Rușii pierd orașul Herson. A început prima retragere strategică de la începutul războiului

Forțele ucrainene cuceresc sat după sat, apropiindu-se tot mai mult de cea mai importantă localitate de pe frontul de sud. Pentru unii experți militari, plecarea militarilor Moscovei de pe malul vestic al râului Nipru înseamnă sfârșitul ofensivei ruse în Ucraina și debutul unui plan de apărare a teritoriilor ocupate până acum.
Rușii pierd orașul Herson. A început prima retragere strategică de la începutul războiului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
  • Generalul Serghei Surovikin, noul șef al operațiunii speciale ordonate de Putin, recunoaște că situația de pe frontul de sud e dificilă.
  • Statul major ucrainean a anunțat că rușii au început să pregătească o rezistență urbană.
  • Ministrul Apărării din Marea Britanie spune că forțele Kremlinului au construit un ponton, paralel cu podul Antonivski, avariat de artileria ucraineană.
  • Benzinăriile și farmaciile din Herson refuză să mai accepte ruble, cerând ca plata să se efectueze doar în moneda ucraineană.
  • Pericolul e ca retragerea să devină haotică, oferind o oportunitate forțelor Kievului de a avansa rapid și de a distruge batalioanele Moscovei.

Primii soldați ucraineni au ajuns în suburbiile orașului Herson, aflat pe malul vestic al râului Nipru. Rușii și-au părăsit pozițiile, anunțata retragere fiind una reală.

De săptămâna trecută, mai mulți oficiali ai Moscovei au vorbit despre traversarea apei, într-o încercare de a-și consolida liniile defensive pe malul estic al Niprului, acest lucru însemnând cedarea celei mai importante localități de pe frontul de sud.

Herson este un oraș port, aflat la vărsarea râului Nipru în Marea Neagră. Înainte de invazie avea în jur de 300.000 de locuitori, fiind capitala regiunii, un centru economic dezvoltat.

ADVERTISING

Orașul a fost ocupat de forțele Moscovei încă din primele zile ale invaziei declanșate în data de 24 februarie.

A devenit o adevărată fortăreață militară a rușilor, de aici aceștia au încercat să lanseze ofensive spre Odesa, pentru a prelua controlul părții de nord a Mării Negre.

InfografieFrontSud24Octombrie

Rușii se pregătesc de lupte de stradă

„Situația în acest moment e dificilă. Inamicul lovește în mod deliberat infrastructura și clădirile rezidențiale din Herson”, a declarat generalul rus Serghei Surovikin, noul șef al operațiunilor militare din Ucraina.

Declarația făcută miercuri, 19 octombrie, e una din puținele emise de oficiali ai Moscovei despre situația de pe front, acesta fiind motivul pentru care a fost primită cu multă suspiciune.

Dar succesiunea de evenimente a confirmat declarația generalului - rușii se retrag din suburbii, pregătindu-se pentru lupte de stradă.

“Statul Major ucrainean a anunțat că forțele ruse transferă pacienți din Spitalul Kakhovka, de pe malul estic al râului Nipru, eliberând paturi pentru viitoarele victime militare ruse care vor rezulta din retragerea de peste râu”, se anunță într-un raport publicat de Institutul pentru Studiul Războiului din Washington, SUA. 

Militarii din Ucraina fac rareori declarații despre ce se întâmplă într-o zonă în care se desfășoară operațiuni de luptă. Informațiile date publicității confirmă faptul că, într-adevăr, trupele ruse sunt într-o situație extrem de dificilă pe frontul de sud. 

“Statul Major ucrainean a remarcat că unele elemente rusești pregătesc orașul Herson pentru o luptă urbană, în timp ce alți militari continuă să fugă din oraș cu feribotul care operează în vecinătatea podului Antonivski”, se mai arată în raportul citat.

Rublele nu mai pot fi folosite în Herson

De asemenea, Ministerul Apărării din Marea Britanie a anunțat că forțele ruse au construit un ponton, paralel cu podul Antonivski avariat de artileria ucraineană, spunând că acesta va deveni un punct de trecere critic pentru forțele ruse pe măsură ce ucrainenii vor avansa spre orașul Herson, se mai arată în raportul institutului american. 

Administrația rusă a regiunii ocupate a desfășurat în ultimele zile mai multe acțiuni de sprijinire a populației civile pentru a părăsi orașul.

