În mod surprinzător, la scurt timp după ce ajunge în finala prezidențială, după alegerile din 4 mai 2025, câștigând turul 1 cu un scor de aproape 41%, George Simion, în loc să se concentreze pe campania electorală, pleacă într-un misterios turneu european.
În data de 5 mai ajunge la Viena, iar cu câteva zile înainte de alegerile decisive, care au avut loc pe 18 mai, Simion se duce în Polonia, implicându-se în campania electorală de acolo, apoi în Belgia, Italia și Franța.
Comportamentul lui nu a avut nicio noimă, nu s-a încadrat în nicio strategie politică, părea că e un candidat presat de o forță nevăzută, aflat într-o misiune urgentă.
Forța nevăzută era Rusia, misiunea – un atac virulent la adresa statelor occidentale care sprijineau, din punct de vedere economic și militar, Ucraina.
Dacă strategia lui de campanie ar fi fost mobilizarea uriașei diaspore române din Occident, din perspectiva turului 2 al alegerilor, pe lângă Italia, trebuia să călătorească în Spania și Marea Britanie, cel puțin.
Dacă strategia lui ar fi fost una de mobilizare a electoratului din țară, iritat de interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu, candidatul Moscovei din alegerile anulate, George Simion ar fi trebuit să facă un turneu extins prin România.
Dar nu a făcut nimic din toate astea, alegând un traseu care coincidea cu agenda Kremlinului de la acea oră, luarea la țintă a lui Emmanuel Macron, președintele Franței, pentru sprijinul masiv oferit Ucrainei, implicarea în Polonia, unde Moscova avea interesul să limiteze influența premierului Donald Tusk, un pro european, inamic declarat al Moscovei, susținându-l pe candidatul conservator la președinție Karol Nawrocki, și Italia, unde Kremlinul spera să pună presiune pe Girogia Melloni, prim-ministru de extremă-dreapta, pentru a eroda sprijinul pentru Ucraina, susținut masiv de Franța și Germania.
Critica Iranul, azi îl apără
“Nu agreez tendințele dictatoriale ale lui Macron. Franța s-a implicat în alegerile prezidențiale din România. Fac o paralelă cu Iranul, unde ayatollahii decid cine poate candida. Nu respect tendințele imperiale și intervențiile lui Macron în țara noastră…”, a declarat George Simion, într-un interviu pentru un canal de știri din Franța, în timpul acelei ciudate călătorii.
Un jurnalist prezent în platoul de filmare, după declarația lui Simion, i-a spus că folosește “exact argumentele lui Vladimir Putin”.

“Nu acuz Franța, îl acuz pe Macron”, a mai punctat liderul AUR în emisiunea respectivă.
Am amintit de acel misterios și greu de explicat turneu al lui George Simion în Europa, după turul 1 al alegerilor prezidențiale, pentru a arăta cât de conectat e liderul AUR la Kremlin.
Practic, deputatul român, actualul președinte al celui mai mare partid de opoziție din țară, nu face altceva decât să acționeze în baza unor indicații venite din Rusia.
Simion s-a supărat brusc pe America
Cu interdicții de a intra pe teritoriul Republicii Moldova și pe cel al Ucrainei, fiind considerat o amenințare pentru securitatea și independența celor două state, George Simion nu se mai chinuie nici măcar să salveze aparențele.
După un an în care a cărat steagul MAGA peste Atlantic, din SUA în România și înapoi, în clipa în care Donald Trump a călcat în picioare interesele Rusiei, în urma intervenției din Venezuela și a bombardării Iranului, George Simion a schimbat rapid placa, punând melodia “păcii”, atât de dragă Moscovei.
“Anunțăm că nu putem vota și nu ne dăm acordul pentru scrisorile și garanțiile lui Nicușor Dan venite de la domnul Grindeanu și din alte părți insalubre ale politicii românești. Nu avem garanția că scopul și intențiile sunt doar defensive, nu avem garanția că cineva va apăra aceste baze militare, nu știm câți soldați rămân și nu știm multe multe alte lucruri”, a declarat George Simion de la tribuna Parlamentului României în data de 11 martie 2026.
Refuzul său se referă la cererea SUA, partener strategic al României, cu privire la folosirea bazelor militare NATO de pe teritoriul țării noastre pentru ca forțele militare americane să desfășoare misiuni în contextul conflictului militar din Iran.
Agenți de influență compromiși
Toată campania MAGA, pro-Trump, desfășurată de George Simion după plecarea lui Joe Biden de la Casa Albă, a fost un efect al convingerii lui Vladimir Putin că noul președinte american va ajuta Rusia să învingă Ucraina.
Donald Trump și alți oficiali americani au tot încercat să-l sprijine pe liderul rus, dar n-au reușit să treacă de obstacolele ridicate de Uniunea Europeană, Marea Britanie și Canada, care au preluat toată povara susținerii Kievului cu bani, transfer de tehnologie, arme și informații.
După mai multe încercări nereușite de a-l ajuta pe Vladimir Putin, Donald Trump intră și el în conflict cu Kremlinul din cauza faptului că a acționat împotriva intereselor Rusiei, fiind presat de propriile obiective strategice, amenințarea Iranului și controlul asupra Americii de Sud.

Astfel, întreaga propagandă a Kremlinului împotriva Europei, mascată într-una MAGA, pro-Trump, respectiv pro-americană, s-a prăbușit, iar un număr mare de agenți de influență din România, dar și din alte state europene s-au compromis în fața unei mari părți a opiniei publice, George Simion fiind unul dintre cei mai importanți dintre ei, cu toate că nu-l depășește pe Viktor Orban.
Modificare rapidă și radicală de discurs
Conform notelor secrete care se află în dosarele de interdicție ale lui George Simion de a intra în Moldova și Ucraina, liderul AUR a fost recrutat de FSB în perioada 2011-2012, atunci când a avut un număr de întâlniri cu rezidentul serviciilor secrete ale Rusiei, la Cernăuți, în Ucraina.
Cele de mai sus au fost confirmate de generalul Oleksandr Skipalski, primul șef al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR) și fostul prim-vicepreședinte al SBU, Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării, în Republica Moldova, în perioada 2015 - 2016, de Mihailo Podoliak, consilierul principal al președintelui Zelenski, de Vlad Filat, fost prim-ministru al Republicii Moldova, care a declarat că a primit, în perioada mandatului său, un raport-alertă de la Serviciul de Informații și Securitate, că “George Simion se află în contact cu serviciile secrete rusești”, de Ioan Chirteș (PNL), fost președinte al comisiei parlamentare pentru controlul SRI, care a spus că există acuzații și dovezi conform cărora George Simion a avut întâlniri cu ofițeri GRU, serviciul militar de informații rus.

În contextul războiului din Iran, al sprijinului acordat de România forțelor armate ale SUA, dar și al transferului de trupe și tehnică militară în bazele NATO de pe teritoriul țării, evenimente ce îngrijorează puternic Moscova, e de așteptat ca întreaga rețea de propagandă a Rusiei de la noi, mascată într-una pro-Trump și pro-americană, să sufere o modificare radicală de discurs.
Tendința a și început să se manifeste prin promovarea intensă a mesajului atât de drag Kremlinului - “să fie pace”, în traducere liberă: “predați-vă ca să vă cucerim noi”.
