Cu un PSD dispus să meargă pe calea naționalismului, așa cum a anunțat președintele partidului Sorin Grindeanu, un AUR ajuns la 40 de procente și multiple planuri de dezinformare și manipulare extremistă atât în online, cât și în offline, cu rețeta folosită și pentru a crea fenomenul Călin Georgescu, președintele a avut ca prioritate de început de mandat nuanțarea legionarismului și fascismului, pentru a nu ostiliza unul din cele două grupuri sociale pe care Nicușor Dan le consideră dominante.
Unul dintre aceste grupuri a devenit masă de manevră pentru forțe distructive, toxice, de tipul celor care pun în scenă nu doar campanii de manipulare și isterie colectivă în social media, dar și acte de violență și anarhie în offline, cum a fost gestul de a bloca o autostradă, duminică.
E un serios semnal de alarmă, pentru punerea în scenă a unui fals război civil, o strategie pe care Rusia o poate folosi la București, după cum a avertizat recent istoricul Cosmin Popa.
“Faptul că Moscova a mizat în România pe două personaje caricaturale arată, întâi de toate, disprețul profund al Kremlinului față de România și față de români. Moscova consideră că România și românii pot fi instrumentalizați foarte ușor. Aici nu am avut nici măcar o dispută de idei, nu am avut o alegere civilizațională sau politică, am avut o încercare de declanșare a unui război social care să se transforme ulterior într-un război civil.
Moscova nu și-a pierdut interesul față de România. Această presiune pe care o exercită pe diverse registre va continua și cred că ne vom confrunta în perioada imediat următoare cu o presiune difuză care țintește ceea ce în mod tradițional Kremlinul consideră a fi punctele vulnerabile ale României”, a explicat Cosmin Popa.
De ce a dus președintele discuția pe terenul manipulării legionare a anticomunismului
Chiar și după ce CCR, în unanimitate, a decis că articolele denunțate de Nicușor Dan nu sunt neconstituționale, președintele a decis să meargă mai departe cu contestarea fondului legii și să ceară Parlamentului reexaminarea.
Sesizarea Curții în primă instanță a fost o poziționare politică, pe care președintele a explicat-o extrem de precar intelectual, făcând recurs la un fenomen care a fost creat, la fel ca Georgescu, în laboratoarele ceaușismului târziu și care este dat, din când în când, în clocot, pentru a deturna, așa cum s-a văzut în ultimele luni, fragila democrație românească: uzurparea anticomunismului ca fiind de nedespărțit de legionarism.
O explică cu claritate intelectuală și morală istoricul Dorin Dobrincu, care a cercetat fenomenul rezistenței anticomuniste extensiv.
Astfel, spune Dobrincu, unele organizații și grupuri au avut o clară componentă politică și ideologică, în vreme ce altele au fost mixate sau cu o ideologie difuză.
- Organizația „T” a fost inițiată în 1945 de tineri liberali, cu implicarea unor țărăniști și social-democrați; aceștia aveau în vedere inclusiv recurgerea la luptă armată într-un context favorabil.
- Organizația „Haiducii lui Avram Iancu – Divizia Sumanelor Negre” a rămas, în 1945-1946, în faza realizării de manifeste antiguvernamentale, care s-au remarcat prin mesajul șovin, în special prin antisemitism.
- Mișcarea Națională de Rezistență, care nu a depășit stadiul discuțiilor și organizării, dar a avut parte de un proces răsunător în 1946, a atras într-o formă sau alta foști militari de rang înalt sau oameni politici de diferite orientări.
- Grupul condus de Ion Gavrilă Ogoranu, din Munții Făgăraș-versantul nordic, a fost unul explicit legionar.
- În schimb, pe versantul sudic al Munților Făgăraș, grupurile conduse de Gheorghe Arsenescu și Toma Arnăuțoiu, foști militari de carieră, erau formate și susținute de membri ai partidelor istorice, în special țărăniști, dar și peneliști tătărescieni.
- Grupurile din Dobrogea, conduse de Gogu Puiu, au avut mai ales o componentă legionară, la fel și grupul „Arnota” din nordul Olteniei sau grupul Dumitru Apostol din zona Argeș.
