Marcel Ciolacu, la Muntele Athos. Ce spune o excursie religioasă despre liderul PSD

Relația premierului cu Dumnezeu se arată a fi mai simplă și mai directă decât cea cu cetățenii României. Primul n-are nevoie de răspunsuri, în timp ce restul așteaptă un lider care să-i îndrume într-o lume tot mai complicată. Din păcate, Marcel Ciolacu nu are această calitate, principalul său talent fiind supraviețuirea politică.
Marcel Ciolacu, la Muntele Athos. Ce spune o excursie religioasă despre liderul PSD
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Din cele mai vechi timpuri, creștinii au încercat să cumpere bunăvoința lui Dumnezeu, folosind diverse metode.

Martin Luther, la începutul secolului al XVI-lea, pornește un atac teologic asupra Bisericii Catolice din cauza „indulgențelor”, modalitate prin care preoții ușurau povara păcatelor credincioșilor în schimbul unor sume de bani și ale unor servicii făcute bisericii.

În ciuda unui război care a durat 30 de ani și a redus cu un sfert populația Europei, apariția unei noi religii și reducerea influenței Vaticanului asupra caselor regale de pe continent, Luther, fondatorul religiei protestante, nu a putut înlătura mercantilismul uman manifestat chiar și în relația cu Dumnezeu.

În cadrul Bisericii Ortodoxe (de Răsărit), izbăvirea păcatelor cu ajutorul preoților în urma unei plăți e adânc înrădăcinată, cultivată și folosită.

Reculegere și rugăciune

În data de 6 ianuarie, Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, a făcut o călătorie în cel mai important centru religios ortodox, Muntele Athos, acolo unde s-a întâlnit cu preoți, călugări și a asistat la slujbe și procesiuni.

MarcelCiolacuMarinNeacsuAthos
VIZITA. Premierul Marcel Ciolacu și Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului, alături de călugării de la Muntele Athos – Foto: Orthodoxianewsagency.gr

El a fost însoțit de Marian Neacșu, secretar general al Guvernului, un apropiat al premierului român, omul prin intermediul căruia controlează resursele bugetare și distribuie în teritoriu o parte dintre ele, păstrându-și astfel controlul asupra partidului și a coaliției de guvernare.

ADVERTISING

Din multele filmări și imagini publicate de agenția de presă „Ortodoxia” reiese că vizita lui Marcel Ciolacu a avut, mai degrabă, un caracter personal.

Marcel Ciolacu a fost îmbrăcat în blugi închiși la culoare, tricou negru, pulover și o geacă, ținuta sa „smart-casual” fiind mai aproape de cea a unui turist venit să se roage decât a unui prim-ministru aflat într-o misiune diplomatică.

În plus, având în vedere că oficialii comunității religioase se referă la însoțitorii premierului ca „anturaj” și „onorabilă escortă”, cel mai probabil ne aflăm în fața unei călătorii private a lui Marcel Ciolacu la Muntele Athos pentru „reculegere și rugăciune”.

Susținătorii Bisericii

Această incursiune religioasă a fost mediatizată puternic de presa care gravitează în jurul PSD, ceea ce, în opinia mea, reprezintă și o încercare a actualului premier de a se promova ca o persoană „cu frica lui Dumnezeu”, care se roagă și are o relație excelentă cu reprezentanții Bisericii.

E posibil ca Marcel Ciolacu să fi folosit prilejul apropierii de Dumnezeu pentru a-L ruga să-l îndrume în hățișul complicatelor probleme din România, în ce privește oprirea tendinței de pierdere a susținerii publice și găsirea unei căi prin care să rămână la putere după seria lungă de alegeri din acest an.

MarcelCiolacuRugaciuneMunteleAthos
SMERENIE. Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, surprins în timpul unei slujbe religioase desfășurate la Muntele Athos - Foto: Orthodoxianewsagency.gr

Dar cred că actualul premier, prin intermediul scurtei vacanțe religioase, a dorit să recâștige și atenția unei părți dintre alegătorii PSD, care se îndreaptă masiv spre AUR.

Vreme de decenii, social-democrații, în ciuda faptului că declarativ sunt un partid de stânga, au avut grijă să cultive valorile tradiționale ale publicului religios din România.

