Grânarul Europei își importă pâinea cea de toate zilele

Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agentiei pentru Investiții Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).

Nu există calitate mai des atribuită României de către politicienii care ne conduc decât aceea de „grânar al Europei”. Cum vine vorba de bogățiile patriei noastre scumpe, orice Tipătescu, Trahanache sau Dandanache își va recita imediat fraza cu „potențialul agricol extraordinar al țării” și va continua zâmbind șmecherește „România este atât de bogată în resurse, că poate hrăni singură 80 de milioane de oameni”.

Numai că toți genialii beneficiari ai pensiilor speciale uită un singur lucru: oamenii nu se hrănesc cu boabe de porumb sau de grâu, oamenii mănâncă mâncare. Așa că toate laudele lor deșănțate privind producțiile-record de porumb, grâu sau floarea soarelui sunt bune să și le atârne în ramă deasupra biroului unde dorm netulburați, de dimineața până seara. Oameni buni, ceea ce contează cu adevărat în anul 2020 este industria alimentară, nu producția de porumb sau de grâu.

Dacă vrem să înțelegem mlaștina în care ne-au târât caricaturile de politicieni care ne conduc, uitați-vă la o comparație cât se poate de simplă: România produce mai mult porumb decât Franța, dar Franța are o industrie alimentară de 18 ori mai mare decât a noastră. De 18 ori, ați citit bine!

Hai să vedem cifrele mai îndeaproape. Și ce  aflăm? Agricultura cu care noi ne mândrim este mare consumatoare de resurse. În primul rând, umane. Iată, de exemplu, că avem cea mai mare pondere din UE a populației care lucrează în agricultură:

Sursa: AICI

Ba avem și cel mai mare număr de ferme din Uniune: una din trei ferme din UE este românească. Dar producția fermelor românești nu reprezintă decât a 30-a parte din producția Uniunii:

Sursa: pg. 22, AICI

Și-uite așa îmi vine prima întrebare adresată fericiților conducători ai patriei noastre: Nu credeți, oameni buni, că aveți o mică greșeală de concepție, dacă noi avem o treime din fermele Uniunii și doar a 30-a parte din producție? Nu cumva dimensiunea fermelor românești e puțin cam departe de cât ar trebui să fie? Nu că v-ați fi întrebat vreodată și ați avea vreun răspuns pregătit…

Acum e momentul, dragii mei, să mai aflăm ceva neplăcut: la noi este cel mai ieftin teren arabil din întreaga Uniune.

Sursa: pg. 32, AICI

Păi mă întreb și eu: dacă terenul românesc este așa de valoros cum aflăm prin campaniile electorale, de ce este, totuși, atât de ieftin? Fix 1.958 euro/hectar în 2016, după cum aflăm de la Eurostat!

Partea plină a paharului este faptul că ne situăm pe primul loc în UE la producția de porumb și de floarea soarelui și pe locul 5 la grâu:

Sursa: AICI

Hai să vedem acum și partea goală a paharului: la cartofi suntem pe locul 7, la sfeclă de zahăr pe locul 16 (pg 44), la mere suntem pe locul 10 în UE (pg. 48), la roșii pe locul 8, la morcovi pe 9 și la ceapă pe 8 (pg. 49). Aveam a 10-a populație de vite din Uniune, suntem pe locul 9 la porci și pe locul 3 la oi și la capre (pg. 53).

La producția de lapte de vacă, nici nu apărem în grafice:

Sursa: pg. 61, AICI

Mai țineți minte cele aproape 100 de pescadoare ale Companiei Române de Pescuit Oceanic? Nu prea, că s-au pierdut în urmă cu 20 de ani. Problema e că, de atunci, am ajuns de pe locul 6 pe locul 19 la producția de pește din actuala Uniune! Degeaba avem Dunăre, degeaba avem Deltă, degeaba avem coastă marină, se compensează cu o gașcă de hoți de la odiosul Fond al Proprietății de Stat, care au „pierdut” 100 de vase de pescuit! Acum să știți că noi când pierdem vase, le pierdem în mod profesionist: din 2008 până în 2017 am pierdut încă vreo 300 de vase de pescuit (evident, micuțe), astfel încât astăzi putem raporta cu mândrie că deținem 0,1 % din tonajul flotei de pescuit din UE! (pg. 125). Dacă nu avem cu ce să pescuim peștele din Dunăre sau din mare, poate cu acvacultura să reușim ceva. Ți-ai găsit, nici aici nu prea merge, ne găsim abia pe locul 16 în UE (pg.114)!

(Toate referirile de mai sus sunt la lucrarea „Agriculture, forestry and fishery statistics”, ediția  2018 )

Am uitat să vă recomand cea mai sigură cale de a prețui valoarea politicienilor care ne conduc: citiți rapoartele Eurostat și vedeți ce note merită guvernanții noștri din ultimii 20 de ani!

