De ce plătesc părinții meditații pentru privilegii și cât îi costă asta pe copii

De ce plătesc părinții meditații pentru privilegii și cât îi costă asta pe copii

Dacă un părinte se așteaptă ca majoritatea părinților din ceea ce percepe ca fiind mediul lui socio-economic să-și trimită copilul la meditații care să dubleze școala, atunci și el o va face, deși știe că asta înseamnă nu doar să întrețină un sistem eronat, ci și să afecteze timpul și resursele propriului copil pentru activități extra-școlare și pentru performanță autentică. Are acest părinte un compas moral defect sau nu are de ales?

Publicitate

Ori de câte ori un elev din România se întoarce cu o medalie olimpică, la matematică, sport, fizică, cineva observă că performanța a fost în pofida României, că e mai degrabă meritul financiar al părinților care și-au permis să plătească o școală sau doar meditații private.

Nu e un lucru care se petrece doar în România, dar nici nu sunt multe statele în care media este compromisă.

Rolul sistemului de învățământ nu e nici să formeze câțiva olimpici, nici să identifice geniile, așa cum își propusese Constantin Noica, să meargă prin țară și să găsească acele câteva minți geniale, de la care pornind s-ar fi definit o cu totul altă societate. Rolul sistemului de educație, adică responsabilitatea statului, e să asigure acces echitabil, nediscriminatoriu la școală de calitate, în așa fel încât media să aibă rezultate bune.

Publicitate

Oriunde apare excepționalul, el este rezultatul unui potențial aparte, exersat și în care au fost investite timp și cunoaștere suplimentare, incluzând aici și efortul financiar (în acest caz, al părinților).

Problema României e că o astfel de performanță intră în contradicție cu ceea ce pot atât sistemul public de educație, cât și societatea: disparități cronice între mediile sociale din care provin copiii, sistem de evaluare a copiilor necalitativ și compromis de impostura deopotrivă a cadrelor didactice și a părinților, între care s-a instalat o complicitate tacită în privința mediilor mari și a întreținerii culturii de diplomă în gol, plierea instinctivă pe ceea ce e perceput ca așteptare socială.

Sistemul de educație românesc e paralizat între validarea formală – liceul bun, diploma, media (sunt licee care au avut ca ultimă medie de intrare 9,70 și a căror ultimă medie la bacalaureat a fost peste 9,50 - departe de a spune ceva despre calitatea educației și cunoaștere, aceste validări formale indică clar impostura) - și conștiința că nerupând acest cerc vicios ne pregătim copiii cel mult pentru o societate slabă, manipulabilă și tributară corupției.

Atâta vreme cât nu va exista masă critică formată din profesori și părinți, care să modifice balanța așteptărilor sociale, sistemul de educație va rămâne unul parvenit, iar între media elevilor și excepționali nu va exista nicio punte.

Am mai scris despre cartea lui Ray Fisman și Miriam A. Golden, care propun o paradigmă a corupției ca echilibru, pentru a explica de ce cetățenii unei țări sunt mai înclinați să dea mită decât aceia ai unei alte țări, cu condiții de trai similare.

Conceptul de bază în această definire funcțională a corupției este acela de așteptare socială.

Dacă o persoană care merge cu copilul bolnav într-un spital se așteaptă ca majoritatea oamenilor să dea mită personalului medical, atunci și ea o va face. Dacă, din contra, așteptările sociale îi arată că numărul celor care au pregătit bani în plic pentru a cumpăra informal serviciile medicale este minor, atunci nici ea nu va intra în acest schimb corupt. În acest fel, corupția ține de acest echilibru între propriul comportament față de autoritate și așteptările de la ceilalți.

Dacă un părinte se așteaptă ca majoritatea părinților să susțină sistemul de notare necalitativ, în care o medie sub 9 invalidează șansele copilului de a reuși, atunci va face presiune ca și copilul lui să ia note excelente la toate materiile.

Dacă un părinte se așteaptă ca majoritatea părinților din ceea ce percepe ca fiind mediul lui socio-economic să-și trimită copilul la meditații care să dubleze școala (nu la materiile unde copilul are un talent anume, ci la cele unde notele de 10 nu se obțin fără meditații), atunci și el o va face, deși știe că asta înseamnă nu doar să întrețină un sistem eronat, ci și să afecteze timpul și resursele propriului copil pentru activități extra-școlare și pentru performanță autentică.

Ray Fisman și Miriam A. Golden dau un exemplu care se referă și la România.

Cineva din Chile - o țară cu venituri medii, dar cu nivel de corupție mic - care încearcă să mituiască un medic, pentru a obține mai multă atenție de la el sau un tratament mai bun, se expune pe sine oprobriului public, ridiculizării și poate chiar unei pedepse de câteva luni de închisoare. Cineva din România care nu dă mită atunci când merge la medic riscă să rămână fără îngrijire medicală. Acolo unde corupția e ceva comun, indivizii nu văd altă opțiune decât aceea de a participa la corupție. Invers, acolo unde corupția nu e ceva obișnuit, indivizii care oferă mită sunt expuși.

Ray Fisman, Miriam A. Golden - Corruption, Oxford University Press

Asta nu înseamnă că aceia care întrețin sistemul de meditații nu pentru o cunoaștere mai bună, ci pentru notele de la școală au compasul moral inferior celor dintr-o țară unde regulile și respectarea lor garantează mai degrabă accesul la servicii sociale, iar nerespectarea lor, pilele, privilegiile, șpăgile mai degrabă deservesc.

Nicio situație nu este însă absolută, corupția ca echilibru înseamnă jocul unor variabile pe două axe.

De pildă, românii sunt preponderent înclinați să dubleze sistemul public de educație nu pentru că le place, nici pentru că au de câștigat multe din asta - din contră, pe termen lung, asta e decontat tot de indivizi, nu de politicieni și funcționarii din administrație -, ci pentru că pur și simplu acesta e cel mai bun scenariu pe care li-l pune la dispoziție societatea.

Pe de altă parte, tocmai acest comportament scoate din joc copiii vulnerabili și alimentează o societate ruptă de autoritatea statului și disfuncțională. Mai mult, copiii vor avea așteptări sociale potrivite doar reușitei prin privilegii și castă și mulți dintre ei vor dezvolta resentimente, dacă vor emigra.

Acest articol face parte din secțiunea NEW EDU, susținută de
brio

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