Nu pot afirma că ministrul de Externe Hurezeanu este fără de prihană în exercițiul funcției. Dimpotrivă, aș zice. După cum remarcă și alte voci în spațiul public, ceva mai multă agilitate, o atitudine mai puțin reactivă și mai proactivă, ca s-o zicem pe românește mai puțină comoditate n-ar strica deloc, mai ales după jalnica perioadă Iohannis.
Dacă e nevoie doar de ajustări sau chiar de o înlocuire ar fi de analizat. Sigur este însă, din toate discuțiile formale și informale pe care le-am avut în ultimele zile, că NU dlui Hurezeanu îi este imputabilă suspendarea Visa Waiver pentru români.
În orice analiză serioasă este clar că decizia administrației de la Washington este încă o șicană în războiul diplomatic mai amplu pe care Donald Trump l-a declarat Europei. Scandalul Signal este o dovadă clară că noua echipă, a parveniților în opinia mea, de la Washington pur și simplu detestă Europa, din motive analizabile și psihanalizabile.
De aceea și celebrul discurs de la Munchen al vicepreședintelui Vance, repostat de Ambasada SUA la București cu doar două zile înainte de oficializarea suspendării Visa Waver, deși s-a referit direct la România, ne-a folosit doar ca exemplu și pretext pentru a ataca eșecul democrației europene.
Că această critică vine de la o administrație care calcă în picioare ea însăși democrația și statul de drept din SUA în multiple și fără precedent feluri, da, e un paradox. Dar unul care face parte din principiile lui Trump: ataci, nu recunoști nimic și este mereu învingător.
Dacă el răcnește cel mai tare că democrația europeană este eșuată nu mai lasă loc, cel puțin așa crede el, pentru vocile care constată eșecul în care a împins democrația americană.
De ce doar noi? Pentru că doar în cazul nostru urma activarea programului. Este o sancțiune pentru anularea alegerilor? Nu poate fi tratată astfel, cât timp nu e asumată ca atare de Washington, explicată, cum trebuie să fie o sancțiune și cum vedem că se întâmplă, de exemplu, în cazul Rusiei.
A monta la vedere, cu acte în regulă, un sigiliu pe ușă e o sancțiune. A pune rahat pe clanță ca să nu mai poată fi atinsă e bully, specialitatea lui Donald Trump.
Dacă socotea necesar să sancționeze România pentru ceea ce ei apreciau drept derapaj antidemocratic, administrația Trump ar fi trebuit să anunțe măsura ca atare, să o argumenteze și să o fundamenteze pe ceva mai mult decât opinia lui JD Vance despre dimensiunea atacului rusesc asupra alegerilor din România. Și poate că ar fi dovedit că au dreptate. Altfel, suspendarea e doar o șicană.
Combinatorul și omul de stat
Dar pentru că Visa Waver a fost mărgica lui Marcel Ciolacu și pentru că premierul nu este un om de stat autentic, el nu a avut curajul unei poziții clare și demne, ci a simțit nevoia să ofere capul unui vinovat, adică s-a grăbit să paseze decontul dezamăgirii.
Disocierea de Emil Hurezeanu a fost degradantă nu atât pentru ministrul de Externe, deși în mod cert îl diminueaza, ci pentru premier, din cel puțin două motive.
Pe de-o parte, tonul. Ce înseamnă să fii sau să nu fii "fanul" ministrului de Externe din cabinetul pe care îl conduci? Ori îl consideri eficient și potrivit, îl menții în funcție și ești solidar cu el, ori îl consideri nepotrivit și îl înlocuiești.
Simplul fapt că îl ataci în public înseamnă că îți ataci implicit propriul cabinet și transmiți că nu ai putere asupra tuturor membrilor Guvernului, deci ești, implicit, un premier slab.
Lecția pe care i-a dat-o Ilie Bolojan a fost exemplară și arată diferența între un autentic om de stat, precum Ilie Bolojan, și un impostor combinator și neasumat.
„Dacă critici oameni care trebuie să te ajute să faci performanţă, în public, nu faci decât să le ştirbeşti capacitatea de a face performanţă, nu doar lor, ca persoane, ci şi instituţiilor. Şi în general, dacă am avut astfel de probleme, am preferat să le analizez o dată, de două ori, de trei ori şi când am fost convins că se impune o schimbare, am făcut-o. Dar nu am discutat public despre ea, pentru că nu m-ar fi ajutat cu nimic.”
Faptul că după poziționarea președintelui Bolojan a fost nevoit să dea înapoi i-a accentuat lui Marcel Ciolacu derizoriul. A avut o părere și apoi nu a mai fost de acord cu ea și a devenit fanul lui Hurezeanu? Sau stă cu un ministru de Externe pe care nu-l vrea?
E în această speță și o altă morală. De această dată, premierul a dat înapoi pentru că președintele are control pe un partid al coaliției, fix cel care l-a susținut pe Hurezeanu. Dacă președintele nu avea această pârghie, deci nu era în discuție stabilitatea coaliției, premierul putea trece fără probleme mai departe la revocarea ministrului, pe care, conform CCR, președintele nu o poate refuza.
Mai mult decât atât, Marcel Ciolacu a încercat să se disocieze și de anularea alegerilor, discursul său conținând și declarație absolut memorabilă: “Sunt mai multe elemente și penale și anumite influențe. Am văzut și comunicatul CSAT. Haideți să lăsăm pe cei îndreptățiți să facă lumină.”
Adică premierul-vicepreședinte CSAT ne spune că a citit și el comunicatul CSAT pentru a afla cum a fost cu atacul rusesc.
Înțeleg că domnia sa poate o fi fost ușor grogy după ce a donat 150 de mii de voturi ca să piardă intrarea în turul al doilea la 3,5 mii. Omenește, e greu să nu-l înțelegi. Dar chiar și așa, vicepreședintele CSAT nu află ce s-a întâmplat în CSAT din comunicatul de presă.
Suntem verigă slabă a Europei, folosită copios de administrația Trump, și din cauza prestației lamentabile a majorității liderilor noștri, care ori sunt umili până la greață în chestiunile cu adevărat importante, ori se învârtoșează naționalist pe mize minore.
Ilie Bolojan este o excepție, atât de rară încât e șocantă, o pauză de respirat aer curat în mucegaiul nostru politic. Din păcate, ea se va încheia după 18 mai și mă tem că niciuna dintre variantele de viitor președinte nu numai că nu va fi la același nivel, dar niciuna nu este măcar cât de cât bună, ci doar într-un grad mai mic sau mai mare proastă.