Faptul că președintele României aflat în vizită oficială în Egipt a dat o fuga până la piramide nu e o problemă în sine. Nici faptul că într-o țară străină cu trecut de atentate, un președinte de stat a avut un dispozitiv important de securitate, iar nu e nemaipomenit. Dacă situația era normală și toate în bună regulă în România, probabil că atât vizita, cât și pozele treceau neobservate. Cel mult, așa cum s-a mai întâmplat, ar fi fost comentată ținuta familiei prezidențiale sau alte detalii picante.
Dar România este în plin dezastru pe aproape toate planurile. E mai ușor de enumerat ce nu e în criză. Se moare ca în război, prețurile cresc galopant, iarna e o amenințare fioroasă, de aprope 2 luni nu avem un guvern solid.
În aceste condiții, problema nu e că președintele s-a dus la piramide ca un turist relaxat. Problema principală este că i-a ars să o facă, a avut chef, impuls să se ducă, că a avut dispoziția necesară.
Un președinte dedicat, responsabil, conștient de misiunea sa, nu ar fi avut stare pentru așa ceva. Să zicem că vizita, demult programată, nu putea fi amânată. Dar dincolo de protocolul oficial obligatoriu, unui om apăsat, “zdrobit” ca să o parafrazăm pe dna Turcan, de situația țării sale nu are chef să se distreze. Nu are dispoziția necesară.
Ori revine imediat în țară, ori, dacă nu poate în mod obiectiv, își folosește tot timpul, energia, gândurile să caute soluții, să discute, să negocieze.
Asta cu atât mai mult cu cât cel puțin două dintre crizele teribile ale României nu sunt străine de prestația domniei sale. Lumea a încetat să se vaccineze după ce președintele a spus că pandemia a fost învinsă și de aici acoperirea vaccinală slabă cu care am ajuns în valul 4. Iar criza politică a avut la origini ambiția domniei sale de a-l instala pe Florin Cîțu la șefia PNL, obiectiv căruia i-a fost subordonat statul român.
Când cineva la care ții e bolnav, când se întâmplă ceva rău în firma ta, nu ai starea pentru distracție, fie ea și una să-i zicem de culturalizare.
Nu cred că murea sau se infecta cu vreun singur om mai puțin, nu cred că scădea vreo factură dacă președintele rata vizita la piramide. Dar acest popor amărât, din care 6,2 milioane de oameni l-au votat pe acest președinte, nu primea o nouă smetie sfidătoare între ochi. Nu primea încă o crosă de golf peste ochi, cum ar veni. Nu e doar lipsă de empatie. E lipsă de bun simț.
V-o imaginați pe Maia Sandu la piramide?
Chiar dacă empatia nu îi tăia cheful turistic, măcar din calcul politic dl Iohannis putea să anticipeze riscul ca escapada la piramide să nu rămână secretă și să producă efecte. Eu am unele nedumeriri în privință originii pozelor, care par destul de profi. Dar nu este deloc exclus să fi fost într-adevăr vorba despre niște turiști români. Era ceva de anticipat.
Faptul că președintele nu și-a pus problema că poporul l-ar putea vedea în ipostaze turistice total inadecvate arată că dlui Iohannis nici măcar nu îi pasă ce crede poporul. Nu ia în calcul efectul, este complet lipsit de rușine față de acest popor, nu se simte în niciun fel obligat față de el. Și cum nu mai are alegeri de câștigat, de ce s-ar mai reține de la vreuna dintre plăcerile funcției?
Ce autoritate mai poate spera dl Iohannis să aibă în fața unui popor pe care îl sfidează grosier? Ce credibilitate? Ce e poporul pentru dl Iohannis? Truditorii umili care cară blocurile de piatră ale piramidei peste care să trântească paltonul?
Dar acest canion pe care l-a săpat nu îl privește doar pe domnia sa. În acest canion nu se prăbușesc doar procentele încrederii în domnia sale. Se prăbușește și ce mai rămăsese din încrederea acestui popor în politic. De la partide, puțini mai aveau așteptări. Dar președintele este votat uninominal, legătura alegătorului cu el e personală, nu intermediată de o listă și o siglă. În orice sondaj el se află în topul încrederii.
Dl Iohannis îngroapă și acest reper. Și este foarte posibil ca după lamentabilul său mandat, prezența la alegerile prezidențiale să ajungă la fel ca la parlamentare.
Dl Iohannis nu distruge doar mandatul domniei sale. Distruge simbolistica unei instituții esențiale. Dar nu mă aștept să înțeleagă. Și chiar dacă ar înțelege, cu siguranță nu îi pasă.