Federaţia Rusă s-au prezentat doar aproximativ 5.000 de alegători până la ora 17.00, potrivit Deschide.md.
18.00: Până la această oră, 40,31% dintre alegători și-au exercitat dreptul de vot, adică 1,2 milioane de oameni. În diasporă, au votat 163 de mii de persoane.
17.55: Poliţia a fost sesizată în 19 cazuri de transportare organizată de alegători şi a examinat deocamdată trei dintre ele, însă nu poate aplica sancţiuni, deoarece, în opinia forţelor de ordine, acestea nu constituie încălcare a legislaţiei electorale, a anunţat şeful adjunct al Inspectoratului General de Poliţie, Maxim Maxian, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Radio Chişinău.
17.15: Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, îi îndeamnă pe cetăţenii moldoveni să iasă în număr cât mai mare la vot, duminică, "pentru că de acest vot depinde viitorul democratic al Republicii Moldova", transmite Agerpres.
17.10: Potrivit Ziarul de Gardă, până la ora 17:00 a fost înregistrat un record de voturi exprimate vreodată în cadrul alegerilor parlamentare în diaspora, votând aproape 152 de mii de moldoveni.
16.30: Sunt cozi la secţiile de votare în Transnistria, în timp ce trupele ruse se declară pregătite în eventualitatea unor provocări, informează Agerpres.
16.10: Alegătorii din două localităţi din Republica Moldova votează în corturi, ca urmare a lipsei unor spaţii în care să fie amenajate secţii de votare, scrie Agerpres.
15.48: Până la această oră au votat peste 1 milion de cetățeni modoveni cu drept de vot, adică peste 34% din totalul alegătorilor înscriși pe liste.
15.33: Scrutinul parlamentar poate fi considerat valid, rata de participare fiind deja de 33%, anunță Ziarul de Gardă.
14.52: Autoritatea Electorală Permanentă informează că cele două secţii de votare deschise la Bucureşti funcţionează în parametri optimi, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară şi vor fi deschise pentru alegători până la ora 21:00.
AEP reaminteşte că cele două secţii se află la următoarele adrese: str. Eugeniu Carada nr. 1 (Centrul Vechi) şi str. Stavropoleos nr. 6 (Centrul Vechi).
14.41: Deschide.md prezintă situația votului în diaspora: Până la ora 14:00 au votat peste 109.140 de persoane. De la ora 12:00 până la ora 14:00 au reușit să voteze 39.693 de persoane.
14.11: Prezența la vot e pe un ușor trend descendent. Până la ora 14:00 au votat 844.934 de alegători, ceea ce înseamnă 28,95 %. În 2019, la ora 14:00, erau prezenți la urne 905.197 votanți (31,55%).
13.08: Prezența la vot scade ușor, față de 2019. Până la ora 13:00 au votat 743.501 de alegători, adică 25,68 %. Comparativ cu 2019, participarea este cu 1% mai mică. Atunci fiind prezenți deja la urne 762.459 votanți (26,69%).
12.48: PAS Diaspora publică, pe contul de Facebook, o imagine de la Bremen, unde moldovenii s-au prins în horă.
12.42: Trupele ruse din regiunea transnistreană au fost instruite pentru a contracara eventuale provocări în Zona de Securitate în contextul alegerilor parlamentare anticipate. Potrivit agenției rusești TASS, citate de Deschide.md, trupele ruse au luat măsuri suplimentare și sunt pregătite pentru eventuale provocări la secțiile de votare destinate locuitorilor din regiune.
Declarația aparține lui Andrei Gorobțov, care este președintele delegației Federației Ruse în Comisia Unificată de Control.
12.24: Și la Paris, moldovenii au așteptat încă de dimineață să voteze.
12.22: Continuă mobilizarea în diaspora. Până la ora 12:00 au votat aici peste 69.000 de persoane.
21,51% din numărul total de votanți moldoveni s-au prezentat la vot, până la ora 12:00.
12.03: Fostul președinte Igor Dodon a transmis un mesaj anti-occidental, într-o retorică pe care Blocul Socialiștilor și Comuniștilor a folosit-o toată campania.
"Va fi o guvernare responsabilă, profesionistă, care se gândește la țară sau va fi o guvernare care va da țara pe mâini străine”, a spus Dodon, duminică.
12.10: Până la ora 12:00, 21,51% din numărul total de alegători au votat. Mobilizarea continuă în diaspora: tot până la ora 12:00, aici au votat peste 69.000 de persoane.
