A ajuns virală în țară informația despre o mașină, în care se afla IPS arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, surprinsă de poliție circulând cu 235 km/oră. Știrea precizează că la volan se găsea șoferul Înalt prea Sfinției Sale, iar acesta din urmă ocupa un loc de simplu călător.
OK! Înseamnă că șoferul vitezoman e vinovat, el a plătit amenda, el a rămas simplu pieton, ceea ce pare să-l pună pe înaltul prelat în afară de orice acuză.
Sub aspect juridic, este corect. Șoferul a comis o contravenție călcând legea și periclitându-i pe ceilalți participanți la trafic, inclusiv pe pietoni și inclusiv propria persoană, plus Înalt prea Sfinția Sa, pasagerul din mașina condusă de șofer.
Din viteză, mașina putea spulbera pe oricine, un copil, o mămică, un tătic, dar putea intra și într-un stâlp, încarcerând între fiarele contorsionate și pe prea sfântul călător.
Dar șansa a făcut ca să nu se întâmple nimic din toate aceste rele, așa că șoferul s-a ales numai cu amendă și permisul suspendat pe 4 luni.
Corect, legea-i lege. Refuz însă să cred că IPS Teodosie, a cărui inteligență nu o contestă nimeni, n-ar fi observat cu ce viteză astronomică zboară bolidul în care domnia sa are calitatea de pasager. Logica spune că, dimpotrivă, pasagerul era grăbit, nu altcineva. Atunci, de ce ar încălca șoferul legea?
Șoferul, ca profesionist ce este, știa ce-l așteaptă dacă depășește viteza legală. Dacă a riscat, avea o motivație majoră. Și nu există altă motivație rezonabiţă decât că asta i-a fost cerut. Fără îndoială, un șofer profesionist, cu o înaltă față bisericească la bord, nu-și permite nimic de capul lui.
Tot logica îmi spune că, în mod normal, distinsul pasager îi comunicase de la început șoferului destinația și nu-i exclus ca să-i fi sugerat urgența. Iar șoferul nu se putea conforma la ce i se cerea decât încălcând legea și asumându-și toate riscurile.
Mi se pare în afară de orice îndoială faptul că, numai la presiunea sacerdotului, șoferul și-a permis să încalce legea, preferând poate o simplă contravenție lumească, în fața păcatului de a nu i se supune celui care atenționase cândva în public că, prin el, vorbește însuși Dumnezeu.
Nu mă apuc să cercetez graba arhiepiscopului în misiunea de a ajunge la o anumită destinație, fac însă o legătură – poate neașteptată – între, pe de o parte, acea linguriță unică de împărtășanie, la care nu se poate renunța în ruptul capului întrucât așa prevăd canoanele milenare, și, pe de altă parte, Mercedesul Benz (evaluat la 100.000 de euro), despre care mă îndoiesc că ar prevede ceva milenarele canoane.
Să-mi fie iertat, dar mie spectacolul cu un înalt ierarh, așezat pasager într-un bolid de lux, îmi amintește deodată de imaginea unei icoane, unde însuși Iisus călătorea călare pe catâr, atunci când își făcea intrarea triumfală în Ierusalim, în duminica dinaintea patimilor.
Aceasta mi se pare – ca simplu credincios și simplu cetățean – interpretarea tradiției canonice, atât de dragă ierarhului, atunci când ne vorbește de linguriță și atât de indiferentă, atunci când se așază în Mercedes, lângă șofer, ca să vadă lumea ce personaj trece pe stradă.
Nu-i poate pretinde nimeni IPS Teodosie Tometanul să călărească pe catâr acum, în al douăzeci și unulea secol, dar, tocmai pentru că am ajuns în secolul democrației și al echității sociale, opțiunea pentru un bolid de 100.000 de euro, pus la dispoziția celui care le predică altora numai modestie, smerenie și deferență, mi se pare nu doar moft și vanitate, ci și sfidare fără seamăn.
Sfidarea este cu atât mai mare, cu cât cheltuielile Bisericii, inclusiv ale înalților prelați, au la bază banul public, prevăzut în bugetul statului, în diverse alocații și în donații, cu surse tot de pe la stat, precum și sumele înmânate discret și cash direct persoanei care oficiază o slujbă, botează un copil, cunună o pereche și sfințește tot ce i se cere, inclusiv o limuzină, o motocicletă, un tractor, un restaurant, un drum, căci nimeni nu refuză banii cash, chiar dacă banul e ochiul dracului, Doamne, apără-mă!
Comenta cineva în acest weekend că mai călătoresc și alții cu limuzine de lux și nu se face atâta caz. Corect, dar cine sunt ei? Sunt oameni de afaceri, cu conturile doldora, dar niciunul nu primește subvenții de la stat și nici pomeni de undeva!
Să fie clar, banii primiți de Biserică de la buget, din alocații, subvenții sau altele își au originea numai în banii publici, fie prin alocări bugetare, fie prin respectivele alocații sau subvenții fie din altă parte. Societatea, opinia publică, noi toți avem tot dreptul să cunoaștem și chiar să controlăm destinația banului public, pe care noi l-am finanțat.
Indiferent dacă bolidul de lux cu care călătorește IPS Teodosie Tometanul a fost procurat direct din salariul domniei sale sau indirect din fondurile Bisericii, originea primară a finanțării este banul public și mă îndoiesc că enoriașii erau în cunoștință de cauză, atunci când strecurau aportul lor în cutia cu pomeni.
Observ că românul de rând, după ce muncește o lună încheiată, rămâne cu doar puțin peste jumătate din venitul său. Restul se duce la buget, acolo unde se duc toate taxele și contribuții noastre, din care Biserica primește și ea o părticică, pentru ca să-și finanțeze – în opinia mea – obligațiile și nevoile, nu luxul și opulența.
Crede cineva altfel?