Pe lângă componenta socială, cu promisiunile de măriri de pensii, a fost întotdeauna important ca liderii partidului să se prezinte ca susținătorii bisericii.

Cel uns cu toate alifiile

Lecția a fost învățată încă din 1996, atunci când în confruntarea pentru alegerile prezidențiale, Ion Iliescu nu a răspuns clar la întrebarea lui Emil Constantinescu, dacă crede în Dumnezeu, și a pierdut scrutinul.

Bineînțeles, nu a fost singurul motiv, dar acel dialog a avut un puternic impact social, iar urmașii lui Iliescu sunt deciși să nu repete greșeala.

Personal, sunt convins că Marcel Ciolacu e un credincios convins. Consideră că supraviețuirea sa politică, realizările personale, dar și viitorul său depind de divinitate. Pentru el, nu are cum să fie altfel. 

VIDEO. Premierul Marcel Ciolacu ajunge pe Muntele Athos și se întâlnește cu călugării - Sursa: Orthodoxianewsagency.gr

Trăiește într-o lume complicată care-i depășește capacitatea de analiză și din cauza unei educații neconsolidate. 

Pentru a lua decizii se folosește mult de un „fler” format în trei decenii de experiență politică la toate nivelele.

Trebuie să remarc faptul că sunt foarte puțini oameni politici care se pot lăuda cu o atât de lungă carieră în toate straturile de decizie, de la cea locală, la cea legislativă și executivă.

Marcel Ciolacu a fost peste tot. E uns cu toate alifiile și a învățat o lecție pe care o știu și o practică foarte puțini politicieni din țara noastră: adaptarea la realitate, nu modelarea, forțarea și impunerea unei realități personale.

Ce a rămas din experiența lui Dragnea

Liderul PSD e depășit de complexitatea poziției de premier. Nu are o viziune despre guvernare și nu execută un program politic. Singurele lui obiective sunt supraviețuirea și găsirea unor soluții pentru ca după alegerile din 2024 să se afle într-o zonă protejată și privilegiată, chiar dacă nu reușește să ajungă președintele României sau să-și păstreze poziția de lider al PSD. 

Marcel Ciolacu înțelege realitatea, iar scopul său nemărturisit e să nu-și ostilizeze oamenii sau segmente sociale într-o asemenea măsură încât să aterizeze într-o zonă de pericol personal, de exemplu, posibile anchete de corupție sau condamnări.

Marcel Ciolacu a învățat ceva din experiența lui Dragnea. Nu forțează lucrurile și face pași înapoi când e necesar, astfel încât să evite confruntarea directă cu adversarii.

Urmează mersul pe sârmă

În opinia mea, pentru el, viitorul țării e la fel de neclar ca pentru marea majoritate a cetățenilor. 

Nu știe dacă va reuși să comaseze alegerile prezidențiale cu cele locale, nu știe nici măcar dacă acest lucru îi e folositor.

Și-a rugat consilierii să-i facă o analiză amănunțită și va merge pe rezoluția lor.

În principiu, comasarea ar fi folositoare dacă el ar fi candidatul partidului la președinție și ar câștiga. Pierderea poziției de șef de stat, printr-o astfel de comasare, ar duce și la o posibilă pierdere a alegerilor parlamentare. Ceea ce ar însemna sfârșit de drum politic pentru Marcel Ciolacu.

Călătoria la Muntele Athos a făcut-o cu speranța ca tot acest tumult de gânduri și decizii ce trebuie luate să fie descifrate cu ajutorul inspirației divine. 

Doar viitorul ne va spune cât de mult a contat pentru premierul nostru reculegerea alături de călugări, dar în mod cert nu s-a întors mai pregătit pentru provocările care-l așteaptă acasă.

Nemulțumirile sociale sunt în creștere, iar după ani de dezmăț în ce privește cheltuirea banilor publici, scadența a venit în cea mai complicată perioadă electorală.

Pentru Marcel Ciolacu urmează un mers pe sârmă, deasupra unei prăpastii, fără să știe dacă la capăt îl așteaptă marele premiu sau ieșirea din scenă. Pentru el, însă, cel mai important lucru e să nu cadă. Pentru noi înseamnă continuarea unei crize de lideri capabili să-și asume destinul țării.   


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