A pornit căruța cu roți pătrate

Ar fi fost momentul în care dl Iohannis putea specula oroarea de anticipate a parlamentarului român. Și sub amenințarea lor chiar putea să impună un guvern reformist, de profesioniști, condus de un premier puternic
A pornit căruța cu roți pătrate

PSD este doar un partid, uneori la putere, uneori în opoziție, mai mult sau mai puțin nociv, în funcție de liderii dintr-un moment sau altul.

Pesedismul însă este o sumă de practici toxice indiferent cum se numește partidul care recurge la ele. Iar în ultimele zile am văzut periculos de mult pesedism.

Felul în care a fost împărățit dl Orban în creierul nopții nu a arătat nicidecum ca un demers democratic dintr-un stat de drept.

Audierea miniștrilor a fost un simulacru care seamănă izbitor cu felul în care își trecea Dragnea guvernele prin Parlament sau cu felul în care au decurs lucrurile în Comisia Iordache.

Pesedistii aplaudau atunci, nu cred că o mai fac acum. Cei din partidele acum la guvernare ar trebui ca înainte de a fi mulțumiți cu acest mod de lucru să se gândească la prostul obicei al roții de a se întoarce din nou. Să se gândească la precedent.

Nici CCR nu a fost toxică de la început. A devenit pe măsură ce politicienii au atras-o în jocul politic creând precedent după precedent.

Contează foarte puțin cine anume vrea să pună întrebări la audieri și din ce partid este el. Cât timp face parte din Parlamentul României are dreptul să pună orice întrebare dorește unui ministru căruia este chemat să îi dea un vot în comisie, apoi un vot în plen. Este o regulă democratică la care ar trebui să ținem indiferent cine, în ce tabăra se află.

Și mi se pare trist că partide noi, de alt tip, USR și PLUS au acceptat fără nicio încruntare măcar sistemul pesedist. Cu cât l-au condamnat mai mult, cu atât mai tare ar trebui să evite repetarea lui.

În ceea ce privește guvernul învestit miercuri, nimeni dintre cei cu care am vorbit din partidele politice nu  îi dă mai mult de 6 luni de zile, adică până la congresul PNL. Dacă îl va câștiga, Ludovic Orban va face în așa fel încât să scape de Florin Cîțu și să se reinstaleze la Guvern cu camarila lui din nou în funcții.

Dacă va câștiga altcineva, atunci cu siguranță acel cineva și echipa sa vor dori să-și conslideze poziția și să renegocieze guvernarea, mai ales dacă oamenii USR-PLUS nu vor performa.

În timpul cât va funcționa, mai lung sau mai scurt, există două posibilități. Cel mai probabil, acest guvern va fi alcătuit din 3 miniguverne, ale celor trei partide, fiecare cu șeful lui.

Partea liberală va fi controlată de Ludovic Orban, care a avut grijă ca în Guvern să nu fie niciun apropiat al lui Florin Cîțu. Premierul nu și-a putut instala nici măcar ministrul de Finanțe dorit de el.

Guvernul-caricatură și reformele abandonate

Cel mai probabil, dl Orban va planta un șef al SGG care să îi raporteze tot ce mișcă în Guvern.

Adică o epocă Dragnea 2.0, cu diferența că dl Orban nu este măcinat de probleme penale care să îl preseze la acțiuni extreme, ca acelea care l-au terminat pe Dragnea. Fără asaltul asupra Justiției, Dragnea putea conduce România din Camera Deputaților fără nicio problemă.

Dar sigur că un premier este cât de puternic vrea el să fie pentru că pârghiile legale sunt  în mâna lui, teoretic poate revoca orice ministru, poate lua ce decizii consideră necesar, în Guvern nu e deloc democrație – premierul hotărăște, cui nu-i convine demisionează sau e revocat.

Dar pentru asta dl Cîțu ar trebui să se dea de trei ori peste cap și este posibil ca de la a doua tumbă dl Orban să-i facă felul politic.

De partea cealaltă, dl Cioloș joacă deja pe jumatate în Opoziție, pregatindu-și probabila candidatură prezidențială. Deși Guvernul este un tot, solidar,  abia negociat, dl Cioloș n-a avut nicio problemă să se disocieze de ministrul Cîmpeanu.

Programul este mai degrabă un set de bune intenții, unele destul de nerealiste. De exemplu, nu știu cum poți crește și bugetul Sănătății și al Educației, fără să majorezi nici deficitul, nici fiscalitatea. Da, prin combaterea evaziunii, dar acesta este un obiectiv vechi, foarte puțin fezabil până când nu se va trece măcar la digitalizarea ANAF.

Unele prevederi nici măcar nu țin cont de realitate. De exemplu, programul prevede depunerea unui proiect privind desființarea SIIJ, deși la CSM există unul care așteaptă aviz din februarie, iar în dezbatere publică este modificarea Legilor Justiției, care și ea prevede desființarea SIIJ.

Marile absențe din program dau măsură raportului  funcții vs principii. De exemplu, pentru revenirea la primari aleși în două tururi ar fi trebuit luptat chiar până la ruperea coaliției, pentru că este acel tip de reformă fără de care celula de bază a administrației, care este primăria, rămâne malignizată de votul într-un tur și malignizează la rândul ei.

Sigur, există și capitolul reformelor constituționale, o glumă cât timp nici pentru reforme mai simple nu e majoritate.

Componența Guvernului  am explicat deja de ce mi se pare dezolantă, și din partea PNL, și a USR-PLUS. Cât despre UDMR, marele câștigător al jocului, nu cred că existau așteptări reformiste. Totuși, de acolo vine una dintre puținele figuri luminoase ale guvernării, ministrul Tineretului și Sportului….

Această însăilare este patronată moral de președintele Iohannis care vorbea chiar în discursul de la depunerea jurământului despre reformele imperative.

Ar fi fost momentul în care dl Iohannis putea specula oroarea de anticipate a parlamentarului român. Și sub amenințarea lor chiar putea să impună un guvern reformist, de profesioniști, condus de un premier puternic. A preferat să își exercite autoritatea asupra PNL doar pentru a-l face să înghită negocierea pe persoană fizică a lui Ludovic Orban și o listă inacceptabilă de miniștri.

Mă întreb daca această căruță cu roți pătrate – plină cu nume de eșalonul al doilea, unele cu competență discutabilă în posturi esențiale  –  care s-a pus azi în mișcare va duce România la acele reforme pe autostrada celor 3 ani fără alegeri. 

Citește și alte texte semnate de Ioana Ene Dogioiu