Dezbatere aprinsă privind una dintre problemele secundare ale învățământului românesc – structura anului: trimestre vs semestre, vacante mai lungi sau mai scurte, mai multe sau mai puține, săptămână verde etc!
E straniu că nimeni nu își pune problemele reale care țin de conținutul acestor săptămâni de școală, câte or fi ele și cum or fi ele împărțite.
O parte dintre probleme, privite din persectiva cadrului didactic, au fost sistematizate de prof. Adriana Radu din Iași într-un interviu pentru SpotMedia.ro.
O alta parte vine din perspectiva elevilor. Singurul motiv, cel puțin observat de mine, ca părinte, pentru care copiii vor să meargă la școală este socializarea. De aceea, au și suferit foarte mult în perioada online.
În rest, prima replică a majorității elevilor în privința celor pe care le văd și aud la școală este “neinteresant”.
Școala nu ajunge la ei pentru că este ultrateoretizată și prea puțin adaptată atât înclinațiilor lor naturale, cât și vremurilor actuale. Toceala și iar toceala unor noțiuni moarte e pentru nativii digitali ca meniul cu brânză de vaci nesărată și degresată. Poftă bună!
Când totul e la un click distanță, important e ca școala să te învețe unde să cauți, ce să cauți, de ce să cauți, cum să folosești și să conexezi ce ai căutat, nu să memorezi totul mecanic.
Nu văd de ce examenele nu ar putea fi cu telefonul mobil pe masă, dar gândite în așa fel încât el să nu poată fi decât un instrument pentru celerizarea unor construcții logice, ca în viață de zi cu zi.
Pentru că de bază a rămas învățarea mecanică, copiii nu sunt stimulați să gândească, să fie critici și creativi. De aici blazare și analfabetism funcțional.
De vină sunt și metodele de predare ale unor profesori formați în învățământul tocelii, și felul în care e concepută învățarea.
Prof. univ. dr. Mircea Miclea dădea un exemplu extrem de edificator într-un interviu, din 2020, pentru SpotMedia.ro:
“Când studiem ochiul, studiem o parte de fizică - optica, o parte de biochimie, o parte de biologie. Deci centrezi totul pe ce trebuie să înțeleagă elevul - cum îi funcționează ochiul, nu tot felul de bucăți de cunoaștere separate care devin inerte”.
În mintea generației nativilor digitali – Interviu audio cu prof. Mircea Miclea
Ne-am grăbit să punem la zid învățământul hybrid fără să-l fi experimentat vreodată. El nu înseamnă streaming de criză pandemică. Înseamnă folosirea inteligentă a oportunităților imense oferite de digitalizare.
Sunt școli, încă puține, care le mai folosesc, dar numai în funcție de inspirația și abilitățile profesorului, complet aleatorii. O mare parte dintre profesori mai mult decât să-și consulte e-mailul și Facebook nu știe și nici nu este stimulată/obligată să învețe.
În plus, ca să folosești sistemic învățământul hybrid, trebuie efortul de a regândi cu totul materia și predarea.
“Să zicem Geografie de clasa a VI-a: găsim profesorul care știe cel mai bine să predea geografie în mediu online și îl filmăm. Trebuie să fie filmări mai complexe, pentru că elevii sunt mai receptivi la conținut multimedia.
La filmare trebuie să aibă acces toți elevii, dar și toți profesorii din țară, care și ei pot învăța de la un coleg. Învățământ hybrid înseamnă să apelezi și la resurse de tipul acesta care să stimuleze mai mult copiii, nu să predai fizic la 15 copii și restul urmăresc de acasă.”, spune prorectorul Universității București, prof. univ. dr. Sorin Costreie.
Cum ne salvăm copiii? "Aș vedea un program național de bună 'infectare'" – Interviu Video cu prorectorul Universității București
Dimpotrivă, după cum povestea Mădălin Hodor, într-un recent interviu, Internetul a devenit un fel de eschivă. Când un profesor nu are chef să predea ceva, trimite copii să facă tema de pe Internet.
Iar când îi trimiți pe Internet să se informeze despre subiecte mustind de mistificări, precum legionarismul, comiți chiar un act de contra-educatie.
