După ce societatea civilă și partenerii occidentali au reușit să înțeleagă dezastrul absolut care ar fi dus la o influență crescută și deosebit de periculoasă a Moscovei la București, politicienii români au compromis peste noapte speranța că lucrurile vor fi reabilitate.
Dat în vileag ca neolegionar – de impostură sau de suflet – pion util Rusiei – idiot util sau mai mult – și creație retrogradă a vlăstarelor fostei Securități – candidatul Călin Georgescu a fost reamplificat în ultimele săptămâni de aceiași actori politici care au făcut ca AUR, Simion, SOS, Șoșoacă, POT și, iată, Georgescu, să aibă un loc în prim-planul politicii.
Faptul că decidenții politici, de la președintele Iohannis la premierul Ciolacu, nu coordonează nicio celulă de criză politică și nu solicită public niciun raport complex despre toate cauzele și toți responsabilii care au aruncat țara în aer, deschizând cel puțin ușile pentru oamenii lui Putin, arată că strategia a rămas aceeași: alimentarea răului mai mare, creșterea golemică a unui candidat extremist, fertilizarea terenului pentru curente și emoții extremiste, care să poată fi diabolizate și contra cărora societatea să fie chemată, din nou, chiar dacă ar însemna front comun în jurul unor personaje ca Crin Antonescu sau Victor Ponta.
Imediat după ce Curtea Constituțională a anulat scrutinul prezidențial, motivarea fiind aceea a unei imixtiuni deosebit de grave a unui alt stat – și SIE numește aici Rusia – în procesul democratic de la București – sentimentul general era acela al unei victorii sau măcar unul de ușurare.
Părea că istoria reală ne dăduse o lecție, dar ne scutise totuși de dezastru, dându-ne timp să întrevedem consecințele și să corectăm cauzele care ne-au adus în punctul cel mai rău.
Doar că lucrul cel mai rău pentru societate nu a părut a coincide cu lucrul cel mai rău pentru politicienii de la putere, care, între a salva țara de intrarea într-un scenariu și mai prost, și a-și salva lor privilegiile, au ales cea de-a doua variantă, fără măcar a încerca o formulă de compromis.
Așa se face că suntem acum în situația de a repeta, de astă-dată mult mai paroxic, scenariul în care un personaj de tipul Călin Georgescu să poată deveni președintele țării.
Iar variabilele fixe sunt chiar mai dezastruoase:
- Marcel Ciolacu și camarila din PSD și-au asigurat accesul la resursele puterii și vor rămâne;
- Instituțiile au fost împărțite între partidele mamut, ceea ce înseamnă că miza oamenilor din partide de a avea un scrutin prezidențial onorabil e scăzută; situația lui Toni Greblă, eternizat în funcție pentru serviciile aduse, este emblematică;
- Societatea civilă a fost iarăși utilizată, confiscată și protestul ei a fost resemantizat – înlăturarea lui Călin Georgescu a folosit nu unei resetări a scenei politice, unei reformări, ci salvării partidelor mamut. Acesta este unul dintre efectele grave, în care societatea este instrumentalizată politic;
- Klaus Iohannis locuiește încă la Cotroceni, având drepturile depline ale funcției, fără însă să mai existe așteptări sociale în ceea ce-l privește pe președinte. Mai mult, poate pretinde, și o și face, că a rămas din obligație pentru țară și responsabilitatea pentru funcție, când, de fapt, nu face nimic pentru a corecta cauzele care au dus țara într-o situație democratică precară. Își continuă un mandat autarhic, suveran, în care sprijină PSD și acoliții să-și asigure resursele țării.
Extremistul Călin Georgescu crește, pentru ca PSD și Ciolacu să se albească
Dacă până la primul tur al prezidențialelor, curentul extremist părea marginal și în fond toți candidații de sorginte extremistă abia au adunat o treime din voturi, chiar dacă Călin Georgescu a obținut o calificare pentru cel de-al doilea tur dur, lucrurile ar putea sta mai precar acum.
De data asta, în lumina radarelor și perfect convenabil principalului partid de la conducere, PSD, pentru care această strategie de a părea răul mai mic, comparat cu răul hidos, nu este o premieră.
De aici și ipocrizia lui Marcel Ciolacu de a amenința cu retragerea din coaliția care ar fi format guvern și revenirea la masă, pentru a juca rolul celui care contrabalansează riscul suprem, dacă președinția încă e amenințată să cadă în mâinile unui extremist pilotat, așa cum ne spune SIE, chiar de Rusia.
Sunt câteva elemente care ne arată că suntem în același joc al PSD:
- Amânarea unui calendar clar ale alegerilor prezidențiale alimentează frustrarea și resentimentul alegătorilor și dă timp și muniție discursurilor extremistului Călin Georgescu. Este extremist, pentru că încă apare dubiul, pentru că vorbește despre schimbarea ordinii constituționale, atunci când atacă existența partidelor politice.
- Jocul de-a candidatul comun, un candidat care aparține atât vechiului sistemul politic, anatemizat de votul popular, cât și unui sistem actual de influențe, alimentează același spațiu de furie socială care dospește discursurile extremiste.
- Lipsa de critică la adresa lui Klaus Iohannis creează aceeași senzație că întreg sistemul politic mainstream este unul în care actorii își acordă privilegii și garanții reciproce, indiferent de Constituție.
- Criza economică și măsurile de austeritate, cauzate de guvernarea anterioară tot PSD, nu pot fi contrabalansate cu politici sociale, economice și administrative reale, fără a periclita sistemul de recompense al partidului, așa că alimentarea unei crize semi-artificiale - extremismul care pune România în risc este preferabilă partidului. Ca orice lider cu vocații iliberale, Marcel Ciolacu are soluții doar pentru crizele de impostură, artificializate.
Laboratorul golemic din care au ieșit AUR, George Simion și Călin Georgescu încă este util partidelor și liderilor politici de la putere, iar dacă lucrurile de agravează la protestul anunțat pentru 12 ianuarie, atunci Marcel Ciolacu și cei din jurul lui vor putea fi adulții din cameră, pro-europenii, apărătorii granițelor și securității naționale, singura alternativă și singura garanție că extremismul poate fi contrabalansat. Un calcul politic care, pe ei, îi poate salva, dar care va vulnerabiliza societatea, o dată în plus.