Simțirea și non-simțirea dnei Iohannis

Simțirea și non-simțirea dnei Iohannis

România nu are o istorie fericită cu “primele doamne”. Elena Ceaușescu a purtat, pe bună dreptate de altfel, o simbolistică mai rea decât a soțului ei.  Au urmat președinții Iliescu și Constantinescu, ale căror soții de-abia au fost fotografiate.

N-a fost un model greu de impus după “sinistra lui soție”.

A urmat Maria Băsescu, discretă, dar prezentă cât trebuia, delicată și extrem de umană. A fost cea mai apropiată, fără îndoială, de un real profil de primă doamnă din ceea ce a livrat politica românească. Nu cred că a școlit-o cineva. Cred că aceasta îi era simțirea.

Organiza mici evenimente la Palatul Cotroceni, cu diverse ocazii, a avut prezențe simbolice, a știut să fie adecvată, indiferent cât de oribile erau situațiile în care o punea Traian Băsescu. Și chiar în anii cei mai polarizați și polarizanți ai mandatelor lui acestuia nimeni nu a avut nimic a-i reproșa.

Din păcate, în aceeași perioadă, Elena Udrea a reușit să revitalizeze și complexul Elena Ceaușescu, pe care dna Băsescu reușise să-l estompeze cu delicatețe, modestie și un munte de bun simț.

Dna Iohannis este, asemeni soțului domniei sale adesea, o mare absență.

Dacă al doilea mandat al dlui Iohannis ar fi trecut la fel ca primul, probabil că absența dnei Iohannis nici nu ar fi fost un subiect de discuție.

Dar a venit pandemia, apoi războiul, în România au început să curgă refugiații ucraineni. Românii s–au mobilizat  exemplar din prima clipă, fiecare cum și cu ce a putut. Dna Iohannis a lipsit cu desăvârșire. Soția președintelui României a găsit cu cale să facă ... nimic.

Și opțiunile ar fi fost foarte multe. De la transmiterea unor mesaje umane, până la implicarea personală în strângerea de ajutoare și/sau vizitarea unor tabere de refugiați.

Este o absență pe care poate nici măcar nu am fi remarcat-o, fiind obișnuită, dacă prima doamnă a SUA, Jill Biden, nu ar fi pus, involuntar desigur, reflectorul pe ea.

Nu e greu de făcut comparația. Pentru soția președintelui României fenomenul refugiaților de pe teritoriul țării sale nu există, în vreme ce Jill Biden vine de peste Ocean ca să viziteze refugiații.

Sigur că putem discuta despre mesajele de orientare politică pe care presedinele SUA le transmite prin vizita soției sale, sigur că e vorba și despre PR politic. Dar dincolo de asta este vorba și despre, în primul rand, despre ceea ce ești și ceea ce simți.

Văzând imaginile cu refugiați, transmise de televiziuni zile întregi, dincolo de orice considerent politic, doamna Iohannis putea să simtă, sau nu, că trebuie să contribuie cu ceva, să fie cumva parte la efortul și emoția naționale, dacă nu prin acțiuni concrete, măcar prin mulțumiri adresate românilor care au impresionat o lume întreagă prin generozitatea lor.

Nu a simțit. Ceea ce a impresionat o lume nu a fost suficient pentru a o impresiona și pe prima doamnă a României.

M-am uitat pe pagina de Facebook a dnei Iohannis. După începerea războiului, domnia sa are o postare cu ghiocei de 1 Martie, un selfie vesel pe 6 aprilie, o postare de Paștele catolic și una de Paștele ortodox.

Așa arată singura comunicare publică a primei doamne a unei țări care contemplă oroarea războiului de peste graniță, se mobilizează cum poate să ajute valurile de refugiați, trăiește spaima că ar putea fi următoarea țintă.

Este o inadecvare stridentă la starea emoțională a poporului din care faci parte și care ți-a ales soțul președinte de două ori. O indiferență totală, aproape sfidătoare.

Da, în România prima doamnă  nu are un statut instituțional ca în SUA. În egală măsură, dna Iohannis este o beneficiară a unor privilegii care implică o obligație  morală față de cei care le plătesc. Când pleacă în vizite oficiale cu soțul ei, țara gazdă îi asigură program oficial separat și dispozitiv de securitate. Deci este o reprezentantă a României.

Când a fost vorba să viziteze cu statut de VIP și pe banii poporului piramidele, dna Iohannis a știut să fie prima doamnă. Când ar fi putut să viziteze refugiații sau măcar să bage în seamă voluntarii implicați în susținerea lor, dna Iohannis a fost o simplă profesoară de la Sibiu, fericită că vine primăvara cu ghiocei. 

Nu e vorba de a face paradă, de PR, este vorba de reacții umane și mesaje simbolice transmise într-un moment complicat pentru poporul tău, în orice formă consideri că ți se potrivește. E vorba de simțire și non-simțire.

Dar cum e turcul și pistolul, zice un proverb românesc. Dna Iohannis se încadrează perfect în modelul mandatului dlui Iohannis, care a ridicat absenta și inadecvarea la rang de branduri politice.

Există în acest cuplu prezidențial un dispreț foarte puțin disimulat față de norod, emoțiile lui, așteptările lui, sensibilitățile lui. Paltonul trântit pe capotă.

Nu, nu e o atitudine monarhică. Regina Maria a fost personificarea dedicării în Primul Război Mondial în spitalele de pe front.

Este mai degrabă o atitudine misecuvinistă și profund egoistă. Ca niște funcționari cu mânecuțe, cei doi își îndeplinesc fișa postului, programul, protocolul, după care sparg ușa. De la 9 la 17.

A fi președinte e un job ca oricare altul, dar cu mai multe avantaje pe care, pur și simplu, le merită, nu-i așa? 

Iar a fi soția președintelui e o sursa de privilegii și avantaje fără nicio obligație.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