Mr Big nu mai apare în continuarea "Sex and the City", din cauza acuzaţiilor de agresiune sexuală

Mr Big nu mai apare în continuarea "Sex and the City", din cauza acuzaţiilor de agresiune sexuală
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Actorul Chris Noth a fost înlăturat din episodul final al serialului „And Just Like That” (HBO Max), continuare a „Sex and the City”, după acuzaţii de agresiune sexuală formulate la adresa lui.

Ultimul episod al serialului va avea premiera pe 3 februarie, potrivit Variety.

Personajul lui Noth, Mr. Big, a murit la finalul primului episod, din cauza unui atac de cord. El trebuia să reapară în ultimul episod, într-o secvenţă imaginată de Carrie Bradshaw, personajul interpretat de Sarah Jessica Parker, când se afla pe Pont des Arts din Paris pentru a-i împrăştia cenuşa.

ADVERTISING

HBO Max nu a comentat. Potrivit unor informaţii, echipa creativă a „And Just Like That” a decis că filmările cu Noth pentru final nu sunt suficient de importante din punct de vedere narativ pentru a rămâne în montaj.

În ultimele săptămâni, mai multe femei l-au acuzat pe Noth de agresiune sexuală. Noth a negat acuzaţiile făcute de primele două femei, numindu-le „categoric false”. El a spus că întâlnirile cu cele două şi relaţiile dintre ei au fost consimţite.

În urma învinuirilor aduse, CBS l-a concediat din serialul „The Equalizer”, iar A3 Artists Agency a anunţat că nu îl va mai reprezenta pe actor.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