Discuția politică principală nu mai este despre comasare sau candidaturi comune, ci despre prelungirea ridicolă a unor negocieri despre care niciun partid nu-și asumă că le-ar fi început, pe un subiect despre care și PNL, și PSD afirmă că ar fi, de fapt, irelevant.
De fapt, discuția politică principală a devenit despre ipocrizia nici măcar inteligentă a coaliției.
Dacă, într-adevăr, comasarea este benefică pentru cetățean, ca să nu fie bulversat, confuzat, obosit etc, și politicienii cred sincer acest argument, de ce nu au stabilit-o deja? Era o decizie extrem de facilă.
Dacă nu e importantă pentru cetățean, dacă niciunul dintre partide nu ar vrea-o, de ce nu au închis deja discuția despre subiectul marginal, pentru a se concentra pe guvernare, și tot târâie subiectul de la o ședință de coaliție la alta?
Dacă motivul pentru care există și ar trebui să reziste, chiar și după alegeri, această coaliție de guvernare este imperativul stabilității în vremuri grele, cum se face că, pe rând, fiecare dintre cele două partide amenință, mai pe surse, mai la vedere, cu ruperea coaliției, plecarea de la guvernare, demisia din funcția de premier etc?
Pentru că, de fapt, comasările, calendarul electoral în general, candidații comuni sunt subiecte nu doar extrem de importante, ci de-a dreptul esențiale pentru ambele partide, singurele subiecte care, împreună cu alcătuirea listelor, le ocupă mintea și timpul.
Dar sunt importante nu din perspectiva cetățeanului pe care nici unii, nici alții nu dau doi bani dincolo de votul pe care nu mai știu cum să i-l fure.
Sunt importante pentru ca partidele să-și conserve puterea pe care să o folosească, nu în interes public, absolut irelevant, ci pentru propria îmbogățire și propriile avantaje.
Cât despre continuarea coaliției, da, va continua, fără îndoială, dar nu pentru imperativul sacrosant al stabilității care cere înalte sacrificii, ci pentru că nimeni nu este dispus să plece de la țuțuroiul banilor și al funcțiilor publice. Singura dispută este despre porția care va reveni fiecăruia.
Ceea ce par a ignora și unii, și alții este subțirimea ipocriziei pe care o livrează, atât de evidentă încât nu cred că mai sunt mulți cei care pot crede în bunele intenții și în argumentele discursului public al politicului.
De aici, efectul vizibil în sondaje și explicat cu tot felul de conspirații putiniste sau nu – ridicarea procentelor suveraniștilor, mai ales a zonei radicale a acestora.
Ceea ce politicul mainstream numește extremism este, în primul rând, o reacție furioasă la ipocrizia și adesea nesimțirea livrate de guvernări guvernaților. Cu cât livrările vor fi mai consistente, cu atât votul antisistem se va întări.