Trebuie să recunoaștem o anumită dibăcie a domnului Marcel Ciolacu în arta de a-și determina colegii să acționeze într-un fel sau altul și anume așa cum o cere la un moment dat interesul național, cum o cer interesele partidului, ale societății și – nu mă feresc s-o spun – ale domniei sale personal.
Mă refer aici în primul rând la felul cum a demisionat domnul Budăi, „după o scurtă discuție” cu premierul, care-l convocase la palatul Victoria anume în acest scop și care, în cele din urmă, a apreciat demersul domnului Budăi, calificându-l ca fiind „un gest de onoare!”.
Dar mă refer și la retragerea doamnei Firea, tot după o discuție, tot la guvern, tot după ce fusese chemată în acest scop și după ce, în ajun, premierul tocmai o felicitase de ziua ei, urându-i tot binele din lume. Happy Birthday!
Punct ochit, punct lovit de Ciolacu. Și chiar lovit din plin, dacă punem la socoteală faptul că Gabriela Firea s-a suspendat și din conducerea organizației PSD București și chiar a anunțat că se va retrage din toate funcțiile deținute în partid, fiind decisă să ia „de la capăt” viața profesională.
Nu m-am așteptat la o asemenea evoluție și – mai ales – la desfășurarea atât de rapidă a lucrurilor, deși domnul Ciolacu făcuse deja o demonstrație de acest fel, chiar mai spectaculoasă decât acum, cândva, în trecut.
Mă refer la stilul cum a convins-o să demisioneze pe fosta prim ministru Dăncilă, la numai câteva ore după ce dânsa tocmai declarase cu dârzenie la televizor că nu are niciun motiv să depună vreo demisie și că în niciun caz nu o va face.
Iată cum președintele PSD, care în mod obișnuit face impresia unui personaj relativ tern, adesea cu poziționări ambigue și fără mari inițiative personale, intervine ferm și cu un curaj neașteptat atunci când situația se anunță a fi de o importanță crucială.
Iar importanța situației, mă refer la azilele groazei, este înspăimântătoare. Opinia publică se simte tulburată, cu toții avem așteptări. Nu numai societatea este dezamăgită de autoritățile aflate la butoane, ci și coaliția, partidul (PSD), inclusiv liderul său suprem.
În acest context, locațiile cu bătrâni aflați în îngrijirea statului au și început să creeze tulburări printre social-democrați, unii acuzând-o pe Firea că târăște partidul în noroi, alții fiind interesați s-o apere. Ciolacu le-a demonstrat și unora și celorlalți că, în partid, unul singur cântă cucurigu, iar când acesta cântă, ceilalți se aliniază.
Nu sunt fan al liderului pesedist, am rezerve din multe puncte de vedere în raport cu domnia sa, dar de rândul acesta trebuie acceptat că a procedat calculat și cu o viziune pragmatică, anunțând ritos că va merge „până la capăt”.
Este o insinuare – justificată de altfel – că alții, aflați în situații asemănătoare, nu mergeau până ca capăt, lăsau lucrurile făccute pe jumătate și, până la urmă, nu rămânea decât impresia că „s-a făcut ceva”, când în fond nu s-a schimbat nimic.
Mai țineți minte tragedia #Colectiv? Când a demisionat premierul, cu întregul Guvern am gândit că se va produce o schimbare radicală. Când colo, ce s-a schimbat? A plecat Ponta, a venit Cioloș, a plecat Cioloș și a venit Dragnea. Halal schimbare.
De rândul acesta, auzim de la Ciolacu ceea ce alții n-au prea spus. Citez: ”Lucrurile nu trebuie să se oprească însă aici. Aștept acum ca și primarii, șefii de Consilii Județene, directorii de instituții publice locale sau șefii din poliție care au avut o legătură cu “azilele groazei” să își asume pe deplin responsabilitatea. Toți trebuie să facă un pas în spate”.
E tare. Chiar mă întreb, va avea curajul Ciolacu să provoace retragerea celor care au găzduit ororile pe teritoriul administrat de ei? Să nu uităm că, acum, în preajma alegerilor, liderul partidului este direct dependent de primari și de șefii CJ, nu invers.
Și atunci, mă întreb retoric: va face un pas în spate Pandele, primarul care și azi mai pretinde că, de vreme ce nu știa ce se petrecea în orășelul păstorit de domnia sa, este nevinovat? Vor face tot pași înapoi și alți primari sau președinți de consilii din acele județe unde s-au produs asemenea fapte reprobabile, de care au știut dar pe care le-au tolerat, sau nici n-au știut, dar trebuiau să știe?
