Specialiștii în crearea de profil psihologic au observat-o la Trump: cu cât povestea era mai rea pentru el, cu atât nevoia de a o răsturna hiperbolic creștea. Decompensării narcisice i se adaugă perpetua insatisfacție: chiar la putere fiind, Donald Trump simțea nevoia să mai adauge un artificiu eroic. Viktor Orban își ia mereu mantia de luptător.
În ziua în care extrema dreaptă era așteptată să-și anunțe o victorie de etapă, dar totuși istorică, în Franța, Viktor Orban a anunțat noua echipă cu care va submina autoritatea UE și opoziția față de războiul de agresiune dus de Putin în Ucraina.
A ales pentru asta Viena, pentru a arăta că vechea Europă va fi restabilită, în detrimentul unei Uniuni Europene tot mai opresive, în lectura corului suveranist.
Flancat de liderul FPO, partid de dreapta radicală învingător în alegerile din iunie, în pofida jocului „murdar” față de România și Bulgaria al cancelarului Nehammer, și de fostul premier ceh, populistul Andrej Babiš, Viktor Orban nu a ales întâmplător momentul, definit de trei elemente:
- Narațiunea triumfalistă a lui Donald Trump în SUA, care expune nu doar slăbiciunea președintelui Joe Biden, ci mai ales vulnerabilitățile democrației liberale, pentru care modelul SUA era etalon;
- Victoria extremei drepte în Franța, care, dincolo de a fi doar povestea unei radicalizări a societății, dă în vileag coruperea centrului liberal și incapacitatea acestuia de a se reconecta cu electoratul, prin reprezentare. Iar mesajul de duminică seară al președintelui Macron e de natură să apese tocmai pedala polarizării acute, între extrema dreaptă și extrema stângă;
- Preluarea de către Ungaria a președinției rotative a Uniunii Europene, exact în momentul în care majoritatea liberală este fragilizată.
Putin și extrema dreaptă ca idiot util: de la împrumutul luat de Le Pen de la Moscova la patriotismul anti-ucrainean
Legăturile unor lideri de la dreapta radicală cu Vladimir Putin și banii Moscovei sunt deja un loc comun.
Agresiunea la scară largă a Ucrainei a avut însă un efect de turnesol, astfel că extremiștii au încercat fie să-și spele imaginea și să se convertească dacă nu în moderați, măcar în anti-putiniști, e cazul Giorgiei Meloni și al Marinei Le Pen, fie să se prezinte drept patrioții care vor să-și apere țara de consecințele unui război care nu e despre țările UE, ci e unul local, o narațiune care îi place lui Putin – este cazul lui Viktor Orban, al lui Andrej Babiš în Cehia, al AfD-ului german.
O explică Anton Șehovțov, analist specializat în instrumentele de manipulare ale Rusiei din Occident, în interviul acordat spotmedia.ro.
“Extrema dreaptă a modificat într-un fel abordarea față de regimul de la Kremlin. Și vă pot da câteva exemple.
Unul este principalul partid de extremă dreaptă din Franța. Marine Le Pen, în 2014, a luat un împrumut de 9 milioane de euro de la o bancă rusă și s-a întâlnit cu Putin chiar cu o lună înainte de alegerile din 2017 din Franța, alegerile prezidențiale, și era considerată în general candidata lui Putin pentru președinția Franței.
Dar agresiunea la scară largă a Ucrainei de către Rusia a determinat-o să-și schimbe poziția, pentru că, evident, este populistă și agresiunea Ucrainei nu a fost populară și nu este populară în Europa. Deci a trebuit să răspundă acestor sentimente din societatea franceză și nu mai putea să-l sprijine pe Putin.
Așa că, cel puțin la nivel retoric, a condamnat agresiunea totală în aceeași zi, pe 24 februarie 2022. Și a fost o condamnare neechivocă, neambiguă, a agresiunii totale. Nu o consider un adevărat susținător al Ucrainei, dar dinamicile arată că cel puțin încearcă să se îndepărteze de Kremlin, la nivel retoric.
