Urmează o nouă bătălie Trump-Biden. Cine e cel mai aproape de victorie?

Conform proiecțiilor făcute în urma sutelor de sondaje din SUA, desfășurate la nivel național și statal, actualul președinte poate rămâne la Casa Albă încă patru ani doar dacă va câștiga confruntarea din Wisconsin și confirmă acolo unde, acum, e favorit.
Urmează o nouă bătălie Trump-Biden. Cine e cel mai aproape de victorie?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Să vorbim despre Trump. Donald Trump. O parte din lume e îngrozită că s-ar putea întoarce la Casa Albă – Europa, Japonia, Coreea de Sud, chiar și China se pregătesc de impactul cu fostul președinte american, care pare a nu avea niciun plan, fiind mânat în luptă doar de dorința de răzbunare.

Dar susținătorii săi din SUA, Canada, din America de Sud și Vladimir Putin așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă.

Întrebarea care se află pe buzele tuturor, admiratori sau inamici, e dacă va reuși Donald Trump să câștige în fața lui Biden.

După ce a pierdut alegerile republicane preliminare din statul New Hampshire și din Iowa, Nikki Haley a declarat că rămâne în cursă, deși e clar că nu mai are nicio șansă să-l învingă pe Trump.

Dar scorul înregistrat de fosta guvernatoare din Carolina de Sud a surprins, fiind cu zece procente peste cel indicat de sondajele de opinie. A primit 43,3% din voturi, fiind cotată înainte de scrutin cu 33-36%.

O altă noutate, în alegerile preliminare din New Hampshire, 46% dintre cei care au votat s-au înregistrat ca fiind fără apartenență politică, un record. 

Precedentul a fost de 45%, la alegerile preliminare republicane din 2012.

ADVERTISING

Pentru a vota în SUA, e nevoie și de înregistrare pe lista unei formațiuni politice, înregistrare care poate fi făcută și ca votant al altui partid, diferit de cel pe listele căruia te-ai înscris sau ca independent.

Înregistrarea e importantă pentru că partidele află pe ce voturi se bazează, aproximativ, în fiecare circumscripție, cine sunt alegătorii nehotărâți și unde se vor desfășura cele mai dificile confruntări electorale.

În New Hampshire, Nikki Haley a câștigat cu 65-34% în fața lui Trump printre alegătorii care s-au declarat independenți. 

Cifra marchează intrarea fostului președinte republican într-o nouă realitate politică după ce, practic, și-a asigurat nominalizarea partidului pentru o nouă cursă prezidențială.

SondajAlegeriRomaniaParlament

Americanii vor fi chemați la urne toamna viitoare pentru a decide cine va conduce cea mai puternică democrație din lume în următorii patru ani.

Statele în care lupta va fi strânsă

În 2020 a câștigat Joe Biden, iar Trump, președinte în funcție la acea vreme, a refuzat să accepte înfrângerea, provocând insurecția din 6 ianuarie 2021. 

Donald Trump conduce cu o mână de fier Partidul Republican, fiind cel mai popular politician al formațiunii, având cele mai mari resurse financiare și o bază solidă de susținători. 

Dar toate aceste atuuri îi vor fi suficiente să se întoarcă la Casa Albă?

Exact cum s-a observat în confruntarea cu Nikki Haley, Trump are o mare problemă cu independenții, iar aceștia hotărăsc destinul alegerilor într-o luptă politică strânsă.

În sondajul realizat de Real Clear Politics, la nivel național, în ce privește votul popular, Donald Trump e în fața lui Joe Biden cu patru puncte procentuale - 47,3 la 43,5.

Dar asta contează mai puțin. Pentru a deveni președintele SUA, un candidat trebuie să strângă 270 de voturi electorale. 

Fiecare stat federal, în funcție de numărul locuitorilor, are alocați un număr de electori. De exemplu, California are 54, iar Montana, un stat cu populație mai redusă, are doar 4. În total, sunt 538 de electori, distribuiți inegal în cele 50 de state.

