Ce se întâmplă cu modificarea taxelor pentru IT? Ciolacu spune ba că e fake news, ba că e criză, ba că ne obligă PNRR. Ciucă l-a certat pe Boloș (Video)

Ce se întâmplă cu modificarea taxelor pentru IT? Ciolacu spune ba că e fake news, ba că e criză, ba că ne obligă PNRR. Ciucă l-a certat pe Boloș (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Eliminarea facilităților fiscale, de care depind tranșe viitoare din PNRR, se dovedește a fi un cartof foarte fierbinte, pe care liberalii și social-democrații și-l pasează de la unii la alții. În special cele din IT par să creeze cele mai mari disensiuni, provocând o izbucnire, luni, atât din partea premierului Marcel Ciolacu, cât și a șefului PNL, Nicolae Ciucă.

Săptămâna trecută, au vorbit de modificarea facilităților fiscale mai întâi mai vag Ciolacu și apoi, cu subiect și predicat, ministrul de Finanțe Marcel Boloș.

Liberalul a spus clar că e nevoie de bani la buget și pentru a face rost de ei printre măsurile pe care le propune sunt schimbarea urgentă a taxării și impozitării preferențiale din sectoarele IT, construcții și cel agricol.

„Propunerea cu care vom merge și o vom supune discuției în coaliție va fi aceea de aliniere a regulilor, pe care le avem în sistemul de facilități fiscale. Avem trei mari beneficiari: IT, agricultură și construcții. Și aici vom încerca să uniformizăm aceste reguli de aplicabilitate. Adică nu putem discuta de o categorie de beneficiari de facilități fiscale care este tratată diferit față de altă categorie", a spus Boloș, pe 26 iunie.

ADVERTISING

Greu de făcut reforme cu gândul la alegeri

Exact o săptămână mai târziu, premierul Marcel Ciolacu a contestat că ar fi existat vreo discuţie şi a catalogat drept dezinformare și fake news eliminarea facilităţilor fiscale din sectorul IT.

„Nu a existat nicio discuţie şi nu va exista de scoatere a facilităţilor de la IT. Este o minciună şi o dezinformare faptul că cineva a luat în discuţie. IT are o scutire la impozitul pe venit, nu va exista o discuţie de scoatere a acestei facilităţi la IT şi nici nu a existat”, a răbufnit Ciolacu.

A admis, însă, că nu e fake news pentru construcţii şi agricultură și s-a lansat într-o tiradă din care la final nu se mai înțelege cum, cine, când, ce facilități taie, cui și nici de ce...

„Acolo avem facilităţi în ceea ce priveşte impozitul pe venit, dar şi CASS. CASS înseamnă sănătate. Vrem sănătate, dar nu încasăm. Nu vom lua o măsură până când nu ne vom aşeza cu actorii principali la masă. Mai mult, avem un jalon trecut în PNRR, pe care, dacă nu îl îndeplinim, pierdem bani.

Și pierdem reforme pe care eu mi le asum. Nu am nici cea mai mică reţinere să spun că treptat, până în 2026, să scoatem aceste facilităţi. Nu ştiu dacă vom scoate facilitatea anul acesta, nu ştiu dacă vom discuta cu constructorii şi agriculturii, astfel încât să avem un calendar de îndeplinire a jalonului în 2026, împreună.

ADVERTISING

Ce vreţi să facem cu ţara asta, să o îndreptăm spre un dezastru, într-un blocaj total şi să nu ne mai asumăm nicio reformă sau să ne facem treaba pentru care ne plătiţi şi să luăm decizii? Sunt lucruri pe care trebuie să ni le asumăm, indiferent dacă deranjează sau nu, pentru că nu o fac pentru mine sau pentru Guvern, o facem pentru ce ne-am asumat în faţa Europei”, a mai explicat Ciolacu. 

Întrebat dacă 1 septembrie este data care se va regăsi în calendarul fiscal, Ciolacu a spus: „Presupun că vom avea un calendar, impus, repet, de jalonul din PNRR. Dacă vreţi să mă fac că nu există acel jalon, nu mă fac, să mă fac că trebuie să plătesc 6 miliarde la concedii medicale de anul trecut, nu pot să mă fac că ăsta este adevărul”, a spus el, referindu-se la anunțul făcut anterior, că a cerut un control pentru a vedea de ce și-au luat românii atâtea concedii medicale și dacă au fost mai mulți de la stat sau de la privat.

Ba înflorește economia, ba e criză

În plus, Ciolacu a anunțat că a discutat pe acest subiect deja cu Boloș și Ciucă și a admis că cifrele nu sunt bune, dacă vrem să ne îndeplini obligațiile în ce privește deficitul bugetar.

ADVERTISING

„Aş vrea să începem cu începutul, ce şi-a asumat statul român, care sunt obiectivele statului român şi ce trebuie să facă Guvernul României şi nu numai, şi Parlamentul României.

Ştim cu toţii că, la un moment dat, România a avut un deficit de 9,2%, cel mai mare deficit din UE, el venind după un deficit de sub 3%, după o datorie externă a României de aproximativ 37%.

Toate aceste lucruri s-au întâmplat într-o perioadă foarte scurtă, sub un prim-ministru accidental om de stat în România, sperăm ca astfel de accidente să fie din ce în ce mai rare şi am ajuns la o provocare, România fiind singurul stat care are un acord în ceea ce priveşte încadrarea în deficit.

