După ce a transmis că așteaptă verdictul oficial pentru plagiatul prim-ministrului, fără ca măcar să ascundă inutilitatea acestei declarații de formă, președintele Klaus Iohannis l-a legitimat în mod direct pe Nicolae Ciucă, un gest simbolic mult mai puternic și pe care sistemul l-a înțeles. Dar cârdășia de putere nu e singura care îl menține pe premierul Ciucă în funcție, și tot doctor.
Președintele României consideră corectă și necesară decizia premierului Nicolae Ciucă de a solicita analizarea tezei sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp, orice demers menit să clarifice suspiciunile formulate în spațiul public fiind binevenit. Până la o decizie finală a instituțiilor abilitate, președintele Klaus Iohannis nu va mai face alte precizări pe acest subiect.
Răspuns al Președinției, transmis la solicitarea SpotMedia.ro.
Acest răspuns nu e nici pe departe unul de condamnare a furtului academic.
Nici măcar un gest de delimitare formală nu este, pentru că președintele Klaus Iohannis recurge aici la același tertip pe care l-a folosit și premierul Ciucă: apelul la Comisia de Etică a UNAp, al cărei punct de vedere nu are nicio valoare juridică și care, mai mult, e adusă în discuție așa cum a procedat și Victor Ponta, folosind o instituție într-un scop de validare personală.
Răspunzând astfel, președintele nu a intenționat așadar să se delimiteze de un furt academic, ci să transmită că este cu totul alături de Nicolae Ciucă, validând pretenția acestuia ca asupra tezei sale de doctorat, plagiată la rând, așa cum fără rest a demonstrat Emilia Șercan, să se pronunțe doar Comisia de Etică a UNAp.
Dacă ar fi vrut să aștepte chiar un verdict oficial, Klaus Iohannis ar fi putut fie să ceară sesizarea CNATDCU și avea toată legitimitatea să o facă, fie să tacă și să urmărească deciziile care se vor da în privința acestui plagiat.
Poziționându-se așa cum a făcut-o, președintele nu a răspuns unor solicitări de presă și nici interesului public, ci interesului unui public mult mai restrâns, format din Nicolae Ciucă și echipa. Mai mult, strategia de validare a premierului a continuat cu o întâlnire Iohannis – Ciucă, anunțată grav ca fiind consacrată temei internaționale, amenințarea războiului din Ucraina.
Sunt mai multe consecințe aici.
- Cerând un verdict oficial, când ar fi putut să constate și cu ochiul liber paginile copiate, președintele a delegitimat, o dată în plus, presa.
Klaus Iohannis este președintele care nu dă interviuri presei și nu organizează conferințe de presă decât atunci când are și o miză electorală, pentru sine sau partidul pe care îl susține, PNL.
De vreme ce munca unui jurnalist profesionist, ale cărui analize de teze de doctorat plagiate a dus la retragerea mai multor titluri de doctor, nu este credibilă la Cotroceni, atunci nici președintele nu poate face obiectul de analiză a presei.
Consecința pe termen scurt a acestei deprecieri intenționate a presei este inducerea percepției de mlăștinire a spațiului public, unde jurnaliștii nu au rolul de a spune adevărul, așa cum îl constată, ci de a colporta exclusiv mesajele instituțiilor și ale celor de la putere.
Pe termen mediu și lung, președintele obține ce a mai obținut: neîncrederea socială în valori și în capacitatea statului de a sancționa corupția (furtul academic e o formă de corupție) și astfel de a oferi protecție și speranță socială. Adică teren pentru AUR și agende controlate de Kremlin sau doar speculate.
- Sabotarea proiectului pe care l-ar fi vrut să fie moștenirea sa istorică, România Educată, și pe care președintele oricum l-a abandonat și înlocuit din mers cu diverse surogate.
Președintele Klaus Iohannis nu a cerut o analiză a departamentului de educație care există la Cotroceni. Nu a cerut nici un alt punct de vedere din mediul academic. S-a mărginit doar să anunțe că premierul Ciucă are tot dreptul de a fi prim-ministru și să ceară un verdict de la ce comisie vrea, poate în fond și să numească una nouă, Liviu Marian Pop s-ar putea pregăti pe margine.
Într-o țară în care accesul la educație de calitate ține exclusiv de capacitatea financiară și de determinarea părinților, președintele legitimează titlurile universitare obținute pentru a accede în funcție și politică, nu pentru cercetare și contribuția adusă domeniului și, mai larg, cunoașterii.
O pagubă mai mare făcută României educate nu o putea face nimeni, în afara lui Klaus Iohannis.
- Folosirea instituției, pentru a valida personal un colaborator de la putere.
Asta nu e totuși o premieră, Klaus Iohannis a procedat identic și în cazul primului premier pe care l-a menținut în funcție cu orice preț plătit de România, în acel moment mii de morți de Covid, pe care Guvernul nu avea timp să le prevină, era în campanie electorală pentru ca Iohannis și Cîțu să își asigure partidul.
- Deturnarea agendei
Plagiatul premierului Nicolae Ciucă nu e o temă mică de agendă, care trebuie lăsată de-o parte, pentru că țara are mai multe lucruri grave de înfruntat: facturi mari, pandemie, proximitatea unui război.
Dar președintele exact asta a făcut, anunțând, imediat după devoalarea plagiatului, că se va întâlni cu premierul, pentru a discuta despre Ucraina. În subtext: „să lăsăm plagiatul deoparte, iată lucrurile importante”.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă nu ar scăpa însă basma curată, asta însemnând pur și simplu rămânerea la putere, dacă Klaus Iohannis nu ar profita de uzura și starea de deziluzie majoră din societate.
Spre deosebire de cazul Ponta, societatea civilă, incluzând aici intelectualii, universitățile, chiar și presa, pare mai degrabă resemnată în fața a ceea ce Andrei Pleșu numea undeva viciul practicat cu virtute care ajunge, iată, să compromită binele, stând pe locul acestuia.
Problema unui plagiat evident și permis în acest fel nu este însă una mică, nici măcar în contextul temelor mari de agendă. Din contra. Într-un context geopolitic complicat, vulnerabilitatea liderilor politici de la București cântărește greu.