Monumentala tâmpenie politică a pragului de 250 de mii de lei pentru abuzul în serviciu a devenit un cartof fierbinte care zboară dintr-o mână în alta până ori se răcește, ori pârlește pe cineva. Deocamdată pare că se califică la pârlire ministrul Predoiu, pe care “centrele imaculate” ale celor trei partide aruncă decontul.
Personal, nu cred că dl Predoiu l-a propus, ar însemna să–și fi pierdut complet instinctele în raport cu Bruxelles-ul și să nu fi anticipat reacția de acolo.
Dar faptul că l-a asumat cuminte nu este cu nimic mai bun, la fel cum nu este nici faptul că nu a stabilit un prag atunci când a trimis proiectul spre aprobarea Guvernului și apoi în Parlament.
Ironic este că în povestea asta PSD și-a compromis și singurul candidat mai cu ștaif pentru Ministerul Justiției, dacă ar fi să-l ia. Pe dl Cazanciuc, unul dintre inițiatorii formali ai amendamentului “250 de mii”.
Ceea ce nu spune nimeni este că, indiferent cine a făcut propunerea, vina este a celui care decide. Deci, pentru pragul nerușinat de 250 de mii de lei, vina aparține celor trei lideri ai coaliției din conclavul de la Vila Lac. Plus cel de-a patrulea, vânătorul de elefanți.
Unde a fost dl Iohannis când elefantul cel mare și gras intra pe ușa din față a Palatului Parlamentului? Alegea avionul pentru viitorul sejur exotic?
Unde este președintele măcar acum, când coaliția și partidul domniei sale se comportă ca niște găini fără cap în căutarea unui vinovat și scot de urechi din joben alt prag?
Dincolo de jalnicul spectacol politic, tema pragului pentru abuzul în serviciu este una reală și care trebuie clarificată.
CCR a stabilit prin Decizia 392/2017 că el trebuie să existe. Că e bine, că e rău, am discutat la momentul respectiv. Cert e că, dacă nu va fi introdus, ne putem trezi la un moment dat în aceeași situație în care am fost cu prescripția.
Dar cât să fie el? Aici a fost prima mare mizerie a deciziei de conclav, dar și a soluției corectoare pregătită pentru Camera Deputaților.
Nici 250 de mii de lei, nici 9 mii de ei nu au nicio explicație fundamentată, solidă, profesionistă.
Ministrul Predoiu admite că nu au existat repere, deci arbitrariul, pentru că nici CCR , nici Comisia de la Veneția, nici sistemul judiciar nu ar fi oferit așa ceva. Nu era treaba lor. Este treaba politicului, reprezentat de minister, să caute criteriile aplicabile.
Ele pot fi multe și am să dau și exemple cu care sunt, și exemple cu care nu sunt de acord.
O propunere ar fi ca pragul să fie apropiat de nivelul cheltuielilor făcute de stat pentru un caz de abuz în serviciu de la deschiderea dosarului până la condamnare. Adică un raport cost/beneficiu.
Până unde prejudiciul e mai mic decât costul, să fie contravenție și banii să fie recuperați fără proces penal. Nu sunt adepta acestui sistem, inclusiv pentru că în timp costul procesului e variabil, dar este o variantă.
Altă variantă este raportarea la un număr de salarii minime brute pe economie. Ministrul a menționat ceva despre pragurile din cazul evaziunii fiscale.
Sau un prag foarte scăzut, simbolic, pentru a stăvili un fenomen, nu infracționalitate sporadică, varianta a cărei adeptă sunt. Pentru că nu e vorba doar despre prejudiciu, ci și despre raportare la extensia cazuisticii și la încercarea de descurajare.
Pot fi și alte variante, esențial este ca un reper să existe, să-l găsească asimilații cu salarii și pensii de magistrați din Ministerul Justiției, și orice sumă ar fi avansată, ea să poată fi argumentată și fundamentată, nu scoasă dintr-un joben sau un plic.
Deocamdată văd un singur reper aplicabil, dar unul pervers: 250 de mii este foarte puțin sub pragul până la care sunt permise achizițiile directe, fară licitație publică. Sunt și niște dosare care ar intra binișor sub acest prag, ale dnilor Chesoiu și Alexa, de exemplu.
A doua chestiune esențială este ca pragul și reperul care îl fundamentează să fie transparente, supuse dezbaterii publice. Ceea ce au făcut cu acest amendament a fost o combinație de nerușinare și prostie distilate.
Discuții secrete la ceas de seară în cerc ultra-restrâns, praguri fără paternitate certă trimise cu porumbelul călător, amendamente trântite direct în plen și votate cu turma. Care e diferența faţă de Dragnea?
Da, sondajele îți arată că aderența la tema Justiției e scăzută, din multe motive, dar știi că Bruxelles-ul a rămas cu ochii pe tine (cel mai bine știe chiar dl Predoiu și, de aceea, am dubii că propunerea i-a aparținut sau doar i-a fost pusă în brațe).
Vigilența e cu atât mai mare cu cât, absolut nemeritat și circumstanțial, a fost ridicat MCV.
Dacă Bruxelles-ul a învățat ceva despre România este că liderii ei sunt în general ca niște golani pe al căror cuvânt nu te poți baza. Dacă nu ai mâna pe portofel și ochii pe ei, în orice clipă de neatenție te poți trezi cu o găinărie.
Deci era greu spre imposibil ca o asemenea porcărie să treacă pe sub nivelul radarului CE. Cu atât mai mult cu cât o ai și pe LCK la EPPO, gata oricând să dea alarma, cum s-a întâmplat și cu avertizorul de integritate.
De remarcat, în treacăt, că noul șef al DNA, Voineag, și noul sef al PICCJ, Florența, scoși și ei dintr-un plic, nu au avut nimic de comentat despre pragul de 250 de mii de lei. Doar nu era vorba de un plagiat prescris de 14 ani.
Nu am nicio îndoială că reacțiile CE informale au existat încă de miercuri, însă joi a venit și un avertisment la vedere. Și de teama lor au făcut pasul înapoi, dar în același stil netransparent, ca hoții prinși cu mâna în geantă.