PNL ar putea scăpa de stigmatul locului trei la alegeri, PSD și-ar asigura menținerea liberalilor la guvernare, iar Klaus Iohannis ar mai juca un zar, două, chiar dacă ar rata miza la șah. Partidele își fac calcule pentru putere, un Bloc Democrat care să facă din AUR naționalistul cel rău, un pol de dreapta care să vină cu ceva la guvernare, nu doar fără penali în discurs.
Va vota însă românul ideologic, pe baza polarizărilor culturalem sau revanșard, pentru că nu a trăit mai bine?
Am trecut în revistă cu analistul politic Radu Magdin noile poziționări de pe scena politică și pârghiile care se mai pot trage de la Cotroceni pentru marea coaliție PSD – PNL. Cine și ce câștigă sau pierde?
Pe cine avantajează și pe cine nu o alianță PSD/PNL, care, iată, pare a avea și un nume de lucru, Blocul Democrat?
Cred că fiecare are un avantaj, dar unghiul este diferit. PNL are un avantaj, în sensul în care dacă intră sub umbrela unui coaliții nu mai apare ca partidul numărul trei, ca probabilitate mare, la alegerile europene din iunie anul viitor.
Deci ăsta ar fi avantajul PNL-ului, și anume faptul că ar face parte din, cum spunea un fost premier PNL, echipa câștigătoare, pentru că acest bloc democratic ar obține peste 30, poate chiar aș îndrăzni să spun peste 40% din voturile electoratului.
Ăsta ar fi avantajul PNL-ului.
Avantajul PSD-ului ar fi că elimină riscul de schimbare de lidership la nivel de PNL sau de presiune pe ruperea PNL-ului, pentru că dacă PNL-ul ajunge pe locul trei la europarlamentare, foarte probabil liberalii vor reacționa similar cum au reacționat în alte contexte istorice și se vor retrage în Opoziție, după un comitet executiv nervos în care vor lua o serie de decizii revoluționare, pentru că instinctul natural al fiecărui partid este să încerce să câștige alegerile și, odată ce le pierzi, încerci să sacrifici pe cineva, cel mai probabil liderul actual, chiar dacă acest lucru înseamnă o decuplare de un președinte lame duck ca Klaus Iohannis pe ultimele pe ultimele luni.
Deci PSD-ul câștigă certitudinea faptului că PNL-ul nu fuge de la guvernare, nu pleacă de la guvernare. Deci se elimină riscul de rupere a coaliției.
Pe de altă parte, dezavantajul ar fi că, într-adevăr, logic, matematic și în baza experienței politice, cele două partide ar putea scoate separat mai mult împreună decât alianța, pentru că vrei, nu vrei, o alianță oficială dezamăgește și mobilizează mai puțin o parte din electoratul tău.
Deci să spunem că PSD ar fi luat 20 și ceva sau 30 și ceva, PNL ar fi luat 15 și ceva, speră ei în buza a 20 și ceva, împreună ar lua cu siguranță mai mult PSD plus PNL decât această coaliție, acest bloc democratic.
Deci ăsta ar fi dezavantaj. De aici și comentariile AUR, în sensul în care această coaliție ar fi un cadou pentru ei, pentru că, într-adevăr, pe de o parte, polarizează dezbaterea politică între forțe democratice și forțe portretizate, văzute ca nedemocratice, în speță AUR, lucru care avantajează, paradoxal, AUR, tocmai pentru că nu se vorbește de altă opoziție, și anume de USR plus PMP plus eventual Forța Dreptei.
Dacă urmărim mesajele fragmentate dinspre PSD și PNL, miza anunțată ar fi contraponderea la AUR. E o strategie eficientă? Este AUR în acest moment marele inamic sau e preferabil să fie desemnat drept marele inamic?
