Un proces pierdut de George Simion confirmă acuzațiile de legături cu spionajul Kremlinului. Alegerile prezidențiale rămân sub aripa Rusiei?

Într-un proces din Moldova, judecătorii, pe baza probelor de la dosar, au decis că acuzațiile făcute de un fost oficial al guvernului de la Chișinău la adresa lui George Simion, liderul AUR, referitoare la colaborarea lui cu spionajul rusesc sunt adevărate. Sentința ridică din nou semne de întrebare despre siguranța și protecția procesului electoral din România, afectat puternic de interferențele Rusiei.
Un proces pierdut de George Simion confirmă acuzațiile de legături cu spionajul Kremlinului. Alegerile prezidențiale rămân sub aripa Rusiei?
George Simion și legăturile sale cu Rusia pun din nou în pericol procesul electoral din România - Foto: George Călin/ Inquam/ Canva
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Miercuri 9 aprilie, George Simion, liderul AUR, a postat pe rețelele sociale un selfie pe un pat de spital, alături de soția și fiul său. A anunțat că nu are o afecțiune gravă ci e vorba doar de „o mică reglare de ritm”.

Conform unor surse politice, Simion s-ar fi simțit rău în ultimele zile din cauza „epuizării” provocate de „intensitatea campaniei electorale”.

Liderul AUR este văzut ca favorit pentru a ajunge în finala prezidențială din data de 18 mai, bazându-se pe voturile venite din zona alegătorilor naționaliști, primind un impuls important după ce BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu.

Acesta din urmă, deși nu și-a numit clar un succesor politic, nici nu a comentat aranjamentul celor doi lideri extremiști – Simion și Anamaria Gavrilă (POT). 

Cei doi au stabilit ca doar unul dintre ei, cel mai bine clasat în sondaje, să intre în cursa prezidențială cu susținerea politică a „mișcării suveraniste”, care controlează peste 30% din parlament.

Pe parcursul timpului, liderii formațiunilor extremiste au promovat puternic interesele Rusiei în România, sistemul politic fiind în continuare amenințat ca un candidat pro-rus să ajungă în poziția de șef al statului cu toate consecințele ce vor decurge de aici.

Suveraniștii susțin interesele Rusiei

Mișcarea extremist-suveranistă s-a aliniat cu Moscova încă din perioada pandemiei, iar pe parcursul timpului liderii ei au încercat și, într-o mare măsură, chiar au reușit să creeze o tendință anti Ucraina, anti Uniunea Europeană și NATO în politica autohtonă.

AnatolSalaruSimionTradator

În urmă cu o lună, formațiunile extremiste AUR, POT și SOS au votat în Parlament împotriva legii care urma să permită forțelor armate să doboare dronele Rusiei intrate pe teritoriul național. Chiar și după ce a fost adoptată cu majoritatea senatorilor și deputaților nu s-au oprit. Au atacat-o și la CCR. 

În final, legea a trecut și de filtrul Curții Constituționale, dar modul în care Simion, Șoșoacă și Gavrilă urmăresc să impună interesele Rusiei în România rămâne în continuare o problemă pentru majoritatea parlamentară.

Totuși, o mare amenințare pentru stabilitatea internă și credibilitatea internațională a României rămâne posibilitatea ca în poziția de președinte să ajungă George Simion, un lider politic care are interdicție de intrare în Republica Moldova și Ucraina, pe motiv că este agent de influență a Kremlinului cu conexiuni în cercurile spionajului rus.

O victorie importantă

Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării din Republica Moldova, a anunțat încă de acum doi ani că George Simion „a avut legături cu reprezentanți FSB”, lucru confirmat de o investigație a autorităților de la Chișinău și validate de Vlad Filat, fost prim-minstru în țara vecină.

Liderul AUR l-a dat în judecată pe Anatol Șalaru pentru afirmațiile acestuia, iar joi, judecătorii moldoveni, după un proces care a durat doi ani, i-au dat dreptate pârâtului, confirmând în instanță faptul că există dovezi ale legăturilor dintre Simion și agenții Kremlinului.

AUDIO. Anatol Șalaru descrie modul în care s-a apărat de acuzațiile lui George Simion - Sursa: Spotmedia.ro

„Pentru mine, victoria din instanță e foarte importantă. Ea îmi dă dreptate, iar faptul că judecătorii au cerut date de la autorități care au confirmat ceea ce am transmis opinie publice arată cât de gravă e situația lui Simion”, a declarat Anatol Șalaru, în exclusivitate pentru spotmedia.ro.