11.32: 40% dintre alegătorii care s-au prezentat la vot până la ora 10.00, în municipiul Chișinău, au între 56 și 70 de ani. Cu o cotă de 22,45 la sută, și-au exercitat dreptul la vot și persoanele ce au între 41 și 55 de ani, scrie Deschide.md.
Cu totul altfel stau lucrurile, însă, în străinătate, unde cei mai matinali au fost moldovenii cu vârsta cuprinsă între 26 și 40 de ani, ei reprezentând 40% din totalul alegătorilor care s-au prezentat la urne până la această oră.
Rata de participare a celor de la 41 la 55 de ani este la fel de ridicată, ei reprezentând o cotă de 33 de procente.
11.28: Președintele Maia Sandu a votat, pentru "un Parlament cu care pot să lucrez".
„Aceste alegeri sunt despre puterea oamenilor, nu despre puterea politicienilor. Vreau să-i încurajez pe oameni să creadă în puterea lor. Este o zi importantă, în care cetăţenii se pot elibera de hoţi. Parlamentul administrează banii ţării, de aceea trebuie să fim atenţi cui încredinţăm banii ţării. De alegerea noastră depinde ce fel de legi vor vota următorii parlamentari.
Am votat pentru un Parlament cinstit cu care să pot să lucrez”, a spus Maia Sandu.
10.30: În primele ore ale dimineții au votat în diaspora peste 18.000 de persoane, ceea ce înseamnă de patru ori mai mult decât la parlamentarele din 2019, scrie Deschide.md.
"Schimbăm țara, de data aceasta", se poate auzi în filmarea din Frankfurt, unde la ora locală 5.30 deja erau formate cozi.
„Îmi doresc foarte mult să vină acea zi când să-mi fac geanta și să mă întorc acasă și să nu trebuiască să mai plec niciodată. Acesta e visul meu și o să rămână până la urmă. Cred că pentru toți care sunt acum aici era mult mai bine dacă eram acum acasă și decideam ceva de acasă. Lumea e aici de la cinci dimineața cu copii mici, dar au venit. Asta mă bucură foarte mult”, spune un alegător din Berlin, citat de agora.md.
Și în țară prezența este cu 4% mai mare decât în 2019.
Până la ora 10:00, aproximativ 318.000 de cetățeni ai Republicii Moldova s-au prezentat la urnele de vot.
Au fost semnalate și primele nereguli: în două secții din Transnistria a avut loc transportarea organizată a alegătorilor, potrivit misiunii de observare Promo-LEX, citată de portalul agora.md.
CONTEXT
Peste 3,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege noul Parlament, după ce vechiul legislativ a fost dizolvat în luna aprilie, la propunerea preşedintelui Maia Sandu.
Curtea Constituţională a Republicii Moldova a avizat dizolvarea Parlamentului ca urmare a faptului că membrii legislativului nu au ajuns la un acord privind formarea unui guvern.
"La originea cauzei se află sesizarea depusă de dna Maia Sandu, Preşedintele Republicii Moldova. În baza articolului 85 alineatele (1) şi (2) din Constituţie, autoarea sesizării solicită Curţii să constate circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a, din cauza expirării termenului de trei luni în cadrul căruia Parlamentul trebuia să formeze Guvernul şi a expirării termenului de 45 de zile de la prima solicitare şi respingerea a două solicitări de învestitură a Guvernului", a precizat, atunci, Curtea Constituţională.
Dintre cei 3.282.837 cetăţeni cu drept de vot, 258.691 au domiciliu înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova, scrie Agerpress.
Pentru alegerile parlamentare anticipate de duminică s-au înscris în competiţia electorală 20 de partide politice, două blocuri electorale şi un candidat independent.
Principalii favoriţi - conform sondajelor - sunt Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS, de dreapta, proprezidenţial) şi Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS).
Şanse să intre în parlament au, de asemenea, Blocul electoral "Renato Usatîi", al fostului primar al oraşului Bălţi, un controversat om de afaceri, care nu-şi ascunde legăturile cu lumea interlopă din Rusia, precum şi Partidul Şor, al fostului primar al Orheiului, Ilan Şor, care reprezintă interesele populaţiei rusofone.
De altfel, Ilan Şor nici nu se află pe teritoriul Republicii Moldova, fiind dat în căutare internaţională după ce a fost inculpat în Dosarul "Furtul miliardului" privind deturnarea a circa un miliard de dolari din sistemul bancar al republicii între 2012 şi 2015, conform publicaţiei Anticorupţie.md.