Școlile de elită, mai ales din București, sunt în general gogoașe umflate. Rezultatele se bazează pe efortul meditațiilor băgate în copii.
Într-un asemenea liceu bine cotat, profesoara de română i-a trimis pe elevii de clasa a XII-a uman din prima oră a anului la meditații pentru Bac, după care a început să predea și să evalueze mai ales ce nu intra în tematica de examen.
Aproape toți fac meditații, iar în vară dna profesoară va contabiliza notele obținute pe munca altora. Nu este o excepție.
Am constatat prin proprie experiență că în școlile din provincie se face școală cu mult mai temeinic, cu profesori cu mult mai dedicați decât în București. Dar și ei învață ceea ce se evaluează.
Iar evaluarea însăși este încă o mare problemă. De exemplu, la proba de limba română de la Bacalaureat poți să iei 10 fără să fi citit vreuna dintre operele din programă, dar poți să pici sau să iei o notă foarte mică dacă le-ai citit pe toate, dar îți permiți să emiți propria înțelegere a lor, nu aceea acreditată.
De ce? Pentru că subiectele nu verifică dacă ai citit și ce ai înțeles tu din ce ai citit, ci te obligă să redai interpretările general acceptate ale operei pe care să le tocești. Nu dacă ai citit Luceafărul și ce ai înțeles tu din Luceafărul este evaluat. Ci măsura în care ai memorat ce a înțeles critica literară din Luceafărul.
“Cultivăm memorizarea, repetabilitatea și toleranța față de a te inspira de undeva. Mai bine vino cu un răspuns al tău, pe care îl poți argumenta, chiar dacă e imperfect, decât cu unul care pare nemaipomenit, dar nu e “mestecat”. Dacă mintea nu digeră, ci doar repetă, e crunt.”, spune prof. Costreie.
Sunt probleme constatate și empiric, ca părinte x3, care am traversat și în București, și în provincie sistemul de învățământ de la grădiniță la clasa a XII-a.
Marea problemă a școlii romanești nu este numărul săptămânilor, ci măsura în care copiii le simt utile.
Cui i-a plăcut scoala?, voi fi întrebată. Celor care nu au resimțit învățatul ca pe o povara, ci ca pe o călătorie interesantă. Și, de aceea, oricâți nostalgici voi oripila, eu consider că școala comunistă, pe care am făcut-o, a fost o oroare, pe care, elevă de 10, am detestat-o.
Cred cu tărie că prima întrebare la care copilul trebuie să aibă răspunsul la fiecare lecție, la fiecare subiect este: la ce îmi folosește? Răspunsul nu trebuie să fie exclusiv practic, dar în mod cert trebuie să fie valid și clar. “Pentru că îmi place”, de exemplu, este un răspuns nu numai valid, dar chiar ideal. Daca răspunsul nu există, lecția aceea este inutilă, pierdere de vreme.
Timpul e limitat, trăim repede, ne mirăm că avem copii obosiți, depresivi, care fac puțin sport, care se joacă puțin, care ies puțin afară.
Degeaba le faci “o săptămână verde”, în timp ce îi îndopi din ciclul primar și gimnaziu cu ceea ce poate începe să le folosească în mod real din facultate. Ne plângem că nu citesc, că nu vorbesc corect românește, dar evaluăm cât de bine tocesc șabloane.
Într-un interviu antologic pentru SpotMedia.ro, conf. univ. dr. Alexandru Nicolae explica aberațiile și exemplifica cu o experiență personală:
“Trei adulți cu studii superioare (doi lingviști, cercetători și cadre didactice universitare, și un inginer chimist practicant) nu au reușit, în urmă cu 3-4 ani, să rezolve o problemă dintr-un manual de matematică de clasa a III-a.
Școala ar trebui să dezvolte gândirea indivizilor și să le ofere un set de abilități cognitive îndeajuns de extinse pentru a asigura învățarea rapidă a unor îndemânări practice – cu alte cuvinte, școala ar trebui să ofere o ‘bază’, nu să producă specialiști”.
Despre lucrurile acestea nu vorbește nimeni, deși ele sunt esențiale. Moara meditațiilor macină, toceala merge înainte, elitele ori se pierd, ori pleacă, analfabetismul funcțional e cronic. Dar important e sexul îngerilor.