Promovarea lui Călin Georgescu în SUA continuă, obiectivul Moscovei fiind distrugerea parteneriatului strategic. În parte, a reușit

Articolul publicat de Newsweek e o construcție narativă care se adresează actualei administrații americane. A fost creat pentru pro-rușii care gravitează în jurul lui Donald Trump, astfel încât aceștia să aibă argumente pentru a menține înghețate relațiile dintre Casa Albă și România.
Promovarea lui Călin Georgescu în SUA continuă, obiectivul Moscovei fiind distrugerea parteneriatului strategic. În parte, a reușit
Călin Georgescu e folosit în continuare de Kremlin ca o dovadă propagandistică a eșecului democratic al României
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Publicarea articolului “The US Should Defend Democracy – and Calin Georgescu – in Romania” (Statele Unite trebuie să apere democrația din România și pe Călin Georgescu) este o nouă acțiune de război hibrid a Kremlinului, care folosește rețelele de influență din România.

Faptul că, la peste un an de la alegerile prezidențiale, nu există un răspuns consistent la atacurile Rusiei, iar Călin Georgescu, principalul agent de influență politică în România al lui Vladimir Putin, e bine-mersi, arată cât de vulnerabil, compromis și corupt e sistemul de siguranță națională din țara noastră.

Operațiunea “Newsweek” a reușit. Articolul a fost scos de pe site-ul publicației doar după reacția jurnaliștilor și a opiniei publice din țară. Din partea României nu a existat nicio acțiune de urmărire și de descurajare a unui atac hibrid împotriva țării noastre. 

ADVERTISING

Toate mediile pro-ruse l-au preluat, l-au distribuit și l-au diseminat pe TikTok și alte rețele sociale, oferind combustibil propagandistic grupărilor controlate de Moscova, direct și indirect, care sunt mult mai extinse și influente în societatea românească decât lasă se întrevadă autoritățile.

Putin îi scrie lui Trump despre Călin Georgescu

“Democrația românească este tânără. Regimul comunist a căzut în 1989, iar mulți români păstrează amintiri personale sau familiale despre un stat în care informațiile secrete, autoritatea incontestabilă și excluziunea politică erau instrumente de control”, se arată în articolul semnat de inexistentul Dennis Portman, care e citat pe larg de publicația “Gândul” din România, deși articolul a fost șters de pe site-ul Newsweek SUA, editorul anunțând că publicarea lui a fost o eroare.

“Mulți români care nu l-au susținut pe Georgescu au votat totuși, așteptându-se ca voturile lor să conteze. Nici nu ar trebui să se presupună că anularea alegerilor ar putea slăbi influența Rusiei. O putere străină poate discredita democrația liberală dacă îi convinge pe cetățeni că jocul este trucat de statul paralel…”, se mai arată în articolul propagandistic.

Articolul publicat de Newsweek e o construcție narativă care se adresează, în principal, administrației americane și abia apoi rețelelor de influență ale Kremlinului din România. 

A fost creat pentru pro-rușii care gravitează în jurul lui Donald Trump, astfel încât aceștia să-l folosească pentru a menține înghețate relațiile dintre Casa Albă și țara noastră.

Apariția lui trebuie pusă în legătură cu vizita lui Marius Lazurcă, consilierul președintelui, și a lui Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major, care, cel mai probabil, au găsit o portiță deschisă la Washington, reușind să reactiveze anumite personalități politice în favoarea țării noastre.

Am scris pe larg despre această vizită în urmă cu câteva zile, iar articolul poate fi citit aici.

O promisiune neîmplinită transformată în armă

Faptul că instituțiile și agențiile din domeniul siguranței naționale nu reușesc să securizeze efectele unei astfel de vizite arată încă o dată vulnerabilitatea sistemului de apărare din România.

Dacă poate fi compromis un important demers diplomatic, devine ușor de înțeles cât de complicat și cât de departe suntem de publicarea unui raport oficial al alegerilor prezidențiale din 2024. Iar această vulnerabilitate a președintelui României, care a promis documentul și nu reușește să-l obțină, e folosită astăzi împotriva lui pentru a-i mina orice încercare de a reface legăturile cu Casa Albă.

Interesul Rusiei e să-l păstreze cu orice preț pe Călin Georgescu, un produs al colaborării româno-sovietice, în atenția opiniei publice. Nu contează că nu va putea candida, nu contează că o mare parte dintre români nu-l mai ia în serios. Cel mai important lucru pentru Kremlin e faptul că, prin el, atâta timp cât nu se face lumină în jurul a ceea ce s-a întâmplat în 2024, Putin are un argument puternic că România nu e o țară democratică, în consecință, nici Uniunea Europeană nu e.

Dar Călin Georgescu, după ce a fost promovat de bloggerii pro-ruși din SUA, e folosit, acum, și pentru a bloca o parte din inițiativele militare americane pe flancul estic al NATO.

“România nu e o democrație. România anulează alegerile. Deci, cum pot SUA să investească aici? E împotriva doctrinei liberale americane”, susțin reprezentanții rețelelor rusești de influență de aici și de peste Ocean.

Asaltul Rusiei

Articolul a apărut în Newsweek SUA, folosindu-se de un sistem de agenții de PR care activează pe piața americană. 

Reprezentanții acestora pot cumpăra un număr de articole din anumite publicații, printre care și Newsweek, prin intermediul cărora livrează articole care răspund intereselor clienților lor. Aceste articole sunt situate în afara spațiului editorial. De exemplu: scrisori către editor, publicate în secțiunea de corespondență; articole de opinie ale unor autori externi; articole publicitare, marcate ca atare sau nu.

Relații Publice, SUA
CAMPANIE. O reclamă a unei companii de marketing din SUA a cărei servicii de promovare conțin și posibilitatea publicării de articole în revista Newsweek, ediția americană - Sursa: viralspikeusa.com

Viralspikeusa.com, o agenție de marketing, are un tutorial online în care le prezintă potențialilor clienți metoda de publicare, prin intermediul companiei, a articolelor în diverse publicații din SUA.

“Nu pot comenta prea multe pe marginea încurcăturii cu «op-ed»-ul despre Georgescu, text cu autor neidentificabil, publicat și apoi șters de Newsweek-mamă. A fost o greșeală. Și orice redacție din lume poate să mai greșească din când în când”, a explicat Sabin Orcan, publisher-ul Newsweek România, într-o postare pe Facebook. 

“Vă asigur doar că articolul n-a fost șters la intervenția Hotnews (asta mi s-a părut cea mai amuzantă chestie!) și nici în urma presiunilor făcute de CIA, SRI, SIE, «statul paralel» sau firma de lobby plătită de Președinția României. Articolul a fost șters după ce le-am atras eu atenția colegilor de peste ocean!”, a mai subliniat Sabin Orcan.

Dacă o entitate are acces la resurse financiare, există sute de căi prin care poate publica articole în presa internațională. Dar important, în acest caz, e relevarea faptului că există un efort semnificativ din partea Rusiei de a distruge relațiile dintre SUA și România.

Acțiunile ostile ale Kremlinului pe toate planurile, de la provocări militare la acțiuni de sabotaj și propagandă mincinoasă, continuă cu aceeași intensitate sau chiar mai mare.

Percepția opiniei publice e că s-au schimbat foarte puține lucruri după dezastrul politic din 2024, iar instituțiile și agențiile din domeniul siguranței naționale au în continuare probleme în fața asaltului Moscovei.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google