Menținerea intrării României în Schengen pe ordinea de zi finală a Consiliului JAI este o înfrângere pentru Austria. Pentru că o împinge într-o situație foarte dificilă, pe care a vrut să o evite: Austria vs UE, la vedere, explicit, fără echivoc.
Pentru că e disperat de problemele interne și, după cum spunea la B1 TV Daniela Pisoiu, cercetător senior la Institutul Austriac pentru Afaceri Internaționale, habar nu are de politică externă, cancelarul Nehammer a intrat într-o capcană și nu știe cum să iasă din ea.
Ecuația e mai simplă decât o conturează tot felul de scenarii. Dacă era vorba despre revendicări contractuale, de interese economice, chestiunea ar fi fost rezolvată demult. Pentru Ioahnnis și PNL miza Schengen e atât de mare încât probabil că ar fi găsit o soluție. În plus, jocul a ajuns prea dur și prea extins pentru asemenea mize.
Karl Nehammer este disperat de pierderea puterii. Conservatorii lui sunt în picaj și urmează alegeri. S-a agățat de tema fierbinte a migrației, extrem de sensibilă în Austria, și a transformat-o în discurs electoral dur.
Cifrele false prezentate despre sursa migrației au fost pentru audiența internă, trebuia identificat un vinovat, iar România cu anvergura ei de pitic, pe măsura liderilor ei, era numai bună. Rezistența acerbă e menită să arate austriecilor ce cancelar dedicat și luptător au.
Doar că dl Nehammer, neștiind jocul, nu știe nici limitele. Una este să te faci auzit, să obții un plan pentru migrație, să îți arăți mușchii politici, să valorifici momentul, alta este să umilești nu o țară sau alta, ci ansamblul UE.
De câteva zile, de Nehammer se roagă toată conducerea UE, popularii, liderul PPE însuși, cancelarii europene, comisari, parlamentari și el le răspunde cu date dovedite false de Frontex, o agenție europeană. Asta înseamnă să umilești UE.
Mai mult, înseamnă să o periclitezi, pentru că blocarea extinderii Schengen fisurează solidaritatea europeană, expune slăbiciunea Uniunii, aruncă în ridicol conducerea Uniunii și folosește din plin Rusiei, indiferent dacă acesta a fost sau nu scopul lui Nehammer. Și acest gen de umilință e greu de uitat.
Evident că Austria nu va fi pedepsită precum Ungaria cu tăierea fondurilor. Dar când va avea nevoie la rândul ei de solidaritatea UE, ar putea avea probleme. Inclusiv în chestiunea migrației.
Când ai nevoie de ajutorul și înțelegerea UE, e bine să nu o umilești și să nu o periclitezi. Ba mai mult, aduci în discuție și chestiunea refugiaților ucraineni, adică te duci în toate bălăriile.
Șeful PPE Manfred Weber l-a avertizat destul de transparent că, dincolo de o limită, radicalizarea poate deveni bumerang: ”Austria e o țară mică, care are acum 100.000 de migranți ilegali. E o problemă reală, toată Europa lucrează pentru a o rezolva. Dar nu poți rezolva o problemă creând o altă problemă, prin ținerea României și a Bulgariei în afara Schengen. Rusia este interesată în divizarea spațiului Uniunii Europene”.
Totodată, când te folosești de date mincinoase, pui sub semnul întrebării de acum înainte orice afirmație și orice date prezinți. Intri sub semnul suspiciunii.
Oricât de bolovan politic e dl Nehammer, deja probabil a ințeles în ce s-a băgat, dar a dus jocul atât de sus încât nu mai poate da înapoi fără să pară un înfrânt.
Știe foarte bine, pe de altă parte, că ceea ce nu se rezolvă la acest JAI se va duce direct în Consiliul European de săptămână viitoare, când el personal, nu ministrul său de Interne, va fi obligat să dea explicații.
Cel mai probabil, își va asuma orice risc și orice pierdere și va târî Austria într-o mare problemă de imagine.
Că liderii români sunt grav vinovați pentru că suntem atât de vulnerabili și numai buni de tăvălit, am explicat deja. Și nu facem decât să ne vulnerabilizăm în continuare.
Va fi un Consiliu JAI foarte dificil, unde România va fi reprezentată de dl Bode, absolut nepregătit și nedotat pentru un joc atât de fin și de dinamic cu zone fără precedent, începând cu valoarea unei eventuale abțineri a Austriei sau posibilitatea juridică de a separa Bulgaria de România. E ca și cum ai trimite o căruță să concureze într-o cursă de Formula 1.
Totodată, ar trebui să încetăm să ne comportăm provincial, ca după blocuri. Atacul constant la firmele austriece din România, îndemnul la boicotarea, hărțuirea, chiar alungarea lor e o tâmpenie monumentală.
Deja cancelarul austriac a exploatat-o la întâlnirea cu europarlamentarii români. Pe de altă parte, orice investiție, deci inclusiv cele austriece, înseamnă un plus pentru dezvoltarea țării, înseamnă bani la buget, înseamnă locuri de muncă. Revenirea la sloganul inept al anilor ‘90 “nu ne vindem țara” este ultimul lucru de care avem nevoie.
Mai bine am învăța să ne jucăm corect și inteligent interesele de toate soiurile și, dacă vream să fim tratați că jucători importanți, ar fi cazul să ne comportăm ca atare.