Puterea alegerilor de duminică: singurul instrument prin care sistemul edililor privilegiați poate fi schimbat

Puterea alegerilor de duminică: singurul instrument prin care sistemul edililor privilegiați poate fi schimbat

Felul în care Gabriela Firea a ales să voteze duminică dumineață, strecurându-se pe ușa din dos și asigurându-se că transparența și dialogul rămân doar niște simulacre, surprinde cel mai bine esența mandatului de primar care tocmai i se încheie: uzurparea, impostura, vătafocrația al cărei exponent deplin a fost Liviu Dragnea.

Urmăreşte LIVE situaţia referitoare la prezenţa la vot

Află LIVE cele mai proaspete informaţii despre incidentele de la vot

La fel, simulând un exercițiu democratic,  a depus jurământul pentru un nou mandat în Belarus, câştigat prin fraudă, după cum spun la unison instituțiile europene și societatea civilă, Lukașenko.

Comparația este doar la nivel de cultură a puterii, pentru că, din fericire pentru România, Gabriela Firea candidează într-o țară a cărei democrație poate fi în deficit, dar nu e în sfera de control a Moscovei, iar politicienii nu au la îndemână, nici când și le-ar dori, instrumente dictatoriale.  

SpotMedia.ro vă ţine la curent LIVE pe parcursul întregii zile cu cele mai importante evenimente, declaraţii şi incidente legate de procesul de vot de azi. Rămâneţi alături de noi

Sigur, există din prea-plin manipulare și o desconsiderare cronică a electoratului, despre care cei mai mulți dintre politicieni cred că își delegă doar puterile, fără a primi în schimb reprezentarea – esența democrației.

Gabriela Firea nu a exercitat funcția de primar al Bucureștilor, ci puterea de a fi la conducerea unui oraș. Așa stând lucrurile, are dreptate când se plânge că i se impută ei lipsa apei calde în oraș: privilegiul ei a fost să fie la putere, nu să administreze.

Or, atunci când un astfel de politician e pe cale să își piardă privilegiul, ultimele resurse de a-și conserva puterea devin toxice.

Tocmai în săptămânile de campanie, Bucureștii au cedat din toate balamalele și orașul peste care stăpânește Gabriela Firea și-a scos la iveală absurdul.

Podul care nu duce nicăieri și pe care autobuzul nu încape, opintindu-se să urce, în loc să primească recunștința bucureștenilor cărora li se dă ceva, o înconjoară pe doamna primar cu hohote de râs.

În buna tradiție a PSD-ului, dacă cineva putea să o dea în vileag pe Gabriela Firea și să arate impostura în toată splendoarea ei, aceea nu putea fi decât ea. Până la urmă, orice putere patologică eșuează în propriul grotesc, un dictator din Minsk plimbându-se cu Kalașnikovul (fără încărcător) atârnat la gât, urlând sau bătând din călcâi că el, și nu altul,  merită puterea.

În piesa ”Regele moare” a lui Eugene Ionesco, suveranul refuză să dispară din peisaj fără ca întreaga lume să intre în disoluție. Dacă eu pierd, atunci și lumea să fie pierdută, își spun cei măcinați de patologia puterii. Niciunul dintre aceștia nu iese din scenă discret, democratic. Din contra, face zgomot, împroșcă mizerie, încearcă să transfere asupra tuturor răul.

Cu o seară înainte de vot, o clădire centrală din București a fost luminată cu un mesaj care arunca acuzația de corupție asupra lui Nicușor Dan. În Sectorul 6, a fost mare chin să îl asocieze pe Ciprian Ciucu cu interlopii. O tehnică similară cu aceea a ”Cu toții am fost turnători” azvârlită de Dan Voiculescu, pentru că, dacă și ceilalți au stat în mlaștina morală, atunci nici el nu era vinovat.

Dar sistemul care îi dă Gabrilei Firea șansa de a-și conserva puterea la București e același care îi protejează pe Nicolae Robu și pe Mihai Chirica la Timișoara și la Iasi. Aceasta a și fost miza scrutinului într-un singur tur, să conserve status quo-ul și să permită celor doi mamuți, PSD și PNL, să își rotească puterea. Odată cu ea, și primarii.

Bucureștenii (la fel ca timișorenii și ieșenii) au însă instrumentul de a înfrânge sistemul, repunându-l în matcă: votul. O prezență bună la vot e singura contrapunere la cultura puterii ca privilegiu și în detrimentul funcției și la sistemul în care partidele se pun la adăpost, refuzând în acest fel reformarea țării.