O noutate a acestor alegeri este participarea filialei Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) din Republica Moldova, pe liste comune cu trei formaţiuni unioniste: Uniunea Salvaţi Basarabia, Partidul Popular Românesc (PPR) şi Partidului Liberal (PL).
Pragul electoral pentru partide este de 5%, iar pentru blocuri electorale de 7%.
Vor fi deschise 2.150 de secţii de votare, dintre care 150 în afara ţării şi 41 pentru cetăţenii cu drept de vot din localităţile din stânga Nistrului. Pentru a fi considerate valabile, la alegeri trebuie să participe nu mai puţin de o treime din numărul total al alegătorilor.
Aproape toate secţiile de votare din străinătate deschise pentru alegerile din 11 iulie au primit câte 5.000 de buletine de vot, numărul maxim admisibil potrivit legii.
Mai puţine buletine de vot au fost distribuite doar în câteva misiuni diplomatice ale Republicii Moldova, pe motiv că şi numărul de alegători este de obicei mult mai mic decât la alte secţii de votare. Este vorba despre Japonia, China, Qatar şi Emiratele Arabe Unite, a declarat ministrul de externe în exerciţiu, Aureliu Ciocoi, totodată premier interimar.
Potrivit unor observatori de la Chişinău, pentru prima oară se conturează posibilitatea ca un partid de dreapta - PAS - să câştige suficiente voturi pentru a forma o majoritate în parlament, ceea ce ar face posibil ca preşedintele Maia Sandu să-şi pună în aplicare programul de reforme promis în alegerile prezidenţiale.
PAS beneficiază de capitalul de imagine al Maiei Sandu, care a reuşit să dizolve actualul parlament, dominat de socialiştii proruşi şi aliaţii lor comunişti şi din Partidul Şor, în pofida obstacolelor puse de Partidul Socialist al lui Igor Dodon, care a recurs la proceduri judiciare.
Lupta împotriva corupţiei, pe care şi-a construit campania prezidenţială Maia Sandu, a fost preluată de formaţiunea sa în actuala campanie pentru parlamentare, într-o demonstraţie de afiliere, dar şi într-o încercare de a atrage simpatiile electoratului celorlalte formaţiuni, fie de stânga sau de dreapta, prorus sau preuropean.
În acest sens, Europa Liberă citează două ultime sondaje din această campanie electorală: conform sondajului Asociaţiei Sociologilor şi Demografilor, patru partide ar accede în parlamentul de la Chişinău: PAS, cu 37,4%, Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor, cu 37,1%, aproape la egalitate cu PAS, plus Partidul Şor, cu 6,8%, şi Platforma "DA" - a lui Andrei Năstase, cu 5,4%.
Barometrul Opiniei Publice, realizat la comanda Institutului pentru Politici Publice, estimează că în viitorul legislativ ar accede trei formaţiuni: partidul PAS ar obţine peste 43% din voturi, Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor - aproape 33%, iar pe locul trei s-ar plasa Partidul Şor cu aproape 8%.
La fel ca în precedentele campanii, socialiştii şi comuniştii au mizat pe cartea antieuropeană şi apropierea de Rusia, speriind electoratul că venirea dreptei la putere va însemna tăierea gazelor şi un "nou război pe Nistru", după cum a declarat Igor Dodon vineri.
Mai mult, "în cazul în care cei de dreapta vor încerca să nu recunoască victoria noastră la parlamentare", vom ieşi la proteste în stradă, a ameninţat Dodon, citat de IPN.
Potrivit analiştilor, cum va arăta viitorul parlament depinde atât de mobilizarea diasporei moldovene din ţările occidentale, cât şi de felul în care va fi "mobilizat" electoratul din Transnistria.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunţat că scrutinul de duminică va fi monitorizat de 2.442 de observatori acreditaţi de CEC. Dintre aceştia, 1.800 de observatori naţionali reprezintă opt asociaţii obşteşti din ţară.
De asemenea, scrutinul va fi monitorizat de către 642 de observatori internaţionali, care reprezintă 20 de misiuni diplomatice acreditate în Republica Moldova şi de 30 de experţi electorali internaţionali din partea a zece autorităţi electorale străine.
Citește textele zilei pe Spotmedia
- Miză uriașă la alegerile din R. Moldova, ar putea avea loc o premieră absolută. Plus: Cum se folosește Rusia de AUR Interviu Video
- Cui i-e frică de Xi Jinping? Sau drumul de 40 de ani de la „Chī le ma!” la „Nǐ hǎo!”
- UE va „sufoca” principala sursă de venit pentru afacerile online? Cum vor fi afectați utilizatorii? Impactul noilor propuneri privind cookie-urile