Scandalul plagiatului - câștigători și pierzători

Scandalul plagiatului - câștigători și pierzători
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dacă dl Nicolae Ciucă a comis un plagiat în teza de doctorat, nu poate să mai rămână în funcție. Integritatea, din toate punctele de vedere, inclusiv cel academic, trebuie să fie o condiție sine qua non pentru ocuparea oricărei funcții publice, cu atât mai mult a celei din fruntea guvernului.

Deocamdată discutăm despre o acuzație solidă care se cere clarificată științific și oficial cât mai repede și credibil.

De aceea, soluția analizării tezei de către comisia de etică a universității unde a fost ea realizată nu face decât să amplifice suspiciunile. De dorit ar fi fost o soluție ca într-un alt caz celebru – comisie cu componență externă solicitată la nivel CNATDCU.

Orice tărăgănare, orice soluție ambiguă nu vor face decât să agraveze efectele politice care deja se produc. Și, cel mai important, asemenea efect este vulnerabilitatea premierului Ciucă.

ADVERTISING

Viitorul de premier al domniei sale este în acest moment sub semnul întrebării, ceea ce-i face și mai grea situația și așa dificilă, pentru că nu are o funcție politică grea în PNL și este sabotat la vedere de președintele partidului.

Sub semnul întrebării este, implicit, viitorul coaliției. Ar fi greu de găsit un alt liberal digerabil de către PSD, care ar și pleca la negocieri având ascendentul acestui eșec liberal. Deci coaliția ar avea șanse să reziste doar cu premier pesedist.

Deja vedem o intensificare a tensiunilor din coaliție. Fiecare încearcă să se poziționeze în raport cu pasivul guvernării de parcă ar vrea să plece cu cât mai puțin din el.

Sigur că teoretic, din punct de vedere legal, premierul poate rămâne în funcție și cu un plagiat dovedit, cât timp el nu are efecte penale. Dar în plan extern, un asemenea premier ar fi complet decredibilizat. Deja situația domniei sale a devenit rapid știre internațională.

Deci deasupra capului dlui Ciucă și a guvernării stă un mare semn de întrebare care nu se poate termina decât cu o, greu de anticipat acum, “achitare” - credibilă doar dacă, repet, ar veni de la un organism total independent - sau cu încheierea actualei formule de guvernare.

Marele avantajat politic este de la mare distanță Florin Cîțu, chiar dacă începe prin a face balet. Scandalul plagiatului l-a prins în plin proces de băgare a tuturor bețelor posibile în gardul guvernării, doar, doar încinge focul.

Fostul premier se comportă de parcă nici usturoiul anului de guvernare nu l-a mâncat, nici gura nu-i miroase a tragedia valului 4 și a nepregătirii iernii facturilor record.

Dacă guvernarea se clatină și cu atât mai mult dacă va cădea, dispare fix marea problemă a președintelui PNL - alt pol de putere în partid, adică repetarea situației de anul trecut.

Că va fi renegociat premierul în coaliția cu PSD, că se va reface coaliția cu USR, că vor urma anticipate, tot dl Cîțu va sta în capul mesei și va face liste de ministere, miniștri sau electorale.

Din punct de vedere electoral, este foarte adevărat că, din păcate, o mare parte dintre români, poate cea mai mare, nu au nicio sensibilitate la subiectul plagiat, așa cum o mare parte dintre români admiră în secret, dacă nu chiar vocal, tot felul de “șmecheri”, fie ei hoți, corupți sau mincinoși.

Dar electoratul PNL este sensibil la subiect, la fel concurenţa directă a PNL, care este USR.

Deci pentru PNL, plagiatul dl Ciucă ar fi coșmarul perfect, unul cât se poate de meritat, de altfel. După un premier care a condus beat și a țepuit o bancă în SUA, pus cu fix această carte de vizită președinte de partid, acum ar avea un premier plagiator.

O contraperformanţă politică și electorală remarcabilă pe care partidul o împarte cu președintele Iohannis în raport cu care a ales să fie slugarnic.

PNL mai are nume importante și cu mare credibilitate publică, în primul rând, Ilie Bolojan, pe care însă liberalii nu au curajul să-l împingă în față, pentru că nu este pe placul unui președinte de stat perdant, slab și egoist.

Pentru PSD este foarte bine: pot juca și mai tare în coaliție, iar electoratul lor nu are cine știe ce sensibilități pe subiectul integrității de toate felurile, mai ales a celei academice. Dacă plagiatul îl va obliga pe dl Ciucă la demisie, PSD, cum spuneam, va reveni la masa discuțiilor cu și mai mari pretenții.

Tot la câștigători este și AUR. Ei nu au pedalat pe subiect, pentru că este total neinteresant pentru electoratul lor. Dar tensiunile din coaliție, o nouă criză de guvern, peste criza facturilor și cea sanitară, sunt ideale pentru un partid care pe baza lor este în continuă ascensiune.

În plus, devine tot mai probabil ca o nouă criză de guvern să ducă de această dată la anticipate, oricât de greu sunt ele de organizat. Iar în ipoteza anticipatelor, AUR ar putea lua un scor cu adevărat spectaculos.

Dincolo de retorica inflamată, pentru USR singura situație avantajoasă ar fi, în mod paradoxal, ca scandalul să aibă un final discutabil, să fie mușamalizat, prelungit, pentru că asta ar permite partidului o continuă retorică pe un subiect care interesează electoratul lor.

Câtă ipocrizie ar fi în această retorică e de discutat. “USR a spus că electoratul lor nu e interesat de o campanie de expunere a imposturii oamenilor politici. Asta mi-a spus-o mie Dacian Cioloș, în mod direct. Și acum brusc îi redescoperim. Cum să faci o asemenea gafă?”, spunea Valeriu Nicolae într-un interviu acordat SpotMedia.ro în luna decembrie.

Să nu uităm nici faptul că în Guvernul Cioloș din 2016 ministrul de Interne Tobă a rezistat fară probleme cu o acuzație de plagiat, fiind schimbat abia după multe luni, în urma altui scandal, cel referitor la DIPI.

Dacă Guvernul cade, USR ar avea de ales între trei rele. Să reintre în coaliție cu PNL sub bagheta lui Klaus Iohannis, să se ducă la anticipate în starea de acum, adică lupte interne între fostele partide și demobilizare, după cum a recunoscut chiar Dacian Cioloș. Să asiste și mai demobilizați la crearea unei noi coaliții PNL-PSD.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