Această încadrare în poză a poveștii, prin această denumire prin care, din punctul meu de vedere, mai degrabă se testează piața pentru o viitoare coaliție, într-adevăr, lucrurile pot fi spuse ca poveste care încearcă polarizarea politică, socială și o polarizare a opțiunii electorale în jurul elementului de democrație.
Aici trebuie să fim atenți, pentru că democrația este frumoasă, este importantă, dar în momentul de față de pe urma multiplelor crize, fenomenul de policrize de care vorbim în plan global, componenta economică este foarte importantă.
Democrația este frumoasă, dar până la urmă o polarizare între Blocul democrat și AUR nu rezolvă problema inflației, nu rezolvă problema puterii de cumpărare. Lași un spațiu, din punctul meu de vedere, pentru o parte din electorat care poate să zică ok, eu votez oricum cu AUR sau cu alții din Opoziție pentru că nu mi se pare că trăiesc mai bine, mi se pare că trăiesc mai rău.
Deci trebuie avut grijă, pentru că e o polarizare care, din punctul meu de vedere, având în vedere cât de pragmatice sunt partidele noastre din coaliție PSD și PNL, ele neinvocând periodic ideologia cu adevărat, ci mai degrabă încercând să facă stratificări patriotice/naționaliste, dar și diviziuni patriotice/naționaliste, PSD-ul fiind patriot economic, iar PNL, conform domnului președinte Ciucă, patrioți adevărați și urmând ca AUR eventual să fie naționaliștii cei răi, dacă e să pui problema în oglindă.
Dar din nou, felul în care trăim, cum trăim contează. Noi nu suntem o societate atât de ideologizată, slavă Domnului, ca Polonia și Ungaria și încă nu am gustat cu adevărat mărul aparent dulce, dar de fapt foarte amar ca diviziuni sociale ale războaielor culturale, lucru din care vom gusta în perioada următoare. Indiferent de acest framing, de această portretizare între Blocul democrat și AUR.
Din nou, această strategie, din punctul meu vedere, poate ajuta coaliția, dar ajută de fapt și AUR, dacă creezi un bloc democrat, pentru că le crești prin această polarizare sex-appeal-ul și diminuezi restul Opoziției.
Unde sunt celelalte partide? (USR, Ludovic Orban și Forța Dreptei, PMP, REPER)
Unde sunt celelalte partide? Sunt în căutarea unei identități? Identitatea clară este importantă pentru a putea atrage votul în politică și, din punctul meu de vedere, îi prinde bine USR-ului că se cuplează cu PMP și cu eventual Forța Dreptei, dacă reușesc cele trei partide să pună orice ego de-o parte și să înțeleagă că e nevoie de un pol de dreapta, așa cum se definesc ele.
Însă aici, din punctul meu de vedere, trebuie învățată o lecție și anume de foarte multe ori am văzut la partidele noi cu format progresist, cum este și USR-ul, tentația de a vorbi foarte mult despre zona de corupție și, în general, dacă ne uităm la mesaje, USR pare mai degrabă fără ceva, fără corupți, fără penali în funcție publică.
Ei bine, e important ca USR să se maturizeze și cred că o să-i prindă bine din acest punct de vedere combinația cu pragmatismul PMP-ului și al Forței Dreptei, unde sunt și operatori politici care au experiență îndelungată politică.
Pentru a fi cu adevărat o alternativă, trebuie să fie o forță cu ceva, pentru ceva, care face ceva, nu doar care ne explică nouă cum ar fi bine fără ceva.
Deci este o provocare și îmi doresc din tot sufletul, ca cetățean, să văd o alternativă reală, pentru că este sănătos pentru democrație ca atât coaliția noastră actuală de la putere, cât și opoziția noastră democratică să învețe să folosească emoțiile și cuvintele cu inteligență, astfel încât să mobilizeze lumea la vot, inclusiv pe emoții pozitive.
