Vloggerul Selly, pe numele real Andrei Șelaru, a fost prins, sâmbătă, de poliţişti când conducea cu 236 de kilometri pe oră, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti.
„Astăzi, 23 martie, în jurul orei 14:50, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi au depistat în trafic, pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, la km. 35 al sensului de mers către Piteşti, un autoturism ce se deplasa cu 236 de km/h.
Autoturismul a fost oprit, iar, la volanul acestuia, a fost identificat un tânăr, de 23 de ani, din municipiul Craiova”, a transmis Poliţia Română.
Bărbatul a fost amendat de 3.300 de lei, iar, ca măsură complementară, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie.