Cel mai prost scenariu pentru România pare a putea fi evitat, cu eforturi suplimentare din partea unei Uniuni Europene care, în pofida unor campanii concertate de a o destabiliza, încă e pe baricade. Totuși, UE ar fi preferat să-și poată concentra eforturile pe frontul din Ucraina și consecințele directe, nu să fie nevoită să țină măcar pe linia de plutire România, pe care politicienii de la București ar da-o pentru câțiva privilegiați.
Instituțiile europene și-au întors privirea de la București, în prima parte a celui de-al doilea mandat al președintelui Klaus Iohannis.
Pe de o parte, pentru că tocmai salvaseră România de regimul abuziv al lui Liviu Dragnea și compania, pentru că fără ca UE să ne fi ținut spatele, fără delegitimarea cu care UE i-a tratat atunci pe politicienii deciși să transforme țara într-o moșie în care să nu poată fi arestați și trași la răspundere pentru niciun abuz, fără solidaritatea Uniunii cu românii care protestau, planurile lui Dragnea and co. ar fi reușit încă de atunci.
Alegerile făcute ulterior de președintele Iohannis, însoțirea cu PSD-ul împotriva căruia a cerut votul românilor și pe care l-a portretizat drept sursa corupției și a guvernării în folos de clan, toate acestea au creat confuzie la Bruxelles.
Totuși, România nu era Ungaria și nici Polonia, și-au spus oficialii europeni. Oamenii votaseră așa cum trebuie, așa că societatea trebuie să fi avut anticorpi.
Pe de altă parte, pentru că crizele cu care s-a confruntat Occidentul au fost speculate în detrimentul Uniunii Europene atât de terți – China și Rusia – cât și din interior, fie de recalcitrantul premier Viktor Orban, fie de statele Uniunii din primul cerc concentric, statele mai puternice, care și-ar fi dorit ca deciziile lor să cântărească mai greu decât ale statelor mai slabe, cum sunt cele din sud-estul Europei.
Astfel, pandemia și războiul dus de Rusia în Ucraina au pus Bruxelles-ului probleme suplimentare de contracarare a tentativelor de compromitere.
În tot acest context, politicienii români au zburdat și au simțit că au acum o fereastră de oportunitate de a-și acomoda instituțiile, legile și regulile pentru a le servi mai bine intereselor.
Tentele iliberale ale regimului Iohannis/PNL-PSD s-au adâncit, de astă-dată chiar mai fățiș decât în epoca Dragnea, pe fondul atât al crizelor sociale puternice (pandemie, război, educația avariată), cât și al unei stări sociale de apatie alimentate de partidele și actorii politici care au fost vârf de lance contra guvernelor Dragnea.
O scurtă trecere în revistă:
- Pensiile speciale, adoptate în pofida solicitării oficiale și cu riscul clar de a pierde bani din PNRR. Altfel spus, celebra butadă din comunism „drepturile tuturor sunt privilegiile unora” e cât se poate de recuperată.
- „OUG 13”, adică prag înalt pentru abuzul în serviciu, adoptată de Senat imediat și fără reale opoziții din interiorul PSD și PNL.
- Sinecurizarea ICR-ului într-un context în care Rusia lucrează la războiul informațional, soft power-ul fiind instrumentul de elecție, și, mai larg, slăbirea instituțiilor sociale care ar putea ridica probleme de denunțare a eventualelor abuzuri politice.
- Lipsa totală de transparență instituțională și de dialog real – două exemple directe, secretizarea cheltuielilor prezidențiale pentru deplasările externe și politica „Guvernul meu a decis să nu comentăm cu ce ajutăm concret Ucraina”, exprimată recent de ministrul de Externe Bogdan Aurescu la BBC.
Totuși, chiar dacă Uniunea Europeană are priorități mult mai urgente - securitatea, menținerea Republicii Moldova pe traseul european, criza socio-economică - , problemele pe care Bucureștiul le pune au devenit suficient de serioase, încât să determine Bruxelles-ul să nu le ignore. Acesta, de altfel, ar fi fost cel mai prost scenariu pentru România.
Ce a determinat UE să intervină?
Ultimele sondaje, inclusiv Eurobarometrul, au arătat date alarmante despre România:
- propaganda rusă a câștigat teren, iar asta e cuantificabil în sprijinul slăbit pe care românii îl acordă Ucrainei, față de celelalte state UE;
- AUR a crescut considerabil, cu un discurs pronunțat eurosceptic și anti-ucrainean (vezi cazul Bîstroe).
Mai mult, discursul populist și temele care pot fi ușor manipulate de Rusia au fost preluate de partidele mainstream, PSD și PNL, aflate la guvernare, iar tezele ușor de asimilat euroscepticismului au fost formulate chiar de președintele Klaus Iohannis, în discursul în care culpabilizează exclusiv Comisia Europeană și matematica, pentru compensațiile financiare pe care urmează să le primească fermierii români.
Acesta a fost momentul în care liderii UE au înțeles că Bucureștiul poate deveni o problemă mai mare și că e nevoie să se uite și pe malul drept al Prutului, pentru a putea contracara efectele perfide – nu în mod obligatoriu intenționate – ale campaniilor instrumentate de Moscova.
Este motivul pentru care Comisia Europeană a decis să adauge un pachet suplimentar (un al doilea pachet, gândit mai degrabă ca o anexă a pachetului de despăgubire a fermierilor, în urma crizei induse de cerealele ieftine din Ucraina) pentru a compensa pierderile suferite de fermieri.
Totuși, suma inițială și concretă rămâne aceeași, deocamdată, chiar dacă președintelui român nu-i convine că e bazată pe o formulă matematică, ieșirea președintele CE Ursula von der Leyen a avut scopul de a calma blamarea UE, așa cum o făcuse Klaus Iohannis.
CE se străduiește să corecteze percepția negativă cărora li se induce românilor despre Uniunea Europeană și responsabilitățile ei față de România și va asuma acest al doilea pachet cel mai probabil în prima jumătate a lui aprilie, dar asta nu înseamnă că acolo banii atribuiți România vor compensa diferența din acest prim ajutor.
Îngrijorarea UE pentru ce se întâmplă la București a exprimat-o și președinta Parlamentului European Roberta Metsola, care a vorbit despre pericolul AUR și, corelat, al populismului facil.
Încă o dată, Uniunea Europeană este dispusă să contracareze efectele nocive ale politicii interne de la București, pentru că acestea au bătaie lungă și pot compromite atât solidaritatea europeană, cât și rezistența impecabilă a Ucrainei (și a Republicii Moldova) în fața statului agresor al lui Vladimir Putin.