Războiul din Ucraina: Responsabilitate colectivă pentru acțiuni individuale?

Margareta Hanes a obținut doctoratul în filozofie politică la Vrije Universiteit Brussel. Principalele ei pasiuni sunt filozofia morală, temele existențialiste și arta. Este vorbitoare a mai multor limbi străine (engleză, germană, franceză, maghiară, olandeză)

US Open. Tenismena ucraineană Marta Kostyuk nu dorește, la sfârșitul meciului după înfrângerea ei în turul al doilea, să strângă mâna cu jucătoarea din Belarus, Victoria Azarenka. Preferă doar o ușoară atingere de rachete.

Motivul invocat e că Azarenka nu a condamnat direct războiul din Ucraina, mai ales acțiunile guvernului rus, și că nu-și asumă îndeajuns responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina. De menționat că Belarus sprijină invazia din Ucraina. 

Întrebarea care se pune acum e: are Marta Kostyuk dreptate sau nu?

Suntem noi responsabili pentru acțiunile altor indivizi doar pentru că într-un fel sau altul suntem 'legați' de ei? Fie pentru că suntem înrudiți cu ei, că ne-am născut în aceeași țară cu ei, ori că pur și simplu avem o legătură mai directă cu ei decât cei care ne reproșează că nu suntem îndeajuns de responsabili pentru acțiunile lor?

Altfel zis, există responsabilitate colectivă pentru acțiuni individuale?

Responsabilitatea colectivă presupune că răul, care poate lua forma distrugerii care de obicei e întâlnită în timpul războiului, mai ales când se referă la civili, e cauzat nu doar de un individ anume, ci de un grup de indivizi luat ca un tot, de o entitate colectivă.

Entitatea colectivă, pentru că este vinovată de răul cauzat, trebuie luată la răspundere și supusă diverselor pedepse.

În cazul războiului din Ucraina, mulți sunt însă condamnați nu pentru faptul că au cauzat invazia Ucrainei, ci pentru că într-un fel sau altul continuă să fie simpli spectatori la invazia Ucrainei și că nu întreprind acțiuni suficiente, potrivit celor care îi critică, pentru a opri războiul, și indirect permit ca invazia să continue.

Trebuie să fim trași la răspundere (și pedepsiți) dacă acceptăm, prin simplul fapt că nu intervenim direct, o situație care produce răul?

Atunci când ne punem întrebarea dacă cineva e responsabil de un act și trebuie pedepsit, trebuie să luăm în considerare mai ales două elemente: intenția de a produce un act (intenția de a face rău) și actul propriu-zis.

Dacă actul care produce răul e clar, de exemplu, începutul unui război sau continuarea lui, intenția e mai complexă, în sensul că trebuie distinsă, de exemplu, de eroare sau de pasivitate, care poate lua forma fricii.

Intenția de a face rău presupune o dorința clară de a face rău, chiar dacă intenția nu duce mereu la actul care cauzează răul. Actul care cauzează cu tot dinadinsul răul mereu implică și intenția de a face rău, dar intenția de a face rău nu duce mereu la actul care cauzează răul.

Se pune atunci întrebarea dacă cineva poate fi tras la răspundere sau e responsabil dacă nu a comis intenționat un act care duce la rău, dar de asemenea nici nu a avut intenția de a face rău?

Hannah Arendt zicea că nu putem fi considerați vinovați de faptele rele ale cuiva, așa cum nici nu putem să ne atribuim realizările altora, însă există o anumită responsabilitate colectivă din simplul fapt că facem parte dintr-o comunitate.

Însă această responsabilitate e mai degrabă morală, și nu legală, în sensul că cei care se nimeresc să facă parte dintr-o comunitate nu trebuie să fie pedepsiți pentru faptele comise de anumiți indivizi.

Responsabilitatea colectivă e încurajată, pentru că predomină ideea că, de exemplu, prin descurajarea atrocităților prezente comise de un dictator, viitoare atrocități pot fi prevenite. Ceea ce poate fi adevărat.

Însă filozoful Mark Reiff atrage atenția că ideea de responsabilitate colectivă e un drum cu două sensuri. Genocidul din Rwanda, zice el, a fost "facilitat dacă nu chiar motivat de credința în responsabilitatea colectivă." Când considerăm că un popor întreg e vinovat de acte comise de anumite persoane, e ușor să cădem într-o simplificare morală care șterge ușor linia dintre rău și bine.

Și asta poate duce la mai multă violență.

Orice război e cumplit. Și bineînțeles nu trebuie să întoarcem spatele la suferință, ci trebuie să-i ajutăm pe cei vulnerabili. Dar, prin a învinovăți și pedepsi pe cei care nu au comis niciun rău propriu-zis, nu facem decât să simplificăm o situație complexă, să sădim ura și să ne îndepărtăm și mai mult unii de alții.

Și în timp ajungem să nu mai distingem răul de bine din simplul fapt că vedem doar rău peste tot. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