- În Banat, au existat grupuri cu lideri și membri de proveniență diferită, unele fiind țărăniste, altele legionare sau liberale, încercând chiar colaborarea între ele.
- Teodor Șușman din Munții Apuseni a constituit un grup de rezistență fără o coloratură politică explicită, liderul său fiind un fost primar din vremea administrațiilor interbelice.
- În zona Lăpuș-Țibleș a activat un grup constituit de pădurarul Nicolae Pop și preotul greco-catolic Atanase Oniga. Pop și familia sa – soția Maria și fiica Aristina (viitoare Săileanu) – au salvat în 1944 mai mulți evrei aflați în pericol de a fi deportați la Auschwitz, de aceea ulterior au primit distincția „Drept între popoare”, acordată de Yad Vashem.
- Extinsa organizație „Vlad Țepeș II” din Vrancea a fost formată aproape integral din țărani fără aderență ideologică, la fel cum au fost numeroase organizații sau grupuri din alte zone.
Întrebarea este însă cine a avut interesul să pună semnul egal între rezistența armată anticomunistă și legionari? Dorin Dobrincu analizează două etape ale acestei uzurpări a anticomunismului.
- În primul rând, a făcut asta Securitatea, în general propaganda comunistă, vehiculată de unii, din interes sau din ignoranță, și după 1989. Ca fasciști autohtoni, cu istoria lor violentă, inclusiv cu ieșirea lor din prima scenă politică încă din 1941, dar și cu rămânerea alături de naziști până în 1945, legionarii puteau fi decredibilizați și în interior, și în afară în condițiile de după Al Doilea Război Mondial.
De aceea, participarea legionarilor la rezistența anticomunistă putea fi dusă în registrul „ultimelor zvârcoliri ale fascismului”.
După consumarea fenomenului, au încercat să susțină teza rezistenței armate anticomuniste exclusiv sau preponderent ca o rezistență legionară chiar foștii legionarii sau adepții lor de dată mai recentă. Aceștia o făceau în încercarea de a-și crește capitalul simbolic, de a acoperi istoria de violență din perioada interbelică și din anii 1940-1941, așadar ca o bătălie pentru memorie, inclusiv pentru un viitor ideologic și politic.
- A doua etapă este localizabilă imediat în anii 1990 și este realimentată periodic, cu predilecție în ultimele luni: “grupusculele legionare au încercat în postcomunism, printr-o multitudine de asociații, organizații și fundații, să se folosească de tema rezistenței armate anticomuniste, respectiv de martiri ai credinței, pentru a-și crește influența în societate și pentru a câștiga bătălia memorială cu alte perspective, îndeosebi cu cele democratice.
Au participat la acest demers supraviețuitori legionari, noi convertiți la această ideologie, scriitori, eseiști, sociologi și istorici de orientare ultranaționalistă. Competiția este în desfășurare, ea primind un suflu evident în ultimii ani, mai ales în contextul electoral recent”.
Ieșirea din subterană s-a produs prin intrarea partidului AUR în Parlament, această formațiune având un destul de consistent filon de extracție legionară, alături de un altul mai degrabă de origine peremistă, explică istoricul:
“Este doar aparent o contradicție, de vreme ce național-comunismul reușise încă din anii 1960-1980 acomodarea stalinismului cu ultranaționalismul interbelic. George Simion, Diana Șoșoacă și îndeosebi Călin Georgescu sunt promotorii cei mai vizibili ai acestui hibrid politic și ideologic”.
Aceeași perspectivă explicativă o are și cercetătorul CNSAS Mihai Demetriade, care analizează mai îndeaproape uzurparea memoriei anticomuniste.
Recuperarea Mișcării Legionare începe în anii '80 în România, în plin ceaușism de fapt, prin recuperarea paradoxală a lui Antonescu, dar nu numai. În ciuda caracterului publicistic vădit antilegionar al unor volume care au apărut în anii '80, regimul Ceaușescu făcea cu ochiul Mișcării Legionare și naționalismului legionar, iar după 1990 s-a întâmplat un fenomen foarte toxic, spune acesta.