Anul acesta trebuie să ne încadrăm într-un deficit pe 4,4%. Există o execuţie bugetară până la jumătatea anului, raportată de Ministerul de Finanţe şi este normal să avem şi o analiză, pentru că obiectivul României este de a se încadra în acest deficit, astfel încât dobânzile de refinanţare să nu crească şi faptul că acest acord cu Comisia, care poate să influenţeze eventualele fonduri europene adresate României şi, cel mai grav, ar afecta implementarea reformelor din PNRR”, a spus premierul. 

El a continuat înșirând și alte declarații ce se băteau cap în cap.

„Pe de altă parte, avem o altă provocare, au existat măsuri luate de fostul premier Nicolae Ciucă, am venit şi eu cu alte măsuri în această perioadă scurtă de două săptămâni, în aşa fel încât să scădem inflaţia. Scăderea inflaţiei aduce venituri nominale mai mici la bugetul statului. Scăderea inflaţiei va duce la o creştere economică şi o putere de cumpărare a românilor, de aceea, venim cu investiţii şi cu scheme de ajutor pe zona economică, astfel încât pentru prima dată în România şi în economia românească, de 30 de ani, acest trend de creştere economică pe investiţii să continue. 

Acum venim la facilităţile fiscale. Banca Mondială, FMI, Comisia Europeană, prin Raportul de ţară care este anual, ne recomandă de ani de zile să începem să scoatem din facilităţile fiscale, fiindcă România devine nesustenabilă prin venituri. Cunosc povestea că trebuie să avem o colectare mai bună. Această colectare mai bună nu se poate face dacă nu faci digitalizarea, nu s-a făcut de 32 de ani. S-a declanşat acest proces de digitalizare”, a arătat şeful Executivului. 

Declarații de presă susținute de premierul Marcel Ciolacu după deschiderea oficială a Forumului de afaceri franco-român ”Împreună pentru Europa. Mai puternică, mai verde și mai sigură”

Declarații de presă susținute de premierul Marcel Ciolacu după deschiderea oficială a Forumului de afaceri franco-român ”Împreună pentru Europa. Mai puternică, mai verde și mai sigură”

Publicată de Partidul Social Democrat pe Duminică, 2 iulie 2023

Nici Ciucă nu ne-a lămurit mai bine

Pe subiect a fost întrebat, după ședințele de luni dimineață ale liberalilor, și fostul premier Nicolae Ciucă.

El a anunțat că după-amiază are loc o ședință a coaliției unde vor fi discutate facilitățile fiscale, pe cifrele pe care le vor pregăti ministerele de linie.

Despre eliminarea facilităţilor pentru construcţii şi agricultură, Nicolae Ciucă a spus că aceste măsuri trebuie să fie rezultatul dialogului pe care îl au cu domeniul asupra căruia intenţionează să se intervină.

Ciucă a subliniat că măsurile care au crescut cu 3 miliarde de lei cheltuielile cer corecții suplimentare pentru a ne putea încadra în ținta de deficit de 4,4%.

„În acest sens, au fost discutate aspectele care ţin de posibilitatea de a obţine mai multe fonduri la buget, pentru a compensa aceste cheltuieli (...) referitor la taxarea suplimentară a jocurilor de noroc, taxa pe vicii, redevenţele şi tot ceea ce poate să constituie buget suplimentar la nivelul statului au fost analizate, ţinând cont de nevoia de menţinere a fondurilor pentru investiţii”, a spus liderul liberal, citat de News.ro.

Despre eliminarea facilităţilor pentru construcţii şi agricultură, Nicolae Ciucă a spus că „de nenumărate ori a afirmat în spaţiul public că aceste măsuri trebuie să fie rezultatul dialogului pe care îl au cu domeniul asupra căruia intenţionează să intervină”.

„Ca atare, păstrarea dialogului, atât cu producătorii, cu procesatorii, cu investitorii, este absolut necesară înainte de a lua o decizie, de aceea, daţi-mi voie să nu pronunţ niciun fel de abordare”, a spus Ciucă.

Liderul liberal a explicat că, „în primul rând, trebuie să vedem fiecare domeniu ce aport are la bugetul de stat şi dacă avem un domeniu care aduce plus valoare la bugetul de stat ar fi absolut impardonabil să intervenim şi să producem anumite distorsiuni în funcţionarea domeniului respectiv”.

„Pe de altă parte, partea aceasta de a discuta despre reducerea facilităţilor, trebuie să avem în vedere că în PNRR exista deja ca până la finalul anului 2026, treptat, să fie eliminate aceste facilităţi. Vă pot comunica, în baza dialogului pe care l-am avut cu mediul de afaceri, din partea dumnealor, indiferent de dimensiunea afacerii, au solicitat că indiferent de decizie, aceasta să fie una unitară.

Ca atare, chestiunea este una absolut bazată pe chestiunea deciziei, aspectul deciziei guvernamentale trebuie să fie pe baza cifrelor de la nivelul bugetului şi în urma dialogului pe care îl vom avea cu mediul de afaceri”, a mai spus Nicolae Ciucă. 

Despre afirmaţiile ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, privind modificarea facilităţilor fiscale, Nicolae Ciucă a spus că au discutat şi au analizat în partid tot ce a însemnat ieşirea în spaţiul public a ministrului liberal.

„A răspuns cât se poate de onest la întrebare şi a prezentat care pot fi ipotezele de lucru, pentru a găsi soluţia necesară. Ca atare, nu a vorbit despre nicio decizie, despre niciun fel de abordare, a fost doar ca oricare dintre noi. Și dvs vă faceţi un plan când vine vorba să luaţi o decizie pe un subiect anume. Deci nu a fost niciun fel de propunere”, a explicat Ciucă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