Furtul pieselor din tezaurul românesc a scos la iveală consecințele mediocrității din politica și instituțiile de la București și zbaterea grotescă a celor care vor să-și salveze funcția politică. Mai grav, însă, un fapt apolitic a fost tras în malaxorul populismului, pentru a satisface nevoia de sânge a extremiștilor.
Ce s-a întâmplat e frust: piesele au fost furate dintr-un muzeu din Țările de Jos, țară în care furturile de acest fel sunt destul de frecvente, și pentru că are o tradiție muzeală și colecții de valoare.
De ce au fost furate tocmai aceste trei piese și nu altele: Au fost furate pentru valoarea lor materială evidentă.
Ce urmează: Deja avem nişte suspecţi prinşi, eventual urmează recuperarea pieselor intacte.
Ce spun politicienii de la putere, de la prim-ministrul Ciolacu la ministrul Culturii Natalia Intotero și președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Mihail Neamțu, (sic!) că s-a întâmplat: a fost un atac la identitatea românilor, ne-a fost afectată identitatea națională. Sau, în varianta grotesc-conspiraționistă formulată de Mihail Neamțu (AUR): deci acesta a fost prețul pentru a ne primi în Schengen!
O distorsionare naționalistă care i-a trimis pe politicieni în competiția de a-și demonstra cât mai puternicul atașament față de identitatea primordial dacică, despre care cu cât știu mai puțin, cu atât o pot tranzacționa mai util.
De unde un iureș de declarații și măsuri demne de o comedie polițistă de calitate îndoielnică: a fost concediat directorul muzeului de Istorie, pentru carențe de comunicare, s-a propus ca de acum înainte să trimitem la muzeele din străinătate copii ale operelor de artă sau să vină străinii la noi, dacă vor să vadă o operă de artă autohtonă și așa mai departe.
Cum cazul este internațional, ce spun politicienii români ajunge și pe agenda europeană și să ne imaginăm doar miniștri ai Culturii cu un parcurs profesional care să-i legitimeze în funcție, nu dintre cei cărora trebuie să le fie găsită o funcție nouă și sunt plimbați dintr-o instituție în alta, aflând de propunerea ca muzeele să expună copii, nu originale.
Adică exact ceea ce contrazice opera de artă, a cărei substanță stă în autentic. Totuși, e o propunere care măcar e în acord cu relaxarea intelectuală a politicienilor români, atunci când vine vorba despre plagiate: în fond, sunt idei, operă intelectuală, nu fură nimeni un iaht!
A pune problema în termeni identitari însă creează două mari probleme:
- Prima este aceea a pendulării între excepționalism și stigmat, o capcană în care e facil să tot cădem de-al lungul istoriei, mai ales că România a trecut prin lungi perioade de uzurpare și distorsionare istorico-culturală. În acest caz, avem de-a face cu un complex de superioritate resentimentar: suntem excepționali și fie străinii nu recunosc asta, fie ne iau excepționalul și îl folosesc pentru ei. Este practic matricea în care cresc naționalismul de tip retrograd, care, atunci când se manifestă, este resentimentar, furios și, peste limite, violent – a se vedea imaginile de la protestul din 24 ianuarie.
- A doua este aceea a izolaționismului ca rețetă de supraviețuire națională și acesta este un pericol extrem de crescut în contextul în care ne aflăm, cu o platformă politică consistentă care, auto-intitulându-se suveranistă, servește izolării României de liberalismul occidental.
“Pericolele la adresa identității în ziua de astăzi sunt aceleași care au fost întotdeauna: populismul, extremismul, intoleranța, antisemitismul”, spune în interviul acordat spotmedia.ro istoricul Liviu Neagoe, autorul cărții Eutopia. Concepte, identități și istorii românești.
Adică exact ceea ce comit politicienii de la putere de la București, înțelegând și calculând cinic sau nefiind capabili să înțeleagă că popularitatea după care aleargă poate fi dezastruoasă, atunci când dă satisfacție resentimentului și extremismului.