Președintele a acuzat partidele de lipsă de responsabilitate și vrea să formeze un guvern prezidențial cu sprijinul PSD în speranța că va putea izola AUR, neînțelegând că între radicali și PSD sunt legături (ne)văzute.
PSD e singurul partid care mizează pe șansele lui Eugen Tomac de a fi votat ca premier.
În spatele social-democraților se află și de data aceasta marii moguli de presă, aproape aceiași care au creat destabilizare în epoca Băsescu și care acum l-au încurajat pe Nicușor Dan să mențină justiția nereformată și să meargă pe drumul care poate duce direct spre iliberalism.
Altfel spus, democrația funcționează doar în partea ei electivă, dar societatea tinde să se închidă, justiția se pune la dispoziția puterii și începe să-i hărțuiască pe cei care își permit să critice.
Lista Neagră a CSM
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii tocmai a publicat de altfel o listă neagă cu jurnaliști, politicieni, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale care au scris și au vorbit despre nereformarea justiției, despre lipsa de profesionalism a celor care au devenit procurori șefi cu sprijinul președintelui Nicușor Dan și despre simbioza bolnăvicioasă care există între justiție și politicieni.
Președintele Nicușor Dan nu a spus încă nimic despre această idee venită parcă din frigul comunist, în care cei care nu sunt de acord cu sistemul de putere din țară devin dușmanii poporului și încep să fie amenințați indirect că orice problemă pe care ar putea să o aibă în instanță va fi tratată împotriva lor.
Judecătorii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), instituție formată pentru a veghea asupra independenței justiției, susțin că Lista Neagră ar fi agreată de 3.580 de judecători din toată țara. Poate că unii dintre aceștia sunt de acord cu acest mod de lucru comun autocrațiilor și dictaturilor, altora poate că le e doar frică să o contrazică pe Lia Savonea, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, care se află în spatele ideii de a-i transforma pe cei buni în cei răi și invers.
În perioada alegerilor din 2024 și 2025, oamenii din jurul lui Călin Georgescu și George Simion au lansat pe Internet mai multe astfel de liste negre. Nu e întâmplător că unele nume din zona extremistă coincid cu cele lansate de CSM.
Iliberalismul a fost transformat în doctrină politică de fostul premier ungar Viktor Orbán, care a început să o pună în practică mai întâi prin subordonarea justiției, prin marginalizarea jurnaliștilor inconfortabili și a liderilor de opinie din societatea civilă.
O rețetă care l-a menținut la putere pe Orbán 16 ani pentru că a reușit să reducă rolul partidelor la propria formațiune politică subordonată liderului ei. Nicușor Dan poate că nu merge conștient pe drumul autocrației, poate că e împins de la spate de oameni din jurul lui.
Nicușor Dan și lipsa de responsabilitate a partidelor
Matei Păun, prietenul și vechiul finanțator al președintelui, a spus într-un interviu la Vorbitorincii că percepe „un vid cu privire la capacitățile partidelor politice de a administra această țară”, că „partidele fac foarte multă politică și mult prea puțină administrație”, iar partidele sunt „profund clientelare”.
Printr-o coincidență interesantă, Păun a ieșit cu explicațiile pe care președintele nu le putea da, imediat după ce Nicușor Dan a avut declarația nervoasă despre lipsa de responsabilitate a partidelor, referindu-se în subsidiar mai ales la PNL și USR care nu vor să susțină votul pentru învestirea Guvernului Tomac.
Din acest guvern care s-ar vrea tehnocrat s-au retras deja doi ministeriabili. Consilierul prezidențial, Radu Burnete, fost director executiv al Confederației Patronale Concordia, prezentate pe listele din presă ca vicepremier pentru probleme economice, a spus abia când eșecul lui Eugen Tomac a devenit vizibil că apariția numelui său în presă ca eventual ministru a fost o speculație.
Surse politice susțin, însă, că el ar putea fi următoarea nominalizare ca premier dacă Guvernul Tomac va cădea, cu atât mai mult cât e văzut ca un adevărat tehnocrat.
Profesorul Adrian Papahagi nominalizat pentru portofoliul Culturii s-a retras spunând că nu vrea să fie parte „într-un conflict politic și instituțional” care îl depășește. Papahagi îl consideră pe Tomac un „patriot unionist” care ar trebui îmbrățișat de toate partidele.
La fel e și Nicușor Dan un patriot care a început să strângă în jurul lui oameni pentru un partid prezidențial care să se lupte pentru țară, care să-i fie loiali, pe care să se poată baza pentru o construcție de lungă durată, fiindcă actualele formațiuni politice nu sunt responsabile și au devenit clientelare.
Sigur, nu vrea chiar un Front al Renașterii Naționale, ca cel înființat de Carol al II-lea pentru a scoate din joc Mișcarea Legionară. În același timp, criza politică actuală are legătură și cu principiile clare ale lui Nicușor Dan, care a spus că nu va numi un premier care ar face o majoritate cu AUR.