Dar stați, abia acum am ajuns la durerea cea mare: industria alimentară. Dacă la agricultură mai existam prin statistici, la industrie alimentară stăm chiar catastrofal: locul 14 din Uniunea Europeană. Ne referim la Uniunea de dinainte de Brexit, pentru că de-atunci avem statistici complete. Și rezultatul este, pe scurt, acesta: a șaptea populație din Uniune, țara care ar trebui să hrănească 80 de milioane de oameni, are abia a 14-a industrie alimentară din Uniune! Ia să vedeți ce interesante sunt statisticile astea europene: aflăm, bunăoară, că ungurii produc la fel de mult ca noi (12,5 miliarde de Euro), dar ne depășesc grecii, austriecii, irlandezii, belgienii. Acum să ne spălăm un pic cu apă rece pe frunte: Germania hrănește 80 de milioane de oameni (cam atât are populația) și are o industrie alimentară cu o cifră de afaceri de peste 200 de miliarde de euro! Noi avem 12,5 miliarde de euro cifră de afaceri și credem că am putea hrăni 80 de milioane de oameni? Oare nu fumăm chestii prea ciudate?

Sursa: AICI

Cu 183.000 de angajați, România se află pe locul 8 în Uniune, iar ca valoare adăugată raportată la cifra de afaceri suntem campioni absoluți: 60%! Păi, oameni buni, în România, în industria alimentară, te costă doar 4 euro să produci 10 euro! Marii producători europeni au o rată a valorii adăugate la cifra de afaceri de doar 20% în Franța, Germania, Italia și Spania. La unguri, același indicator este tot cam 20%, iar la polonezi tot așa. Și-atunci mă întreb și eu cu voce tare: dacă noi știm să producem de trei ori mai multă valoare adăugată în industria alimentară, de ce avem abia a 14-a cifră de afaceri din Uniune??? Oare dacă descoperi o astfel de mină de aur, de ce să n-o exploatezi?

Aceste date dor cu atât mai mult cu cât pentru români a mânca și a bea pare a fi cea mai importantă activitate: suntem europenii care cheltuie cel mai mare procent din cheltuieli pentru mâncare și băutură, 31% din cheltuielile gospodăriei.

Sursa: pg. 15, AICI

Și acum, să vă mai dezamăgesc un  pic: nu ne aflăm nici măcar printre primii 15 exportatori din UE. Nici la mâncare, nici la băutură. (vezi pg. 16 a aceluiași raport )

Noi nu ne aflăm printre primii 15 exportatori din UE, dar ungurii sunt în ambele clasamente (locul 12), la fel și polonezii (locul 7), la fel și cehii (locul 13). Cam asta e performanța industriei noastre alimentare!

Importanța pe care o acordăm noi industriei alimentare se vede și din ponderea alocată cercetării-dezvoltării în acest sector (pg. 25 din raport):

Victorie, suntem mai tari decât bulgarii, ciprioții și slovacii!

De ce am abordat acest subiect? Simplu, pentru că industria alimentară este o afacere pur europeană și cine vrea să se laude cât de european este ar face bine să semene cu Europa despre care tot perorează. Uniunea Europeană este, stimați demagogi „pro-europeni”, cel mai mare deținător de excedent comercial din lume în domeniul alimentar, cu exporturi de 110 miliarde de euro și importuri de 74 de miliarde de euro anual. Vreți să faceți pe europenii? Puneți mâna și faceți din țara pe care o conduceți un exportator net de mâncare și băutură!

Ei bine, dragii mei, poate ar fi bine să știți că industria alimentară se află pe primul loc după cifra de afaceri (15,1% ), tot pe primul loc ca valoare adăugată (12,3%) și pe același loc fruntaș în privința investițiilor (15,4%) printre industriile producătoare de bunuri din Uniunea Europeană. Dacă vrem să încheiem tabloul european, poate nu e lipsit de interes să vedem și care sunt industriile cele mai productive din Uniune (pg. 6 din raportul sus-citat):

Cine ar dori, cu adevărat, dezvoltarea României ar fi bine să viseze poza de mai sus.

Poate e bine să știți și faptul că cele mai mari productivități se găsesc în Germania și Italia, care dețin împreună jumătate din numărul de roboți din industria alimentară europeană (pg. 11 din raport):

După cum știți din proverbele noastre populare, prostia și domnia se plătesc. Așa am ajuns la performanța de a avea un deficit la comerțul cu produse agro-alimentare de peste 2 miliarde de euro, a doua cea mai mare sursă de deficit comercial pentru România. Tristă concluzie!

Concluzia: adunați-i pe toți minunații miniștri ai agriculturii și alimentației din ultimii 30 de ani și, dacă încearcă să vă mai pună placa cu România care poate hrăni 80 de milioane de oameni, dați-le în cap cu cele două rapoarte : „Data & Trends of the European Food and Drink Industry 2019” și „Agriculture, forestry and fishery statistics 2018 edition”.