Să nu uităm componenta de speranță. Poate că ea moare ultima, dar haideți să nu o lăsăm totuși atât de atrofiată cât este în momentul de față, pentru că riscul este altfel, ca pe paleta emoțiilor să vedem mai degrabă accesarea elementelor de frică și furie de către AUR, cu un succes răsunător la vot pentru ei, la europene și la parlamentare.
Aș mai face o remarcă, în ceea ce privește REPER, eu cred că ar putea avea ca nișă pentru viitor o asumare frontală a unei bătălii ideologice, inclusiv europene. Șansă, de altfel, pentru ei de a-și plasa europarlamentari, echipa REPER de la Bruxelles, fiind în momentul de față foarte valoroasă din punctul meu de vedere, ca și cunoscător al Bruxelles-ului.
Nișa pentru ei ar fi acel atac frontal curajos la AUR, în contextul în care o parte din clasa noastră politică pare a fi într-un semi-blat sau letargie raportat la acest partid.
Ce rol joacă președintele Klaus Iohannis? Poate să mai țină vreun zar în mână, eventual desemnarea unui premier după alegerile legislative? Și ce obține?
Îmi ridicați mingea la fileu prin această întrebare, o diferență dintre un șahist și un jucător de table, apropo de ideea de zaruri.
Eu cred că, din păcate, în timpul mandatului Iohannis, am reușit să scăpăm, între ghilimele, de toate prejudecățile noastre pozitive cu privire la faptul că această țară are cu adevărat un sistem care funcționează și care oarecum ghidează cu înțelepciune lucrurile din umbră.
Pentru că letargia prezidențială, indiferența lui, delăsarea sa strategică ne-au făcut de multe ori să pară că vin mingi către România și ele sunt ratate una după alta, tocmai pentru că omul nu se poate hotărî sau nu-i pasă.
Spun asta ca și cetățean, chiar mai mult decât analist, iar ca analist pot spune doar că sondajele confirmă și popularitatea aproape sub-unitară a președintelui. Este confirmarea faptului că românii nu apreciază un președinte absent și că, în consecință, Iohannis nu va avea niciun fel de moștenire.
În ciuda faptului că este, ca majoritatea președinților în ultimul an și ceva de mandat lame duck, deci un președinte care are o influență mai scăzută, cred că în continuare încă mai are o influență instituțională, cel puțin în felul în care contribuie la păstrarea coaliției și în ciuda tensiunilor din PNL, el pare, în momentul de față, încă a inspira suficient de multă, ca să spun așa, disuasiune față de o parte din PNL, astfel încât să nu rezulte o contestare pe față în momentul de față pentru fostul premier Ciucă, care, de altfel, din punctul meu de vedere, face progrese în materie de comunicare politică, după cum am observat la mai multe evenimente în plan local și cred că se poate contura în următoarele luni cu o alternativă viabilă la alegerile prezidențiale dacă, desigur, PNL în ansamblul său are răbdare cu acest actor politic.
Dincolo de acest aspect, însă, revenind la Iohannis, din păcate pentru el, ajunge la limitele improvizației politice și pentru că România poate face foarte multe ca țară în 24 de ore, dar ambițiile sale în plan european sau orice alte reușite nu pot fi semnate pe ultima sută de metri și fără un management clar. A fost cazul României Educate.
Cam acestea sunt marile sale marje de acțiune și se va vedea în perioada următoare faptul că elemente sistemice nu vor mai asculta de președinte și vor căuta un nou interlocutor, indiferent că vorbim de actualul premier sau cultivarea altor potențiali prezidențiabili.
Președintele Klaus Iohannis obține ceea ce a semănat, având în vedere că nu a semănat foarte multă activitate, rezultatele vor fi pe măsură.
Era un banc cu polițistul și copilul pe Calea Victoriei, la care replica finală era și la ce i-a folosit. Ei bine, la ce i-au folosit președintelui toate pozele și premiile, în contextul în care, din perspectiva cetățeanului României, el nu a existat în viața noastră timp de nouă și în curând, 10 ani?