Gabriela Firea, după un mandat ratat, se îndreaptă către un dezastru electoral. De ce va pierde pe mâna ei?

Gabriela Firea, după un mandat ratat, se îndreaptă către un dezastru electoral. De ce va pierde pe mâna ei?

Era primăvara anului 2017. La o școală din Drumul Taberei, Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, a participat alături de Carmen Dan, ministrul de Interne de atunci, la un eveniment suprarealist intr-o școală generală.

PSD controla întreaga țară, iar cele mai influente două femei din partid asistau la un fel de serbare comunisto-patriotică la care copiii fuseseră aduși cu forța, după atitudinea lor, de profesorii care doreau să se pună bine cu puternicii zilei. 

La evenimentul educativ, Firea și Carmen Dan prezentau pericolul unui fenomen digital cunoscut sub numele de “Balena Albastră”.

Pentru cine nu-și mai amintește, la acea vreme a fost mare vâlvă în presă cu un joc care-i determina pe adolescenți să se expună la pericole și chiar sinucidere.

Am participat la acel eveniment ca reporter și, urmărind evoluția Gabrielei Firea pe parcursul acestor patru ani, aș putea spune că acela a fost momentul ei de maximă influență și glorie.

Exprimarea ei politică a fost marcată de un festivism-pășunist declanșat atunci, unul cum n-a mai cunoscut Bucureștiul niciodată după căderea lui Ceaușescu. Doar Daniel Florea, primarul PSD de la Sectorul 5, a reușit să se apropie cât de cât de ea.

ADVERTISING

Dacă Gabriela Firea pierde, nu Ponta e de vină

Gabriela Firea are mari șanse să nu mai câștige un nou mandat de primar al Bucureștiului la viitoarele alegeri anunțate pentru data de 27 septembrie. Dar, în opinia mea, această posibilă înfrângere nu va avea loc pentru că va candida și Victor Ponta, că Nicușor Dan e susținut de PNL sau că încrederea în PSD s-a prăbușit. Sunt și acestea motive ale înfrângerii, dar nu motivul principal. Gabriela Firea va pierde alegeri pentru că a fost un primar slab. Patru ani nu a reușit nimic în afară de mult zgomot, foarte mult zgomot. A cheltuit milioane de euro din banii cetățenilor pentru a-și promova imaginea în mass-media, crezând că dacă e filmată când se zgâlțâie cu tramvaiul lumea o va vota.

Ca să fiu sincer, din perspectivă personală, mi se pare că nepriceperea și dezastrul produs în București de actualul primar îl depășește pe cel al lui Crin Halaicu (PNL), edil între 1992-1996, care, într-un clasament personal, era pe primul loc până acum la ineficiență și corupție.

Un oraș murdar, plin cu iepuri și găini gigantice

Până la venirea Gabrielei Firea nici nu puteam să-mi imaginez că plătitorii de taxe din Capitală ar fi de acord ca banii lor să fie cheltuiți cu nonșalanță pe iepuri și găini gigantice împrăștiate prin tot orașul fără să se revolte, fără să-i ceară socoteală.

Mă gândesc că poate ar fi făcut-o dacă ar fi avut ocazia, dar Gabriela Firea a avut o dexteritate remarcabilă să evite orice întâlnire “nearanjată” cu oamenii. 

Nu mi-aș fi imaginat niciodată că Bucureștiul va bate Parisul la decorațiunile de Crăciun, iar kitsch-ul va cuprinde ca un cancer întregul oraș. Poate ați uitat, dar am avut fotbaliști uriași din luminițe în mijlocul orașului în urmă cu câteva luni, decorațiuni care anunțau un mare eveniment sportiv ce nu a mai avut loc din motive de epidemie.

Niciodată Bucureștiul n-a dus-o prea bine. Țin minte că într-o întâlnire informală cu Adriean Videanu din 2005, un alt edil de un singur mandat, lipsit de rezultate, primar între 2004 și 2008, spunea că orașul are nevoie de investiții masive în tot ce înseamnă cabluri și țevi, dar niciun politician nu vrea să-și asume un astfel de proiect pentru că nu se vede, iar “ce nu se vede nu se votează”, a spus, citându-l din memorie.

La acea vreme m-am gândit că la un moment dat țevăria stricată și cablurile or să se revolte. Iar acest lucru s-a întâmplat în mandatul Gabrielei Firea, dar ei a părut să nu-i pese, aplicând principiul predecesorilor. 

Nu cred că oamenii au mai stat atât de multe zile fără căldură și fără apă caldă ca în cei patru ani petrecuți în mandatul doamnei Gabriela Firea. Doar regimul Ceaușescu a fost mai aspru. Pentru București, încălzirea globală a fost un noroc. În ultimii ani iernile au fost blânde, nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă am fi avut cel puțin o lună de ger năprasnic în acești ultimi ani.

