Nu am dorit să scriu despre relația sino-rusă în timpul întâlnirii celor doi președinți. Aș fi avut, probabil, beneficiul unui număr crescut de cititori ocazionali, atrași de mediatizarea intensă a summit-ului de acum câteva zile. În schimb, ar fi trebuit inevitabil să comentez și „detaliile de scenă”, care nu mă interesează și nu cred că au relevanță pe termen lung, la scara istoriei.
Ar fi trebuit să vorbesc, acum câteva zile, despre cât de mare și somptuoasă era sala imperială de la Kremlin și cât de lung era covorul roșu de la întâmpinare și ce înseamnă asta (?!), despre cele șase feluri de mâncare servită și cum l-a condus Putin pe Xi Jinping la mașină, despre diferențele strategice colosale între „prieten” și „prieten drag”, despre cine a întins primul mâna și ce semnificație ar avea acest lucru etc.
Nu, nu cred că aceste lucruri contează pe termen lung. Spectacolul diplomației este limitat și efemer ca impact real, deși este menit într-adevăr să creeze, pe moment, o anumită „impresie artistică” asupra opiniei publice și (eventual) să mai transmită cunoscătorilor din domeniu câteva mesaje, care sunt subliminale pentru marele public.
Dar detaliile scenice nu trebuie exagerate. Dincolo de audiența de moment, ele nu merită comentate prea mult. Nu doresc, prin aceste precizări introductive, să știrbesc nimic din valoarea muncii minuțioase a diplomaților de la Serviciul Protocol sau a analiștilor care comentează fiecare cută a feței de masă, dar haideți să ieșim din această discuție și să intrăm în cea care contează cu adevărat și pe termen lung.
*****
Ce rămâne, așadar, după această vizită și cât de importante vor fi relațiile sino-ruse pentru viitorul ordinii mondiale, pe care conducătorii celor două dictaturi orientale vor să o modifice?
Categoric, Războiul lui Putin împotriva înaintării democratice a Occidentului (mai precis a Statelor Unite ale Americii) spre Estul post-sovietic al Europei a propulsat China în poziția de mare putere globală, așteptată să aibă un cuvânt decisiv în finalizarea războiului.
Este efectul tipic de ricoșeu de la biliard, în care lovirea unei bile poate antrena o mișcare importantă într-o cu totul altă parte a „mesei strategice”, o consecință pe care puțini o anticipau.
Peste noapte, China a încetat să mai fie doar fabrica de textile a lumii, pe care europenii o priveau cu relativă indiferență politică (fiind departe de noi și părând pașnică și inofensivă pentru continentul nostru), devenind dintr-odată un actor gigantic al sistemului relațiilor internaționale, ale cărui strategie, interese, miză și discurs sunt urmărite cu răsuflarea tăiată, cuvânt cu cuvânt. S-au așteptat SUA la acest efect? Probabil că da.
Pe de altă parte, Washington nu avea alternativă demnă la a ajuta serios și la a se implica militar de partea Ucrainei. Orice altceva ar fi făcut SUA în acest război, ar fi pierdut simpatia și credibilitatea nu doar în Europa de Est și Flancul Estic al NATO, ci din partea tuturor europenilor, alimentând și mai mult discursul antiamerican cu privire la declinul puterii americane în lume, stimulat oricum de retragerea din Afganistan.
Președintele Biden a decis așadar și a acționat corect, implicându-se substanțial în sprijinul pentru Ucraina, chiar dacă miza rivalității cu China pentru supremație globală va rămâne pe termen lung tema nr. 1 a grand strategy a SUA.
În prezent, China nu ne mai furnizează doar tricouri și chinezării ieftine de plastic pe rafturile magazinelor, ci ne pune în așteptare pe scăunele, cuminți, pentru a ni se comunica viziunea și verdictul Partidului Comunist Chinez asupra încetării războiului din Europa. Cum s-a ajuns aici, la o asemenea situație?
Xi Jinping și China sunt marii câștigători ai acestui război, cel puțin până în acest moment. Influența Chinei pe scena mondială a crescut substanțial. Fără invazia rusească în Ucraina de anul trecut, China nu ar fi fost astăzi un mare jucător politic în Europa de Est, în Europa în general, ci ar fi rămas doar o mare putere economică și comercială pe plan global, cu mici, timide și eșuate încercări de a capitaliza influență strategică în regiune (a se vedea muribundul format 17+1 al Chinei în Europa Centrală și de Est, pe care SUA reușise în mare parte să-l anihileze).
