Deși alegerile au trecut și s-a văzut instalat într-un mandat confortabil, Viktor Orban nu a încetinit motoarele subminării autorității Uniunii Europene, pe niciun palier, nici pe cel al respectării statului de drept în interior, unde, din contră, a decretat o stare de urgență care îi dă practic drepturi legislative depline, nici pe cel al combaterii Rusiei agresoare cu orice preț (plătit la pompă sau nu), unde Orban sabotează sistematic solidaritatea statelor UE.
Ultima ispravă: se opune sancționării patriarhului Kirill, unul dintre ideologii umăr la umăr cu Vladimir Putin, cel care a coordonat sacralizarea puterii nucleare a Rusiei.
Viktor Orban și-a facut un brand din a fi liderul teribil din UE, politicianul care înfruntă instituțiile europene și care a trecut de la a fi gardianul creștinismului la a fi paznicul banilor ungurilor, în așa fel încât niciun cent să nu fie irosit pentru costurile războiului din Ucraina.
Face Viktor Orban asta doar pentru a-și confirma imaginea de lider creștin? Ce obține este, încă o dată, sabotarea Uniunii Europene, o strategie pe care Vladimir Putin a abordat-o mai în forță după anexarea Crimeii, care până în 2014 părea imposibilă în ochii Occidentului.
În opinia lui Stefano Bottoni, istoric italian specializat în Europa Centrală și de Sud-Est și autorul unei monografii despre modelul despotatului folosit de Viktor Orban la Budapesta, apropierea de Rusia este o strategie.
„Viktor Orban a avut atitudine antirusească, până prin 2008 – 2009. A fost apoi o schimbare radicală. Când a revenit la putere în 2010, era un Viktor Orban absolut schimbat, din punct de vedere geopolitic. Nu mai era atlantist, Ungaria era deja în Uniunea Europeană și NATO, a început o apropiere strategică de Rusia, de Turcia, de puterile autoritare, nedemocratice.
A reușit să facă acceptat lucrul acesta, cu Fidesz. Astăzi, majoritatea populației maghiare care votează Fidesz are o opinie pozitivă față de China și Rusia, ceea ce nu era acum 20 de ani.
Această parte a electoratului are o opinie critică față de SUA, de Occident, nu percepe Ungaria ca parte din Occident”, spune Bottoni, într-un interviu acordat SpotMedia înainte ca Rusia să-și trimită trupele în Ucraina.
Nici utilizarea Bisericii nu este o premieră.
„Ungaria este un caz foarte interesant. Majoritatea populației ungare nu e practicantă religios, dar se declară conservatoare și statul sprijină bisericile cele mai diferite, cu bani grei. Deși nu e la fel de dur ca polonezii, cu lupta împotriva avortului, în Ungaria legislația privind avortul este ultraliberală. Din acest punct de vedere, Viktor Orban este mai pragmatic și mai cinic, pentru că atunci când detectează o problemă pe care populația nu o vrea abordată, nu o face. Dacă însă poate fi abordată, începe atacul”.
A fost cazul războiului din Ucraina, pe care Orban l-a transformat într-o trambulină pentru încă un mandat. L-a jucat maximal, numind războiul unul local, între slavi, pe care ungurii nu trebuie să-l deconteze, așa cum le cere Uniunea Europeană.
„Orban a fost șmecher, ca de obicei, a transformat o slăbiciune strategică, prăbușirea Grupului de la Vișegrad - Guvernul ultraconservator din Polonia a adoptat o poziție foarte dură, neprietenoasă față de Ungaria, acuzată în mod deschis de înțelegere cu inamicul – într-o poziție favorabilă. Viktor Orban s-a prezentat electoratului său drept omul păcii și a prezentat opoziția și pe contracanditatul său, liderul opoziției unificate, drept oameni ai războiului.
Astfel, conflictul a fost transformat pentru Ungaria într-o alegere între pace, garantată personal de Viktor Orban, și război. Pacea și gazul ieftin versus război. Opoziția a fost prezentată ca vrând să intre într-un război, care nu e războiul nostru, al ungurilor.
Viktor Orban a spus clar, într-un interviu televizat, că este un război al slavilor, ceva între slavi, iar pentru unguri este total indiferent dacă Ucriana mai este sau nu mai este. Ungaria trebuie să stea în Europa Centrală și să facă afaceri cu Rusia, ca de obicei.
Asta este poziția oficială și impresia mea, nu numai a mea, e că o parte considerabilă a electoratului maghiar a rezonat bine cu această poziție, a avut o reacție pozitivă la această abordare foarte cinică, minimală a războiului lui Putin împotriva Ucrainei”, spune profesorul Stefano Bottoni, într-un alt interviu acordat SpotMedia.ro.
Cum se împacă totuși trauma 1956, înăbușirea sângeroasă a Revoluției Maghiare, considerată a doua mare traumă din istoria Ungariei, după Trianon, cu ajutorul fățiș dat lui Vladimir Putin?
„Trecutul Ungariei și relațiile cu Rusia și Uniunea Sovietică din secolul al XX-lea ar fi putut să sprijine o altă narațiune. Al Doilea Război Mondial și Revoluția Maghiară din 1956, înăbușită cu forță și mare violență de către sovietici, nu au fost total uitate de populația maghiară, în special de cei mai în vârstă. Dar știm și că persoanele mai în vârstă, mai ales din mediul rural, sunt parte din electoratul care îl sprijină pe Viktor Orban.
Este o contradicție internă, între memoria colectivă sau individuală și ceea ce se vede în media. Radioul maghiar, televiziunea maghiară, sistemul media maghiar arată o poveste în care ucrainenii nu sunt eroi, ci de blamat. Sunt cei care au provocat războiul, cu americanii, cu Occidentul: Occidentul e de vină, a provocat Rusia, a provocat un război pe care noi, cei din Ungaria, nu trebuie să-l continuă. Noi vrem pacea. Acesta este raționamentul: noi nu am provocat pe nimeni și vrem să fim lăsați în pace”, explică Bottoni.
Mai mult, așa cum sesizează scriitorul maghiar Andras Forgach, Viktor Orban repetă gesturile ultimului dictator comunist al Ungariei.
„Orban a pierdut alegerile de două ori, în 2002 și în 2006, dar în mod voluntar. În 2006 se spune că le-ar fi zis oamenilor săi, în cerc restrâns: Kadar a câștigat! Nu voia să spună că stânga ar fi precum Kadar, ci că el însuși trebuia să devină un nou Kadar. Să construiască un sistem la fel ca al lui Kadar, pentru că Ungaria se pare că are în continuare o societate ca pe vremea lui Kadar. Era cea mai bună idee pentru o persoană precum el, care voia putere și bogăție.
Asta chiar dacă la început Orban a fost un anticomunist.
Da, dar ce a spus atunci, legat de Kadar, se vede și astăzi. Repetă gesturile lui Kadar! De pildă, Kadar avea un tic, făcea cu ochiul când spunea unele lucruri. La fel a început să facă și Orban, e uimitor cum începe să-i semene până și la chip”.
De altfel, Kadar a folosit și el cartea bunăstării economice, în plină dictatură (comunistă), după cum remarcă Aleksander Gubrynowicz (1989. Toamna națiunilor, Editura Polirom):
„Jumătățile de adevăr sau dezinformările mediatice în legătură cu istoria recentă erau tolerate pentru că, în schimb, autoritățile ofereau o anumită creștere a bunăstării. (...) ungurii mai degrabă apreciau eforturile Guvernului de a asigura condiții acceptabile, în ciuda complicatei situații internaționale și considerau chiar că ei trăiesc mai bine decât în Occident.”.