“Asistăm, într-un mod simptomatic, la o creștere exponențială a memoriei post-legionare datorită înființării CNSAS-ului, CNSAS a oferit acces la arhivele interbelice, cum nu se mai întâmplase până atunci.
O bună parte din moștenitorii familiilor de legionari și-au luat copii după documente, au șters însemnele fasciste de pe ele. Am zeci de dovezi în acest sens, coroborând informațiile din arhivă cu ce și-au publicat ulterior. De pildă, dacă apărea o zvastică, o ștergeau, dacă apăreau însemne alte însemne fascie, le-au scos din fotografii și au publicat doar fotografia. Au folosit materiale de arhivă într-un mod apologetic și au extras, din păcate, doar secțiunile care le conveneau.
S-a întâmplat un fenomen foarte interesant după anii 2000, pe fondul absenței unor politici de memorializare coerentă ale statului, memoria urmașilor legionarilor a umplut acest gol. Era o acută nevoie de clarificare a mișcărilor de rezistență. Statul a făcut foarte puțin în domeniul ăsta și instituțiile au făcut extrem de puțin, inclusiv CNSAS, în ciuda unor cărți pe care le-am scris, le-am publicat.
Noi, ca instituție, am făcut foarte puțin pentru clarificarea distingerii între facțiuni ale rezistenței legionare și unele non-legionare. Pe locul gol lăsat de absența unui discurs memorial al statului coordonat, iată că memoriile private ale moștenitorilor legionarilor sau ale membrilor Mișcării Legionare au ocupat acest spațiu. Iar asta a generat, după cum bine știm, mișcări politice dintre cele mai grave. Pentru că tipul ăsta de legitimism naționalist în jurul extremei drepte a fost combustibilul principal al legitimității conglomeratului de formațiuni pe care îl reprezintă AUR”.
Acesta e unul dintre registrele dezbaterii, încă neepuizată, pentru că aceste straturi succesive de mitizare a extremismului au fost preluate în strategii de dezinformare, manipulare și deturnare a proceselor democratice din România la ultimele scrutine.
Nu este unică instrumentalizarea extremismelor de dreapta de către Rusia, există deja analize relevante pe aceste teme.
E un registru pe care președintele Dan l-a supus dezbaterii publice, atunci când a vorbit despre rezistenţa anticomunistă, pe de o parte, și despre exemplul extrem de failibil logic al lui Mihai Eminescu și textelor sale publicistice, vădit xenofobe și antisemite, dar care nu au făcut niciodată obiectul vreunei cenzuri de analiză – și nici nu există această posibilitate, pe care, din păcate, președintele Dan o aduce în discuție, pe un fundal emoțional al “atentării la marile valori”.
Nici Eminescu, nici Cioran, nici Eliade nu fac obiectul legii. Recitarea imnurilor legionare ale lui Radu Gyr însă, da.
Prima eroare majoră a președintelui Dan este să provoace o dezbatere tocmai în acest registru în care memoria rezistenței anticomuniste este rescrisă din perspectiva legionarismului recuperat, așa cum am văzut, inclusiv în cheie geopolitică.
Dincolo de explicațiile clare ale istoricilor, însă, avem de-a face cu un fenomen social, instrumentat politic. Și în cazul acestuia, președintele Nicușor Dan este cel care așază discuția pe un teren failibil logic: polarizarea socială de tip maniheist – două grupuri dominante - a căror relație ar trebui, spune președintele, detensionată.
De ce este o eroare logică și nefuncțională: medierea între grupurile din societate – care nu sunt însă atât de maniheist structurate, România fiind mult mai pixelată - nu are cum să se facă printr-o banalizare a răului, care ar echivala cu normalizarea reacțiilor de la Tâncăbești, unde a fost executat chiar și salutul nazist.
O explică Peter Pomerantsev, expert în dezinformare și care arată că debunking-ul pur nu funcționează. Ce ar funcționat este crearea unor noi narațiuni de coeziune socială, funcționale, și care să presupună, în cazul României, întărirea și lărgirea curentului democratic, pro-european, anti-extremist.
Or, tocmai acestei părți a societății președintele îi spune acum că trebuie să aibă o relație mai puțin tensionată cu masele închise în comunități ermetice, radicalizate prin manipulare și gata să blocheze autostrăzi.