Astăzi în schimb, președintele Zelenski umblă cu nerăbdare după marele conducător Xi Jinping și îi transmite pe toate canalele că îl roagă să vorbească cu el.
Încă nu a primit confirmarea de la Beijing că se va accepta o discuție telefonică, dar chinezii îl încurajează să continue și să creadă că da, este posibil să se vorbească și cu el în perioada următoare. Și o vor face, după mai multe rugăminți și apeluri de la Kiev. Xi Jinping îi va face așadar favoarea de a-i răspunde la telefon lui Zelenski. Aici am ajuns...
Prăbușirea Rusiei ca mare putere mondială și totodată ca „challenger al SUA” în sistemul relațiilor internaționale a lăsat un loc liber, ocupat imediat. Moscova, iată, nu reușește să se impună nici măcar în fața unei țări postsovietice de nivel mediu precum Ucraina, presupus rusofilă din punct de vedere cultural, după mai bine de un de la invazie.
Ba mai mult, Rusia se vede sancționată economic, izolată de lumea occidentală și fără acces la tehnologie avansată, cu mari pierderi militare și economice. Disperatul lider de la Kremlin, căzut în groapa pe care singur a săpat-o Occidentului, întinde mâinile spre China și cere ajutor. Când o mare putere face așa ceva, rolul ei pe scena globală s-a cam încheiat.
„Capitularea” necondiționată a Rusiei în fața Chinei, pentru a evita dezastrul războiului din Ucraina și pentru a-l salva pe Putin de la maxima umilință internă și internațională de a fi rămas singur, are însă consecințe pe termen lung. Nu știm acum dacă într-adevăr China îl va putea sau va dori să-l salveze pe Putin de la situația de a-și rata obiectivele strategice ale invadării Ucrainei, dar știm că declinul Rusiei a ridicat China în politica mondială.
*****
Dorește China ca Rusia să piardă sau să câștige războiul din Ucraina? Aceasta este întrebarea esențială care trebuie adresată inițial, pentru a construi tabloul viitoarelor relații bilaterale sino-ruse.
Nici una, nici alta, în opinia mea. China nu va ajuta Rusia la nivelul la care Rusia ar putea să-și atingă pe deplin obiectivele strategice în Ucraina, dar o va ajuta la nivelul la care Rusia și orientarea antiamericană a Moscovei să rămână în picioare.
O Rusie slăbită și dependentă de China, dar care să-și mențină linia antiamericană și să nu facă implozie, deschizând astfel calea unor reforme democratice și a apropierii de Occident, este tot ce-și poate dori Partidul Comunist Chinez de la acest război.
Lecția încheierii Războiului Rece prin implozia URSS, în 1991, este piatra de temelie pentru a înțelege viziunea Chinei comuniste. O înfrângere totală a Uniunii Sovietice, umilitoare, urmată de dezintegrarea ei, a născut o Federație Rusă debusolată a lui Boris Elțîn, care ajunsese să ceară apropierea de SUA și de Occident, să intre în formatul G7 (devenit temporar G8) și chiar în Consiliul Nord-Atlantic al NATO, ca observator. Nu ar fi așadar bine, pentru China, ca o Rusie învinsă să se întoarcă cu fața spre Vest.
Un deznodământ similar celui al URSS al regimului Putin nu este ceea ce China și-ar dori în competiția cu SUA pentru supremație globală.
La urma urmei, Rusia poate fi un partener comod și profitabil când este slabă, dar există ca atare și are dependențe. Rusia are resurse imense pe care le poate vinde ieftin, o piață relativ mare și accesibilă chinezăriilor și trebuie să rămână un partener centralizat, un interlocutor cu care se poate discuta ușor și care să ia decizii unipersonale rapide, în varianta despotică asiatică, nu în cea complicată occidentală. Chinezii au o inteligență strategică profundă, înțeleg perfect ce le trebuie și ce trebuie să evite.
Nici o Rusie câștigătoare nu ar fi însă în interesul Chinei. Atingerea deplină a obiectivelor strategice ale lui Putin în invazia din Ucraina ar umfla din nou Kremlinul în penele imperiale ale victoriei și l-ar elibera din sentimentul poziției de aliat minor, cu căciula în mână. Nu ar fi bine nici așa.
Rezultatul ideal al războiului pentru China?