De fapt, a rambursat împrumutul de nouă milioane de euro anul trecut, din nou, pentru a arăta că nu este dependentă de Rusia.
Un alt exemplu este un partid de extremă dreaptă din Italia, Fratelli d'Italia, unde acest partid, înainte de invazia Ucrainei, de asemenea, critica sancțiunile împotriva Rusiei și oferea comentarii presei controlate de stat rusă.
Dar după ce au ajuns la putere și după războiul la scară largă, Giorgia Meloni, prim-ministrul Italiei, este acum un mare susținător al Ucrainei. Și chiar Mateo Salvini, cunoscut și pentru că a vizitat Moscova de mai multe ori, știți, purtând un tricou cu Putin și având un acord cu partidul lui Putin, Rusia Unită, acum votează în Parlamentul italian pentru a furniza ajutor militar Ucrainei.
Desigur, partidele de extremă dreaptă pro-Kremlin rămân, și cele mai importante sunt în Germania și în Ungaria. În Ungaria, Fidesz, partidul de guvernământ, și partidul de extremă dreaptă sunt foarte ambigue pe această întreaga problemă a Ucrainei și susțin mai degrabă Rusia decât Ucraina.
Și Alternativa pentru Germania (AfD) a devenit acum unul dintre cele mai mari partide de extremă dreaptă de orientare pro-Kremlin în Europa. Și a devenit chiar mai pro-Kremlin după începerea agresiunii totale împotriva Ucrainei.
De asemenea, partidele din Austria, unde Partidul Libertății din Austria (FPO), tehnic, se consideră neutru în conflict, dar în orice conflict neutralitatea favorizează agresorul.
Deci, în ciuda acestor poziții de neutralitate falsă, Kremlinul beneficiază de pe urma lor.
Nu este vorba despre faptul că ascensiunea extremei drepte, tehnic, se traduce direct în sentimente mai pro-rusești, însă popularitatea sau ascensiunea anumitor partide de extremă dreaptă va contribui la acest lucru. Să vedem cum vor juca alte țări. Dar sunt mai preocupat de aceste trei țări: Germania, Austria și mai ales Ungaria”.
De ce a alimentat Putin curentul woke
Rusia a folosit încurajarea corupției și dependențele financiare ca instrumente geopolitice, însă a apelat și la tehnici mai subtile, folosindu-se din plin de ceea ce numim idioți utili: nu e nevoie să fie în contabilitatea Kremlinului, pentru a-i face jocurile.
Regimul lui Vladimir Putin colaborează în mod deschis și sub acoperire cu partidele de extremă dreapta din Europa de mulți ani. Acest lucru este, de asemenea, planificat la nivel central la Moscova și face parte dintr-o strategie cuprinzătoare de destabilizare a Europei, remarcă istoricul Oliver Jens Schmitt, profesor la Viena, într-un interviu acordat recent spotmedia.ro:
“Putin a fost extraordinar de abil în a alimenta războiul cultural, adică politica de gen, woke-ismul, pe care mulți oameni din Europa îl resping și pe care elitele verzi și de stânga-liberale l-au ridicat la rang de test decisiv pentru apartenența la Europa.
Drepturile minorităților sunt foarte importante pentru Europa, dar politicile de gen ale multor guverne de stânga i-au oferit, de asemenea, lui Putin muniție pentru propaganda sa, care prezintă Rusia ca pe un refugiu pentru familia creștină - ceea ce are prea puțin de-a face cu realitatea rusă”.
În acest punct, Emmanuel Macron pare a intra în capcana involuntară, cel mai probabil, a lui Putin: scorul parțial de duminică seară îl împinge, cel mai probabil, în brațele stângii extreme, pentru a izola RN-ul lui Pen, scopul lui declarat.
Or, a prezenta opțiunea ca fiind între două extreme va avea ca efect nu doar o re-radicalizare în Franța, ci și oferirea muniției altor platforme de extrema dreaptă din Occident: iată cum, începută de Vladimir Putin, validarea dreptei radicale, a fascismelor camuflate, se întâmplă.
