Dincolo de o oarecare inadecvare a mesajului în sutană de la șefia Finanțelor țării, în sine pilda oferită de ministrul Boloș oamenilor de afaceri este corectă nu numai sub aspect creștinesc, ci de-a dreptul economic. Nu e doar despre solidaritate, ci și despre pragmatism.
„Ați văzut și în filme: la finalul slujbei, cineva vine cu o farfuriuță și fiecare pune acolo un bănuț acolo. Se numește: Bănuțul Văduvei. (…) Cu bănuțul ăla tu nu poți să faci nimic, teoretic, dar la sfârșit, când toți bănuții din acel blid, din acea farfurie, se strâng, cu suma aceea poți să faci ceva”, le-ar fi spus Marcel Boloș oamenilor de afaceri, potrivit dnei Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.
Problema nu este așadar, nici moral, nici economic, dacă ceea ce propune dl Boloș este corect pe partea de sporire a forței bănuțului prin asocierea cu alți bănuți.
Și când vrem să facem cadou unui membru al unui grup, la muncă, între prieteni, este cu mult mai eficient ca toți să pună nişte bani și să fie cumpărat ceva mai important, din care sărbătoritul chiar să înțeleagă ceva, decât să vină fiecare cu mizilicul lui.
E firesc ca România să aibă oroare de cooperative după trauma comunistă, dar realitatea este că nu poți face agricultură eficientă economic pe suprafețe mici, după cum nu rezolvi mare lucru dacă fiecare își vinde doar mărul și căpșuna lui.
Problema e la celălalt capăt.
„Când toți bănuții din acel blid, din acea farfurie, se strâng, cu suma aceea poți să faci ceva”, spune ministrul Boloș. Ce anume e acel “ceva”? În care “ceva” vor fi investiți bănuții din blid?
Întrebarea este valabilă și pentru cei colectați până acum. Pentru că marea problemă a contribuabilului român nu este că dă, nici măcar cât dă, ci faptul că mai nimic din ceea ce dă nu i se întoarce.
Școala, spitalele, drumurile, serviciile publice sunt mizerabile. Investițiile publice sunt cel mai adesea scandaloase, prin preț și/sau calitate. Presa nu prididește să scrie despre tunuri de toate felurile, despre jafuri continue, dar și despre risipirea din incompetență a bănuțului colectat în blid, pe care, mult sau puțin, omul îl muncește din greu lună de lună.
Din blid se dădeau între 5 și 7 mii de lei/lună/pacient din azilele groazei. Din blid (și banul european e public), au fost luate BMW-urile rachetă ale poliției, dar și bastoanele cu electroșocuri defecte, din blid sunt făcute autostrăzile care se surpă și tot așa.
Din blid sunt plătite salarii tot mai mari pentru bugetari tot mai mulți, mai ineficienți, mai incompetenți, în mare măsură clienți politici. Solidaritate “de blid” cu ei?
Dl Ciolacu spune că trebuie “să avem curajul” de a desființa instituții inutile. Nu trebuie să avem curajul, trebuie să aibă curajul și în locul declarațiilor electorale să fi venit cu o analiză și un plan concret de desființare, pe care nu cred că le vom vedea vreodată în mod real.
Cum nu vedem nici reducerea numărului de secretari și subsecretari de stat pentru care PSD îi dădea mandat actualului premier înainte de rotativă.
De ce a ajuns Guvernul din nou cu blidul întins către oameni? De ce vrea să crească taxele? Pentru că își bate joc sistematic de banii pe care îi colectează deja, așa cum își va bate joc și de cei pe care îi va colecta în viitor.
Banul din blid este unul pe care omul nu simte că îl investește în dezvoltarea țării, într-o viață mai bună, ci este un ban de care este jefuit și de pe urma căruia nu are niciun beneficiu. Și atunci, de ce să-l dea?
În al doilea rând, la cine vine ministrul Boloș să mai ceară un ban în blid? De la cei care deja varsă acolo sacul de bani în fiecare lună. De la cei care deja se conformează. Dar imensele sume pe care statul nu e în stare să le adune, în primul rând, TVA?
Cum să impui sau să cerșești bani în plus de la bun platnici când tu nu deranjezi cu nimic rău-platnicii, când evaziunea e imensă și protejată politic? De ce am pune bănuțul în blid?