Ceea ce PCC speră să obțină din Războiul lui Putin este următorul pachet de mesaje și concluzii la nivel mondial:
- Profilarea Chinei comuniste ca mare putere mondială pașnică și capabilă să genereze o soluție diplomatică a „crizei din Ucraina” (termenul folosit de China), rezolvând „ceea ce America a stricat, printr-o politică nesăbuită de extindere a NATO”
- Acceptarea pe scară largă a ideii că diplomația Chinei a evitat războiul nuclear
- Salvarea opțiunii politice anti-americane a Rusiei, prin ținerea ei în viață „pe aparate” (un regim Putin slăbit)
- Negociere politico-diplomatică a păcii în Ucraina, cu China în poziție centrală
- Retragerea parțială a trupelor ruse din unele teritorii ucrainene (Herson și Zaporojie, de exemplu), cu păstrarea Crimeii și Donbasului de către Rusia (premiul teritorial pentru prietenul drag Putin), ceea ce – speră Xi Jinping – ar putea fi considerat acceptabil și la Kiev, și de către europeni
- Extinderea sentimentului că SUA nu mai pot oferi soluții de securitate în noua ordine mondială, ba chiar dimpotrivă, că „politicile belicoase de la Washington sunt un pericol pentru întreaga lume”
- Păstrarea relației economice și comerciale cu Uniunea Europeană (o neutralitate a UE sau o „autonomie strategică a UE” în marea competiție SUA-China ar fi extraordinară pentru Beijing)
- Fidelizarea pe termen lung a Rusiei ca partener comod și profitabil al Chinei în confruntarea strategică globală cu SUA
- Extinderea influenței strategice, geopolitice și economice a Chinei în spațiul fostei Uniuni Sovietice din Asia Centrală
- Validarea tehnologiilor chineze în competiție cu cele americane, prin salvarea economiei Rusiei de la dezastrul unei înapoieri tehnologice
- Atenționarea altor țări cu strategii ezitante de a nu face pasul spre SUA și de a rămâne neutre în marea competiție bipolară care urmează (India, Turcia, Arabia Saudită, Israel, Indonezia, Brazilia, Africa de Sud etc.)
Dacă acestea ar putea fi principalele obiective ale Chinei în Războiul lui Putin, ce ar putea împiedica-o să le obțină?
Câteva posibile obstacole mai pot sta în calea strategiei Chinei:
- Unitatea lumii occidentale și voința politică fermă și continuă a SUA de a ajuta militar Ucraina să câștige războiul (cel puțin încă un an de ajutor militar substanțial, până la campania pentru alegerile prezidențiale din SUA sau, Doamne ferește!, până la revenirea lui Trump la Casa Albă)
- Fermitatea Ucrainei de a nu accepta compromisul teritorial, care ar plasa China în poziția ingrată de susținător al agresorului, nu de furnizor al soluției de pace
- O lovitură de palat la Moscova, cu debarcarea lui Putin și instaurarea unei conduceri care să dorească să reia legăturile cu Vestul
- Refuzul UE de a gira rolul de negociator al Chinei, caz în care Ucraina – candidată la integrare în UE – nu va putea avansa pe calea unor discuții cu China, nici dacă ar dori (dar și-ar asuma UE un asemenea refuz?)
- Intrarea economiei chineze în recesiune sau o criză gravă în China, care ar obliga Partidul Comunist Chinez să-l lase din brațe pe Putin și să se ocupe de propriile probleme interne.
- O criză de securitate în Asia, în apropierea Chinei (Peninsula Coreeană, Taiwan, arhipelagul Senkaku/Diaoyu, Asia de Sud etc.), care să-i sugereze lui Xi Jinping că intrarea lui în Europa nu este un gest matur, atâta timp cât China este înconjurată de aliați ai SUA în Indo-Pacific. În acest moment, China dorește să amâne pentru câțiva ani (dar nu foarte mulți) tranșarea chestiunii Taiwanului, de aceea, dorește liniște în Asia, pentru a-și continua strategia de coalizare a unui bloc antiamerican.
Oricare din evoluțiile de mai sus ar putea bloca strategia Chinei în Războiul lui Putin. Nimic nu este decis în acest moment dar știm că, într-o evoluție previzibilă, fără „lebede negre”, lumea se îndreaptă spre o ordine bipolară SUA-China (fiecare înconjurată de un bloc strategic) și spre un nou Război (doar Rece, să sperăm).
Paradoxal, pentru Rusia și mai ales pentru ruși scenariul cel mai bun este al pierderii Războiului lui Putin, care le-ar oferi cel puțin oportunitatea (nu certitudinea) de a ieși din paradigma iluziei imperialiste, care-i ține atât de înapoiați în Europa, a sărăciei Rusiei profunde și mizeriei, a subdezvoltării și dictaturii putiniste, și le-ar mai da o ultimă șansă să privească spre Vest.