Spectacolul din PNL s-a încheiat, președintele PNL este Klaus Iohannis, care trebuie să găsească o soluție pentru continuarea guvernării. Și ea nu trebuie să fie dl Cîțu, dimpotrivă aș spune.
Declarațiile din SUA și de la congres sunt mai nuanțate decât interpretarea lor de moment. Între “nu sunt motive să fie demis”, adică guvernarea girată de mine e bună, și “îl voi desemna din nou” e o mare diferență.
Deja dl Cîțu începe să lanseze mesaje cu aer de degringoladă privind ample negocieri pentru susținerea Cabinetului. Ele ar fi normale, așa se face în politică, dacă dl Cîțu însuși nu ar fi stabilit niște limite de care se lovește acum.
Și nu este vorba atât despre discuția cu PSD. Dl Cîțu a exclus la congres o alianță cu PSD, însă susținerea la vot nu trebuie să fie neapărat în baza unei alianțe, poate fi și punctuală. Este vorba despre AUR.
După ce și-a pus consilierul să avertizeze Europa că USR PLUS negociază cu AUR căderea Guvernului, după ce președintele Iohannis i-a apostrofat pe pluseriști pe aceeași tema, dl Cîțu se anunță gata să negocieze și cu AUR susținerea Guvernului.
Extremismul este la fel de rău și când dărâmă, și când susține sau instalează guverne.
Degringolada dlui Cîțu este de înțeles, pentru că după acest congres, în mod paradoxal, șansele domniei sale de a mai închega o majoritate au scăzut. Pentru că nu mai este susținut nici măcar de întregul PNL.
Ceea ce a făcut Ludovic Orban la congres nu a fost să lupte pentru o victorie despre care știa că e imposibilă. A vrut să evidențieze disonanța stridentă între atmosfera congresului și rezultatul votului, să îl ridiculizeze pe Florin Cîțu, să indice vinovatul și adversarul – președintele Iohannis și să își marcheze intrarea în Opoziție, pentru că asta înseamnă încetarea parteneriatului cu președintele Iohannis.
Mesajul este că bătălia nu s-a încheiat. Oamenii săi spun tuturor că dl Cîțu pleacă într-o lună nu numai de la Guvern, ci și de la șefia partidului, interimatul ar urma să fie preluat de unul dintre prim-vicepreședinții Dumitrescu sau Bode. În primăvară, un nou congres, pe care dl Orban e gata să-l câștige.
Cu acest mesaj încearcă dl Orban să țină uniți cei 50 de parlamentari care l-au susținut. Poate nu vor rămâne toți, dar un nucleu de 15-20 tot va avea, adică suficienți cât să facă și mai dificilă orice majoritate pentru dl Cîțu.
După cum vedem, dl Orban amână și demisia din fruntea Camerei Deputaților, așteptând finalul crizei pe care vrea să o arbitreze din această funcție. Iar faptul că niciunul dintre cei propuși din echipa Orban nu a prins vreo funcție, nici măcar Siegfried Mureșan, face ruptura și mai gravă.
Când are nevoie premierul Cîțu de majoritate?
În mod cert la votul de încredere pentru schimbarea componenței Guvernului. Premierul spune că nu ar fi un vot pentru tot Cabinetul, ci doar pentru noii miniștri. Chiar dacă textul constituțional îl ajută, de câte ori poate să cadă la acest vot de încredere până la sesizarea CCR?
Dar în discuție este și moțiunea de cenzură. Pe 28 septembrie, CCR va stabili dacă cea depusă de USR PLUS și AUR își va urma cursul sau nu.
Dacă da, va ajunge la vot. Dacă moțiunea va fi invalidată, poate fi depusă una nouă, ori de către PSD, ori de către USR PLUS și AUR.
În ambele cazuri, cheia va fi la PSD. Își poate permite PSD să nu voteze/inițieze moțiunea împotriva Guvernului Cîțu ajuns la 15% cota de încredere și, implicit, să țină acest guvern cu voturile sale? La vedere, pentru că aritmetica parlamentară va face imposibilă discreția susținerii.
Există precedentul guvernării Tăriceanu, care a supraviețuit cu susținerea PSD. Și cred că social democraților nu le-ar displăcea.
Dar situațiile nu sunt comparabile: Cîțu nu e Tăriceanu, care era autentic președinte de partid, la Palatul Cotroceni era Traian Băsescu, adică inamicul comun, iar PSD nu avea niciun concurent în zona lui de electorat.
Acum are doi: AUR și, mai periculos, pe Dragnea, iar ambii acuză PSD tocmai de blat cu PNL, de subordonare față de Iohannis și servicii. Își poate asuma PSD să confirme aceste acuzații pentru niște bani în plus pentru primari și câteva posturi?
În plus, PSD are un obiectiv strategic fezabil dacă rezistă tentației acum: să câștige toate cele patru runde de alegeri din 2024 și atunci să aibă cu mult mai mult decât pot primi acum susținând o guvernare chinuită.
O variantă ar fi refacerea coaliției. Și pentru USR PLUS ar fi sinucigaș să îl accepte din nou pe dl Cîțu. Nu numai pentru că ar fi ridicoli, dar nu ar putea justifica luna aceasta de criză cu toate costurile ei.
Împotriva dlui Cîțu a fost o decizie unanimă a Comitetului Politic. Electoratul lor e cel mai exigent și nervos, nu poate fi luat de prost atât de ușor, cu o hârtie plină de promisiuni.
Dacian Cioloș a fost foarte ferm într-o postare duminică seara: „Nu am discutat nimic cu Florin Cîțu sau cu cineva din conducerea PNL după congresul lor. Nu ne întoarcem la guvernare decât în condițiile deja expuse: alt premier și calendar clar de reforme. Consider declarațiile liberalilor o încercare ridicolă de influențare a alegerilor din USR PLUS”.
Dar să zicem că USR PLUS s-ar sinucide, ar putea fi insuficient dacă Ludovic Orban păstrează în jur de 30 de parlamentari care să voteze împotriva dlui Cîțu. Ce ar mai avea de pierdut?
Dacă nu reușește să își asigure susținerea la moțiune, Guvernul pică și dl Cîțu nu poate fi următoarea propunere de premier, conform Deciziei CCR 85 de anul trecut.
Iar fără domnia sa jocul se deblochează în primul rând în privința USR PLUS, dar chiar și în privința PSD, pentru care dărâmarea lui Florin Cîțu va fi suficient de valoroasă pentru a acoperi o eventuală susținere pentru alt guvern PNL, cu alt premier, dacă va fi nevoie.
Așadar, adevăratul președinte PNL, Klaus Iohannis, va fi probabil într-o luna pus în situația de a renunța la pionul antiOrban și de a desemna un nou premier, la care probabil deja s-a gândit. Care să formeze o nouă coaliție pentru un guvern care să gestioneze PNRR. Dl Cîțu poate fi la fel de bine și președintele Senatului până se eliberează șefia BNR.