“Benzinăriile și farmaciile din Herson refuză acum să mai accepte ruble, cerând ca plata să se efectueze doar în moneda ucraineană (grivne). Angajații spun că au primit instrucțiuni de la managerii lor. Există, de asemenea, o criză de combustibil în oraș - o serie de benzinării nu mai funcționează”, se arată într-o descriere făcută pe Twitter de un jurnalist ucrainean.

Mărturia arată că administrația de ocupație a părăsit sau se pregătește și ea să părăsească orașul, iar normele și legile din Rusia se aplică sporadic.

EvacuareHerson

Reamintim că Herson e una dintre regiunile anexate de Moscova unde a avut loc un “așa-zis” referendum și în care Vladimir Putin a instituit, de curând, legea marțială.

Pentru prima dată de la declanșarea invaziei, trupele ruse încearcă să efectueze o retragere strategică ordonată dintr-o zonă aflată în pericol de a fi recucerită de ucraineni.

Mulți experți spun că o astfel de decizie a generalului Serghei Surovikin vine prea târziu, trupele Moscovei având probleme în a administra o operațiune logistică atât de complicată.

Dificultățile unei retrageri strategice

Pericolul pentru ruși e ca retragerea să devină haotică, oferind o oportunitate ucrainenilor de a avansa rapid și de a distruge batalioanele Kremlinului.

“Până acum, rușii nu au prea reușit să-și urmeze propria doctrină de război. Dar odată ce s-a luat decizia de retragere care sunt considerentele de planificare?”, se întreabă, într-o analiză, Mick Ryan, strateg militar, fost general australian.

StrategMilitarRetragereherson

“În primul rând, e dificil să-i ascunzi inamicului intenția de a te retrage. La un moment dat devine evident ce se întâmplă, iar nevoia de timp pentru a executa o astfel de operațiune în ordine e vitală.

Cu toate acestea, o oarecare protecție a retragerii ar putea fi realizată prin sporirea numărului de patrule, prin sprijin suplimentar de artilerie, diferite capcane, simularea unor activități normale, dar și disciplină în comunicare. Pentru rușii de pe malul de vest al Niprului, acest lucru va fi dificil, dar nu imposibil”, explică generalul Ryan.

“Un al doilea considerent e modul în care decurge retragerea. Aceasta include când și cum se evacuează stocurile logistice, cartierul general, elementele de recunoaștere și forțele de luptă la sol. Depinde unde și cu ce putere va ataca inamicul forțele care urmează să se retragă”, subliniază strategul militar.

“Pentru ruși, obținerea corectă a acestei secvențe este vitală. Ei trebuie să echilibreze conservarea forțelor cu folosirea lor pentru a opri trupele ucrainene care avansează. Au nevoie de suficienți militari pentru a preveni o prăbușire a frontului, dar nu atât de mulți încât să piardă o mare parte dintre ei”, adaugă generalul.

O a treia problemă pentru Rusia este că trebuie să limiteze capacitatea ucrainenilor de a intercepta trupele aflate în retragere, mai spune Mick Ryan, care se așteaptă să vadă o apărare aeriană sporită, bruiaj precum și un sprijin aerian mai mare. De asemenea, mai crede el, rușii pot folosi civili ca scuturi umane.

Un alt aspect constă în coordonarea dintre comandă și control, susține generalul.

“Poliția militară e vitală pentru controlul spațiului rutier, al disciplinei de deplasare și pentru a se asigura că unele unități nu-și  părăsesc pozițiile prea devreme”, a explicat strategul militar australian.

În următoarele zile vom vedea dacă retragerea strategică a rușilor va reuși sau vom asista la o nouă prăbușire a frontului, urmată de încă o criză în armata Kremlinului. 

Din primele informații venite de pe front, unele fortificații deținute de militarii ruși au fost părăsite în grabă, lăsând în urmă arme, echipamente militare și muniție, exact cum s-a întâmplat și în regiunea Harkov, pe frontul de est al Ucrainei.

Pierderea Hersonului înseamnă, pentru Rusia, stoparea oricărui avans către Odesa, apărarea Peninsulei Crimeea devine vulnerabilă și se deschide calea unei ofensive ucrainene pe malul estic al râului Nipru, spre Melitopol și Mariupol.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