Stilul în care Victor Ponta revine în forță, după de a fost împins pe scări în jos de către cel mai bun prieten al său, dovedește nu numai o perseverență de invidiat, dar și faptul că nu se află deloc singur în lupta sa, așa cum credea multă lume la început.
Este pentru prima dată când liderii PSD au un concurent chiar pe partea stângă a eșichierului politic, acolo unde ei s-au crezut totdeauna dominanți și fără concurență.
Pentru ei, Victor Ponta devine tot mai periculos: crește vertiginos în sondaje „ciupind” punctele foștilor colegi, pare mai inteligent decât mulți alții de la vârful PSD și etalează un discurs de departe mai elevat și mai digerabil decât al lui Dragnea, al Dăncilei sau al lui Ciolacu.
Totodată, perseverența sa de a se declara social-democrat neabătut și generozitatea de a răsplăti pe oricine i s-ar alătura, părăsind PSD (Bănicioiu, Crețu, Țuțuianu și chiar răzgânditul Tudose), sunt tentante pentru orice pesedist sătul de Ciolacii din ultima vreme.
Ce țintește Ponta?
Răspunsurile ambigue ale lui Victor Ponta, atunci când a fost întrebat dacă va candida la Primăria Capitalei, au determinat mai mulți comentatori să le ia drept confirmări.
Mi se pare greșit. Ponta a fost lider de partid și prim-ministru. Visul său de aur s-a îndreptat totdeauna spre Cotroceni. A și declarat recent că va participa la prezidențialele din 2024. Până atunci, poate l-ar interesa să se lase înghițit de PSD, cu partid cu tot, dacă social-democrații vor înțelege că ei au rămas o uriașă oaste fără de general. În termeni mai populari, sunt ca o turmă fără cioban. Se sufocă din lipsă de lider.
Așa cum spuneam, a dat un răspuns ambiguu când a fost întrebat dacă și-ar dori Primăria Capitalei, iar colegul Țuțuianu a explicitat și el, alambicat: „Victor Ponta a spus ca, dacă va fi nevoie și nu găsim o soluție, își va asuma o candidatură”.
Dar asta nu mi se pare decât un fel de „dacă și cu parcă se plimbau într-o barcă”. Să fi avut așa ceva în gând, ar spune-o el pe șleau, nu ne-ar fi trimis vorbă prin Țuțuianu.
Este doar o negociere
Primăria Capitalei? Se simte de la distanță că adevăratul răspuns al domnului Ponta la asemenea întrebare este precum cel dat de domnul Cațavencu, în negocierea sa cu Tipătescu: „e prea puțin, stimabile!”.
Pentru Ponta, Primăria Capitalei nu este mai mult decât obiect de negociere. Ceva ca s-o pună la respect pe Firea, ale cărei șanse ar scădea la zero prin candidatura lui Ponta, dar să le arate și celor de pe dreapta că el face jocurile, nu altcineva. Șansele lor depind în oarecare măsură de eventuala lui participare.
Ce țintește Ponta? Pentru moment, numai negocieri, ca să-i vadă pe alții puși pe jar. În privința perspectivei, visul său de aur rămâne mai departe îndreptat spre Cotroceni. N-a concurat cu Klaus Iohannis în 2019 ca omul care se fripsese în ciorba din 2014, dar în 2024 nu-l va mai avea pe Iohannis concurent.
Ecuația cu multe necunoscute Ponta-Firea-Negoiță
Cum spuneam, Ponta îi dă frisoane Gabrielei Firea. Dânsa dorește cu toată sinceritatea să rămână primar general, adică un fel de stat în stat, unde pretinde că nu răspunde decât în fața bucureștenilor. Iar aceștia sunt întrebați din patru în patru ani.
Între timp, Firea se ceartă cu premierii, este impertinentă cu miniștrii și – poate vă aduceți aminte – chiar și pe marele Dragnea îl călca uneori pe bombeu.
Fără Ponta în cursă, are oarecare șanse. Cu Ponta, n-are niciuna. Colac peste pupăză luni a apărut și Robert Negoiță cu demisia sa din PSD. E drept că, între timp, s-a răzgândit în ce privește demisia, dar a rămas în picioare celalaltă declarație: ”nu voi mai candida din partea PSD la alegerile locale din această toamnă”.
Apar două întrebări: dacă nu din partea PSD, atunci din partea cui va candida Negoiță? Și, mai ales, unde? Căci are cu siguranță veleități mult mai mari decât Primăria Sectorului 3.
Greu și cu Robert Negoiță
Negoiță ar fi o a doua sabie a lui Damokles deasupra capului doamnei Firea, după Ponta, și de aceea e cu ochii pe amândoi.