Profitul lui Viktor Orban: frica populistului și marea salvare
Viktor Orban a pierdut alegerile europene și la Budapesta se conturează o alternativă care ar putea să-i erodeze regimul, până la înlocuire.
Dar Orban a văzut căderea PiS la Varșovia și intervine în forță, răsturnând narațiunea și prezentându-se drept câștigătorul alegerilor.
Ne arată și cum o face: preluând întocmai tehnicile lui Donald Trump și ceea ce psihologia numește decompensare narcisică: întorci o poveste rea și te redistribui într-un rol bun, de câștig. Paternitatea lui Trump este recunoscută, Cezarului i se dă ceea ce este al lui, pentru că Viktor Orban semnează practic această nouă lucrare, admițând copia: Să facem Uniunea Europeană mare din nou!
Decompensarea narcisică
Specialiștii în crearea de profil psihologic au observat-o la Trump: cu cât povestea era mai rea pentru el, cu atât nevoia de a o răsturna hiperbolic creștea. Decompensării narcisice i se adaugă perpetua insatisfacție: chiar la putere fiind, Donald Trump simțea nevoia să mai adauge un artificiu eroic.
Viktor Orban își ia mereu mantia de luptător.
Există un film, A fost odată în Vest, pe care Viktor Orban spune că l-a văzut de cel puțin 15 ori. E un western clasic, lupta dramatică pentru o bucată de pământ dintre o familie și o companie feroviară care vrea să o cumpere, pentru a face o linie de cale ferată. Dreptatea învinge după o cursă cu drame și eroi.
De ce s-a atașat de acest film altminteri simplist Viktor Orban? Pentru că, spune el, este lecția perfectă despre cum învingi: „Trebuie să-ți înțelegi adversarii, trebuie să afli ce îi conduce în realitate, iar apoi, când gluma se îngroașă, nu trebuie să te temi de luptă și să te retragi, ci să pornești la atac și să învingi” (Viktor Orban, citat în biografia scrisă de Paul Lendvai, Ungaria lui Orban, în limba română la Editura Polirom).
Cu cât un lider politic stă mai mult la putere, cu atât va crede că are, într-adevăr, un rol mesianic.
Ce vor băieții teribili ai UE
Polul suveranist pe care îl anunță Viktor Orban, Andrej Babiš și Herbert Kickl (FPO-ul austriac) are mai multe misiuni:
- Resemantizarea opoziției față de Ucraina, prin prezentarea dorinței de pace drept patriotism european: este o reformulare a narațiunii lui Putin a războiului local, între frați, adică narațiunea negării dreptului la autodeterminare al națiunii ucrainene;
- Slăbirea și chiar întoarcerea din drum a radicalilor de dreapta care s-au repoziționat critic față de Putin, după agresiunea la scară largă a Ucrainei. Este cazul Giorgiei Meloni, care a jucat la două capete: pe de o parte, a vrut și aproape a reușit să fie făcătoare de regi în UE și să determine dreapta să trateze cu ea; pe de altă parte, intern, nu s-a dezis de discursul radical de dreapta în ceea ce privește migrația. Dar Meloni a greșit față de Viktor Orban, alături de care nu a vrut să defileze. De la conservatorii europeni a rupt acum Orban, trecându-l pe Babis de partea lui.
- Formarea unui pol suveranist în Parlamentul European, care să împiedice orice proiect de federalizare a UE. Acest obiectiv încă nu e îndeplinit, dar o eventuală reacomodare între PiS și Viktor Orban va conta.
- Demonstrarea capacității de rezistență a „băieților răi”, ceea ce, în percepția socială, înseamnă o validare a liderilor cu mâna de fier, după expresia lui Gideon Rachman: Robert Fico, reîntors la putere în Slovacia, Viktor Orban, la Budapesta, Geert Wilders în Țările de Jos, Marine Le Pen în Franța. În același model, Vladimir Putin se prezintă ca fiind cel care rezistă războiului.