Mă întreb ca tot omul: are domnul Ciolacu instrumentul cu care să-i facă K.O. pe primarii cu probleme și pe respectivii președinți de CJ, fără ca aceștia să-I facă lui harakiri?
De altfel, nici măcar domnului Ciolacu nu i se mai pare că demisiile ar rezolva mare lucru, căci iată ce declară:
”Cel mai grav ar fi ca această indignare legitimă a societăţii să fie acoperită de un şir de demisii, iar în spate lucrurile să rămână la fel. Este nevoie de o schimbare reală, în profunzime, ca să putem repara acest sistem odios care a corupt conştiinţe în schimbul banilor”.
Frumos spus, dar declarația pare să fie mai mult retorică politicianistă, decât un angajament, un program sau un proiect aplicat. Este, într-adevăr, nevoie de o mare schimbare, dar mă întreb dacă domnul Marcel Ciolacu, cel care constată nevoia schimbării, are forța, capacitatea și priceperea de a interveni eficient împotriva acestui „sistem odios care a corupt conştiinţe în schimbul banilor”.
Pe mine, domnul Ciolacu nu m-a convins că ar avea mecanisme cu care să învingă corupția – acel sistem odios care a corupt conștiințe la schimb cu banii. Parcă aș zice că simpla declarație, chiar dacă este fermă și pare asumată, nu ajunge.
Pretenția de a repara sistmul odios al corupției nu este credibilă, dacă nu este însoțită și de instrumnetele cu care intenționează să acționeze. Va da hotărâri de guvern? Va înainta pechete de legi? Va pune inspectori la fiecare poartă? Ce altceva are de gând să facă, ceva ce nouă nu ne trece prin minte?
Fără o explicație aplicată, citim cu încântare superbele intenții ale domnului Ciolacu, dar este greu să acorzi credibilitate unei simple liste cu deziderate: „Mi-am asumat ca prim-ministru acest lucru. Şi voi merge până la capăt! Voi schimba lucrurile de sus până jos, alături de colegii mei din Guvern, de Biserica Ortodoxă Română şi de restul cultelor din România, precum şi de societatea civilă”.
Nu este un mare merit intenția de a schimba lucrurile „de sus până jos”. Merit este să știi cum le vei schimba, cu ce mijloace, prin ce căi, cu ajutorul căror instrumente pe care le ai și pe care, deocamdată, nu le cunoaște nimeni.
Există în tehnică o entitate căreia americanii îi spun „know-how”, francezii „le savoir faire”, rușii „kak delati”, iar noi românii am adoptat-o literă cu literă pe cea a americanilor: know-how. Înseamnă „a ști cum se face”. Un know-how de mare succes se cumpără adesea cu milioane de dolari, iar faptul are la bază eeplicația că inteligența se plătește.
Îmi permit o întrebare elementară pentru premierul care are intenția să facă o schimbare reală, în profunzime, ca să putem repara sistemul odios de astăzi: cum o va face? Are domnia sa un mecanism secret, are o pârghie din domeniul economic sau social, ceva mai eficient decât simplul fapt că îi demite pe unii, ca să-I pună pe alții în loc?
Ca să fiu concret, mă voi referi aici la un caz cunoscut. După cel de al doilea Război Mondial, Europa era distrusă în bună parte și se punea problema reconstruirii. Soluții tehnice avea orice inginer de specalitate, dar soluții finaciar-economice nu avea nimeni. Atunci a apărut un strălucit economist american, secretarul de stat George Marshall, care a propus un sistem de creditare a statelor europene din bănci americane.
Acesta era vestitul plan Marshall. Cine l-a acceptat a ajuns reconstruit și modernizat precum Germania, Franța, Italia sau altele. Cine nu l-a acceptat arată și astăzi ca România și altele câteva din estul continentului.
Poate domnul Ciolacu a conceput un fel de plan Marshall adaptat nevoilor noastre, un plan cu care să repare sistemul nostru odios și corpt. Aș zice, jos pălăria. Dar simpla afirmație declarativă că „…voi merge până la capăt! Voi schimba lucrurile de sus până jos, alături de colegii mei din Guvern etc etc” nu pare a avea vreo acoperire. Nu este nimic mai mult decât o bună intenție.
Iar drumul spre iad este pavat numai cu intenții bune – cel puțin așa pretinde un vechi aforism, atribuit când lui Shakespeare, când lui Dante Alighieri, când lui Horațiu, după fantezia și cunoștințele diverșilor autori.
Unde duc drumurile pe care domnul Ciolacu tocmai le pavează cu bune intenții, asta vom afla în viitor.