Pe de o parte, doamna Firea contează în calculele ei pe susținerea puternicei organizații a PSD Sector 3, care nu se știe cum ar reacționa în cazul plecării lui Negoiță. S-a desolidarizat de el, într-o postare de marți (indirect ce e drept), îndemnând lumea să se ferească de „Lupii singuratici, semi-zeii, trufașii pur-sânge”, de „cei obișnuiți să-și vândă și familia, și prietenii” sau de cei ce sunt „ în stare să calce pe cadavre, pe orice sentiment, pentru propriile ambiții, trufii, egoisme supranumite”.
Pe de altă parte, o înspăimântă în asemenea măsură eventuala apariție a lui Ponta în cursa pentru Capitală, încât a ajuns să se gudure, evocând pasiunile de altădată:
„Eu l-am susţinut pe domnul Ponta la prezidenţiale (în 2014 – n.red.), deşi eram însărcinată. Am muncit până în ultima zi. Trag şi acum pentru lucruri pe care le-am spus atunci, la iniţiativa echipei de comunicare şi de marketing politic. Trei săptămâni am suferit de parcă ar fi fost un membru al familiei mele, când nu a ieşit preşedinte”.
E ca și cum ar spune: „N-ar fi corect, Victoraș dragă, să-mi provoci neajunsuri tocmai mie, care am îndurat pentru tine chiar și când eram însărcinată! Ai ajuns și tu să calci peste cadavre, ce naiba?”.
Zău, că-mi dau lacrimile!
Anotimpul jocurilor politice
Adevărul este că îi e teamă Gabrielei Firea de Victor Ponta, dar și el se teme de ea. Dacă Ponta nu va candida la primărie, dacă nici nehotărâtul Negoiță nu va fi interesat, atunci dânsa are destule șanse să mai câștige încă un mandat. Va fi ca o stea de prima mărime pe cerul unui partid total lipsit de stele.
Exact poziția de stea o vizează și Ponta. Nu vorbește el de vreo fuziune, nici de contopire, nu vorbește nici de multe altele. Toți știu ce vorbește, dar nimeni nu poate ști ce gândește. Și nu poate gândi la altceva decât la ce a fost el cândva și chiar la mai mult decât atât. Ce a fost este președinția partidului. Mai mult decât atât este însăși președinția țării.
A declarat că va candida în 2024, dar nu-mi închipui că-și face planuri să câștige ca independent sau susținut de micuțul PRO România, în fața celor susținuți de giganții PSD sau PNL. Singura lui șansă este ca – prin jocuri complicate, recunosc – să ajungă lider PSD.
Dar, pentru așa ceva, trebuie scoasă Firea din ecuație. N-aș exclude ideea ca intrarea în joc tocmai acum a lui Robert Negoiță să fie instrumentată cumva de mâna lui Ponta. Prea imediat prea prompt a intervenit, declarând că îl susține sută la sută în demersul lui.
Cu Negoiță în cursă, Firea pierde garantat în fața lui Nicușor Dan, steaua de prima mărime dispare de pe firmament, se ascute lipsa de personalități a PSD și atunci va apărea marele Ponta, ca un cavaler legendar, călare pe un cal alb.
Alegerile din București nu depind de Firea și Dan
Punctele slabe ale jocului politic
Nu totdeauna sunt corecte calculele în politică, dar niciodată nu sunt lipsite de interes. Domnul Ponta nu-mi este tocmai simpatic ca politician, dar șansele lui de a ajunge lider PSD nu sunt de exclus, în cazul când Firea va pierde alegerile și, odată cu ele, creditul în partid.
Dar, ca să ajungă la Cotroceni în 2024, va trebui să învingă viitorul candidat al dreptei, altul decât Iohannis. Parcă aș zice că, în gândirea sa, Victor Ponta mizează pe faptul că dreapta nu are încă o personalitate de asemenea anvergură, iar șansele lui de succes cresc faut de mieux.
De rândul acesta, toate cărțile sunt în mâna dreptei. Prima condiție este ca toate forțele antiPSD să renunțe la orgolii păguboase pentru țară și să se unească într-un glas, așa cum au făcut la prezidențialele din toamnă și cum se pregătesc să facă la viitoarele locale din Capitală.
A doua condiție este ca dreapta politică să poată avansa un nume de personalitate marcantă, cu calități politice și respectată de cei mai mulți alegători.
Nu mi-e teamă că asemenea persoană n-a fost încă găsită, dar mă tem că n-o caută nimeni. Exclud ideea că nu există. Aș fi chiar în stare să fac sugestii, dacă n-aș avea rețineri să avansez nume. Alții trebuie să-l avanseze.
Istoria arată că statele ale căror conducători s-au gândit la succesorii lor au fost mult favorizate față de altele, care au lăsat asemenea importantă problemă de izbeliște.
Dacă domnul Iohannis nu se va implica în căutarea unui succesor pentru scaunul de la Cotroceni, eventual chiar sugerând un nume, voi rămâne cu convingerea că ne-a rămas dator cu una din cele mai importante obligații morale ale sale.