Nu a învățat nimic după episodul “Simona Halep”

Gabriela Firea, huiduită. A fost nevoită să plece de pe scenă, unde sosise împreună cu Simona Halep
VIDEO: Gabriela Firea huiduită pe Stadionul Național - YouTube/Digi 24

Gabriela Firea n-a fost preocupată de oraș, ci doar de ea, de imaginea ei. Să ne amintim episodul penibil de pe Stadionul Național când a vrut să-și îmbunătățească imaginea pe seama Simonei Halep. A fost fluierată de un stadion întreg. N-a învățat nimic. A crezut, habar n-am cine a sfătuit-o, că o imagine aseptică, protejată, dar supraexpusă mediatic îi va asigura succesul în politică. Strategia asta seamănă mai mult cu o boală lungă la capătul căreia te așteaptă o moarte sigură. Dar, din cât știu, ea și-a dorit să meargă pe această cale. Altfel, ar fi fost nevoie să facă, să spună ceva, să aibă un plan, să împingă lucrurile, să-și asume.

Dacă vreți, culmea nepriceperii și a neasumării din mandatul Gabrielei Firea, în opinia mea, a fost mult discutata “Taxă Oxigen”. 

Cum a ratat să-și oxigeneze sfârșitul de mandat?

În penultimul an al mandatului, Gabriela Firea vede, conform sondajelor și focus grupurilor, că bucureștenii sunt foarte nemulțumiți de traficul din oraș. Își pune echipa la lucru pentru a găsi o soluție prin care să scoată rapid mașinile de pe străzi, să se creeze o masă critică de oameni impresionați de faptul că se circulă mai bine atât cu transportul în comun cât și cu automobilele, iar nemulțumiții să reprezinte un segment mai redus decât ceilalți. Așa a apărut Taxa Oxigen, împachetată și vândută ca o măsură anti-poluare, aceasta interzicea gradual deplasarea în oraș a mașinilor vechi.

Propunerea e adoptată în Consiliul General al Bucureștiului, toate formațiunile politice cad de acord că e o soluție bună. Taxa urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2020, dar Gabriela Firea, în urma unor sondaje, realizează că nemulțumiții de taxă, deși mai puțini, sunt preponderent votanții PSD și o amână pentru o perioadă de trei luni, anunțând intrarea în vigoare în luna martie.

Citiți și: Alegerile din București nu depind de Firea și Dan

Pe 25 februarie, cu câteva săptămâni înainte de a se introduce starea de urgență din cauza epidemiei de coronavirus (15 martie), când circulația a fost restricționată drastic, Gabriela Firea renunță la Taxa Oxigen. Dacă avea determinare și curaj, dacă-și asuma proiectul, exact ce ar trebui să facă un lider, și introducea taxa de la începutul anului, ar fi obținut o victorie importantă. Ar fi transformat în bine viața orașului și astăzi ar fi fost, în mod sigur, într-o situație mult mai bună. Problema traficului era parțial rezolvată. În plus, s-ar fi putut lăuda și cu faptul că măsura impusă a ajutat la limitarea răspândirii virusului în București (mai puține mașini), dar și că a îmbunătățit semnificativ calitatea aerului în oraș. Cine ar fi putut s-o contrazică argumentat? Avea trei direcții de atac în campanie, toate câștigătoare, prin care putea cu adevărat să comunice.

Nu a înțeles că în 2016 a câștigat alegerile printr-un noroc

Gabriela Firea a fost un edil atât de slab încât, în patru ani, n-a reușit să aibă niciun proiect personal de impact, unul care să îmbunătățească semnificativ viața bucureștenilor.

Actualul primar nu a înțeles nici faptul că câștigat alegerile printr-un noroc, din cauza faptului că la vremea respectivă, în 2016, PNL era încă zdruncinat rău de experiența USL și liderii formațiunii de atunci, Blaga și Gorghiu, n-au înțeles importanța compromisului politic la nivel de București. 

Pierderea Capitalei în 2016 a dus și la pierderea de către liberali a alegerilor generale din toamna acelui an. Cred că altul ar fi fost destinul Bucureștiului și cel al României dacă PNL se alia cu USR în 2016 și-l susțineau pe Nicușor Dan în confruntarea cu PSD. Putem spera că unii oameni politici au învățat ceva din lecția de atunci și poate dominația de 12 ani a PSD asupra Bucureștiului va lua sfârșit.

Citiți și:

Dedesubturile jocurilor lui Victor Ponta

Capitala rechinilor imobiliari. Afacerile care riscă să sufoce Sectorul 2 și să îl lase fără spații verzi


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