Vremea se schimbă radical de luni

Vremea se schimbă radical de luni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După un weekend foarte cald, vremea va intra într-un proces de răcire începând de luni, 12 decembrie.

Valul de frig care afectează vestul și centrul continentului va continua și săptămâna viitoare, ducând la răcirea vremii și în țara noastră. De luni, temperaturile neobișnuit de ridicate înregistrate în România la sfârșitul acestei săptămâni vor scădea, în medie, cu 6-8 grade, iar în unele zone chiar și cu 10 grade Celsius, anunță ANM.

În intervalul 12-18 decembrie valorile termice vor fi în continuare mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Temperaturile se vor încadra între -6 grade noaptea și cel mult 10 grade Celsius în timpul zilei, cele mai mari scăderi fiind prognozate în regiunile montane.

ADVERTISING

În Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș media valorilor diurne va coborî la 4-5 grade, iar a celor nocturne la -2 grad, spre -1 grad Celsius, iar până la sfârșitul intervalului variațiile vor fi nesemnificative.

În Moldova, media valorilor diurne va ajunge la 5 grade, iar a celor nocturne la -2/-1 grad Celsius.

Va fi mai cald în Dobrogea, unde până marți media temperaturilor va ajunge în timpul zilei la 8 grade, iar noaptea se vor înregistra, în medie, 3-4 grade Celsius.

În Muntenia și Oltenia vor fi 7-8 grade în timpul zilei și 0-1 grad Celsius noaptea.

ADVERTISING

La munte se vor înregistra între -2 și 0 grade ziua, iar nopțile vor fi mai reci decât în restul țării, cu medii între -6 și -5 grade ce se vor menține în general până la sfârșitul intervalului.

În toate regiunile țării vor cădea precipitații importante, regimul pluviometric fiind excedentar, în special în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