Cheia oricărui sistem fiscal este conformarea voluntară. Dacă ea nu e substanțial majoritară, niciun sistem represiv nu va reuși să compenseze. Iar gradul de conformare voluntară depinde în bună măsură de gradul de satisfacție a contribuabilului în privința folosirii banului public. Cât i se întoarce din ceea ce a plătit bugetului.
În România, acest grad de satisfacție este prăbușit. Pe de-o parte, infrastructura și serviciile publice sunt, în general, nesatisfăcătoare.
Românii circulă pe șosele proaste, pe poduri oricând în pericol de prăbușire, își trimit copiii la școli slabe, se duc în spitale de unde pleacă adesea și mai bolnavi, dacă nu mai rău.
În plus, ceea ce vede contribuabilul este cum banii lui sunt irosiți cu nerușinare în tot felul de acte clientelare sau populiste și în aparatul bugetar supradimensionat.
Din banii lui tot felul de bugetari de lux fac deplasări spectaculoase în destinații exotice, banii lui sunt irosiți pe trusouri pentru bebeluși, credite pentru mașini de familie și inseminări in vitro împotriva oricărei logici medicale, din banii lui sunt înființate ministere inutile și avem cel mai mare număr de secretari de stat din istoria guvernărilor post 1989.
Din banii lui angajările la stat au explodat, chiar și după teoretica înghețare de la 1 iulie. Până atunci au fost angajați clienții, după vor fi angajați cei necesari, precum profesorii, astfel încât excepțiile să fie greu de contestat.
Unii dintre cei angajați pe banii lui sunt atât de proști, după cum spune chiar fostul ministru Chesnoiu, încât pică examene chiar cu subiectele cunoscute dinainte.
Din banii lui se plătesc pensii speciale fără număr.
În aceste condiții, optimizarea fiscală, uneori la limită, pe care o practică mare parte dintre contribuabili, mai puțini cei captivi, este pe deplin justificată. Dacă îți bați joc de banii mei, fac tot ce pot să nu ți-i mai dau.
Dar și să contribuie toți, banii tot nu ar ajunge pentru populismele și risipa guvernamentală. Așa că România se împrumută în draci la dobânzi ajunse la nivelul record de 8%, care reflectă gradul de risc pe care îl prezintă România.
Prof. Coșea avertiza recent că, în maximum un an, România va intra într-o criză teribilă, pentru că nu se va mai putea împrumuta și deci nu va mai putea finanța cheltuielile, mare parte dintre ele reprezentând împrumuturi anterioare.
Inflația este la noi mai mare decât în restul UE nu din cauza lui Putin, ci a dezechilibrelor create de toate guvernările ultimilor ani.
Ce face Guvernul în aceasta situație? Același lucru. Nicio restrângere serioasă de cheltuieli, nicio restructurare, eficientizare.
OUG de modificare a Codului Fiscal adoptată vineri nu face decât să mai jupoaie o piele de pe tot ce nu înseamnă bugetar.
Ai un apartament și vrei să-l închiriezi legal? Te rup cu impozitarea, fraiere! Ți-ai stabilit sediul firmei acasă? Te sufoc! Încerci să te cârpești cu un job part-time? Practic, vei munci doar ca să-ți plătești dările!
Efectul va fi că vor mai plăti bani la buget numai cei care chiar nu vor avea nicio cale să-și ascundă veniturile, captivii absoluți. Vor fi mulți cei care vor risca să facă evaziune pentru a supraviețui și ANAF nu îi va putea prinde pe toți.
Mulți dintre cei care nu vor putea sau nu vor avea curaj să-și ascundă banii vor intra probabil în faliment, ceea ce tot o pierdere pentru buget și pentru economie se va numi.
Guvernul înaintează voinicește pe calea spre dezastru și adâncește fractura dintre stat și cetățean. Principala grijă a statului este să-și hăituiască cetățenii, cu excepția celor privilegiați, desigur, iar principala grijă a cetățeanului devine să se apere și să se ascundă de stat, cel mai mare tâlhar dintre cei pe care îi poate întâlni.