SondajBidenTrumpPresedinteSUA

Cu zece luni înainte de alegeri, în proiecția realizată de site-ul „270towin.com", Joe Biden se bazează pe 226 de electori, iar Donald Trump pe 235, în joc mai fiind 77, distribuiți astfel:

  • Pennsylvania - 19;
  • Michigan - 15;
  • Wisconsin - 10;
  • Georgia - 16;
  • Arizona - 11;
  • Nevada - 6;

Cine conduce în statele cheie

Toate statele listate mai sus, în care cursa dintre cei doi candidați este extrem de strânsă, au fost câștigate în 2020 de Joe Biden. 

Deci, pentru a redeveni președinte, Trump mai are nevoie de votul a 35 de electori, adică să câștige alegerile în cel puțin trei dintre cele șase state listate mai sus. 

Există și combinații necâștigătoare. De exemplu: Michigan, Wisconsin, Nevada, cu un total insuficient, de numai 31 de electori.

Pe de altă parte, Joe Biden are nevoie de 44 de electori, conform proiecției de la această oră. 

Deci, din cele șase state câștigate acum patru ani, e obligat să păstreze cel puțin patru, dacă vrea să rămână la Casa Albă.

Întreaga campanie electorală se va concentra, începând din zilele următoare, pe cele șase state enumerate mai sus. 

US President Joe Biden
DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI. Joe Biden își va concentra campania pe dreptul la avort, limitat de Curtea Supremă, sperând să obțină susținerea femeilor tinere din SUA. În imagine, actualul președinte ține un discurs pe această temă la un eveniment electoral - Foto: Hepta.ro

Pennsylvania. În toate sondajele de opinie realizate în această lună, Joe Biden e în fața lui Donald Trump cu un scor cuprins între 2 și 8%.

Michigan. În cel mai recent sondaj realizat în acest stat, în săptămâna 4-10 ianuarie, Joe Biden e în fața lui Trump cu patru puncte procentuale.

Wisconsin. În cel mai recent sondaj, realizat la sfârșitul lunii noiembrie, Donald Trump era în fața lui Biden cu patru puncte procentuale.

Georgia. Într-un studiu sociologic realizat în săptămâna 3-11 ianuarie, Donald Trump avea 8 puncte procentuale în fața lui Joe Biden.

Arizona. La sfârșitul lunii decembrie, Donald Trump avea 6 procente peste Biden.

Nevada. În cel mai recent sondaj, realizat în perioada 5-8 ianuarie, Donald Trump avea cu trei puncte procentuale mai mult decât Biden.

Concluzie. Conform proiecțiilor sociologice, făcute cu zece luni înainte de alegeri, Donald Trump are 282 de electori, un plus de 12 peste limita minimă de 270, fiind favorit în cursa prezidențială.

Joe Biden are 260 de electori, înregistrând un deficit de 10 pentru a rămâne la Casa Albă. 

Datele arată că statul Wisconsin, cu 10 voturi electorale, va deveni cheia confruntării politice dintre cei doi. Cine va câștiga acest stat e foarte aproape de victorie, în condițiile în care actualele tendințe se păstrează.

Sfârșitul rapid al alegerilor preliminare, un dezavantaj pentru Trump

Cifrele prezentate se pot schimba pe parcurs, în funcție de evoluția candidaților. E mult prea devreme pentru a exista un avantaj clar în favoarea unuia dintre ei.

Trump Visits South Texas with Governor Greg Abbott
VICTORIE DE PARCURS. Donald Trump e susținut de marea majoritate a alegătorilor republicani, câștigând rapid nominalizarea partidului după doar două scrutine interne, în Iowa și New Hampshire - Foto: Hepta.ro

Se poate observa că se intră într-o cursă strânsă și niciunul nu e virtual câștigător.

Faptul că alegerile preliminare republicane s-au încheiat atât de devreme reprezintă un dezavantaj pentru Donald Trump care nu mai are adversari, iar campania lui se va transforma într-o luptă directă cu Biden, oferind o perioadă lungă de timp votanților indeciși să urmărească evoluția candidaților. 

În general, o astfel de situație îl favorizează pe cel aflat în funcție, pentru că vocea autorității captează mai ușor atenția publicului.

Americanii sunt dezamăgiţi că după patru ani sunt obligați să aleagă din nou între Donald Trump și Joe Biden. O mare parte dintre ei aștepta împrospătarea clasei politice.

Din păcate, în cele două mari partide americane, n-au existat lideri cu influență și forța financiară necesară ca să-i înlocuiască pe Trump și Biden în cursa prezidențială.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