„…am spus că SIS, serviciul de informații din Moldova, raportase autorităților de la Chișinău că George Simion a avut la Cernăuți întâlniri și cu agenți ai Moscovei. Afirmațiile mele au fost confirmate și de adjunctul SBU (serviciul de informații ucrainean) de la acea vreme, de consilierul lui Zelenski, Mihailo Podoliak, dar și de Vlad Filat, fostul premier al Moldovei, care a avut acces nemijlocit la dosarul realizat de autorități. George Simion a negat și m-a acționat în instanță. Azi am câștigat!”, a mai declarat Anatol Șalaru, după anunțul judecătorilor de la Chișinău.

România, într-o situație dificilă

Alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 au fost anulate din cauza interferențelor străine și a faptului că un candidat susținut pe față de Rusia a încălcat legislația electorală, e vorba de Călin Georgescu.

De asemenea, acestuia din urmă i-a fost respinsă o nouă candidatură, fiind inculpat și aflându-se sub control judiciar pentru că a încercat să schimbe ordinea constituțională a României.

Validarea de către o instanță de judecată a acuzațiilor aduse lui George Simion atât de autoritățile de la Chișinău cât și ale celor de la Kiev, pune Bucureștiul într-o situație dificilă. 

Acum, există un indiciu puternic că un alt candidat la alegerile prezidențiale din România are legături cu spionajul rusesc pe care nu vrea să le facă publice și să le explice.

„George Simion, în cazul în care va ajunge președintele României, va face tot ce depinde de el pentru ca Republica Moldova să ajungă în sfera de influență a Rusiei”, a declarat Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova, pentru Spotmedia. 

„…el a cerut de mai multe ori oprirea finanțării Republicii Moldova, a împrumuturilor acordate Chișinăului, a chemat lumea să voteze împotriva Maiei Sandu. Adică, practic, a cerut să fie votat un candidat pro-rus”, a mai adăugat fostul oficial.

AnatolSalaruCitatMaiaSandu

Moldova, sub talpa Rusiei

Venirea lui Simion la Palatul Cotroceni „ar însemna că Republica Moldova ar ajunge să fie controlată în totalitate de către Rusia. Fiindcă orice oprire a ajutorului din partea Uniunii Europene și a României, orice oprire a sprijinului politic pentru Chișinău înseamnă, în realitate, o șansă acordată forțelor pro-ruse din Moldova”, a mai declarat Anatol Șalaru pentru spotmedia.ro.

De asemenea, fostul reprezentant al guvernului moldovean consideră că forțele politice din țara noastră s-au jucat cu focul atunci când l-au promovat pe Simion pentru a intra în finala prezidențială cu scopul de a-i oferi lui Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, o cale facilă pentru a deveni președintele României.

„…țineți minte răspunsul pe care l-a primit Ciolacu de la guvernul ucrainean și atunci când am întrebat de ce s-a dat un astfel de răspuns, mi s-a spus că asta s-a solicitat. Deci autoritățile din România nu au întrebat în guvernul ucrainean dacă George Simion a colaborat cu serviciile rusești de informații sau dacă s-a întâlnit cu agenți ai acestora. A întrebat doar de ce George Simion este persoana non grata în Ucraina. Ce au întrebat, asta au primit drept răspuns”, a mai declarat Anatol Șalaru.

Și, într-adevăr, la jumătatea lunii noiembrie, cu zece zile înainte de turul întâi al alegerilor prezidențiale, Marcel Ciolacu se lăuda cu un comunicat venit din Ucraina în urma unei solicitări a guvernului. 

„…dorim să vă informăm că Serviciul de Securitate al Ucrainei a decis să aplice o măsură administrativă restrictivă sub forma unei interdicții de călătorie în Ucraina împotriva deputatului în Parlamentul României Simion George. Decizia a fost luată pe baza informațiilor disponibile cu privire la activitățile anti ucrainene sistematice ale acestui politician, care contravin intereselor naționale ale Ucrainei și încalcă suveranitatea de stat și integritatea teritorială a acesteia”, se arată în răspunsul guvernului ucrainean.

Dacă Simion va fi președinte

Oricum, va fi interesant pentru România să defileze cu un președinte acuzat că încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a altui stat. 

AUDIO. Anatol Șalaru vorbește despre faptul că electoratul lui George Simion nu e afectat de legăturile acestuia cu Rusia - Sursa: spotmedia.ro

În mod automat, de a doua zi după o eventuală victorie a lui Simion în alegeri, țara noastră se va afla pe o poziție de ostilitate față de Ucraina și apropiere de Rusia cu toate consecințele politice, militare și economice ce decurg de aici.

„George Simion, președinte al României, ar însemna și oprirea, blocarea tuturor căilor de acces ale ajutorului pe care-l acordă aliații. E clar că România nu numai că nu va mai sprijini Kievul în niciun fel, dar va stopa și accesul celorlalte state către Ucraina”, a mai spus Anatol Șalaru pentru spotmedia.ro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