Vremea în săptămâna 9-15 octombrie 2023: De la brumă și ninsori la 28 de grade!

Vremea în săptămâna 9-15 octombrie 2023: De la brumă și ninsori la 28 de grade!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primele zile ale săptămânii vin cu semne de toamnă autentică (brumă, temperaturi scăzute, ploi), iar prin zonele montane chiar temperaturi negative, lapoviță și ninsori.

Dar răcirea adusă de o coborâre polară veritabilă este de scurtă durată, iar din a doua parte a săptămânii revenim spre temperaturi neobișnuit de ridicate, chiar și 25 – 27 de grade.

De unde vine frigul

Ne așteaptă o săptămână cu o dinamică sinoptic extrem de interesantă și care va aduce schimbări rapide la de la o zi la alta.

Deși prima parte a săptămânii o începem cu prezența la nivelul țării noastre a unui câmp de presiune ridicată, asociată unui nucleu anticiclonic, dar o activitate ciclonică intensă în nordul Europei va face ca, începând cu cea de a doua jumătate a săptămânii, să avem parte de avansul unui talveg depresionar adâncit și spre regiunea țării noastre, antrenând cu sine și avansul unor fronturi atmosferice (pe parcursul zilei de miercuri un front cald poziționat la nord de țara noastră), iar de joi un vast front rece, cu o deplasare pe direcție NV – SE.

ADVERTISING

În ceea ce privește circulația maselor de aer, după ce la începutul săptămânii încă mai resimțim prezența coborârii aerului arctic (PAm) care a făcut ca temperaturile să scadă și cu 8 – 10 grade sub normalul perioadei în unele zone, începând cu ziua de miercuri revenim pe o circulație atlantică (V – E), care va transporta spre țara noastră mase de aer cald, ce vor face ca valorile de temperatură să crească, din nou, fiind cu 6 – 8, 10 grade peste normalul climatologic.

Minimele cresc uşor-uşor

Minimele zilei de marți pleacă de la 3 – 5 grade prin zonele montane, nordul Transilvaniei, Maramureș (cu 0 – 2 grade pe creste), până la valori de 8 – 10 grade prin nordul și centrul Moldovei, sudul Transilvaniei, centrul și sudul Munteniei și Crișana. În Banat, Oltenia, sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea se vor atinge 12 – 14 grade.

Miercuri noaptea revin temperaturile minime prin zonele montane (-1 spre –3 grade, cu –4, –6 grade pe creste) respectiv doar 2 – 4 grade prin nordul și centrul Moldovei, Transilvania, Maramureș, în timp ce în restul țării ne oprim la minime de 6 – 8 grade, cu 10 – 11 grade prin Oltenia și SV extrem al Munteniei.

ADVERTISING

Joi minimele vor ajunge, în cea mai mare parte a țării, la 6 – 8, 9 grade, cu 3 – 5 grade pe la munte (1 – 2 grade pe creste), respectiv 11 – 12 grade prin Banat, vestul Crișanei, estul Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea.

Dimineața zilei de vineri aduce o încălzire evidentă, cu minime cuprinse, în general, între 10 – 13 grade, mai scăzute la munte (8- 9 grade, cu 5 – 7 grade pe creste), dar și mai ridicate prin nordul Crișanei, sudul Moldovei și Dobrogea (14 – 15 grade).

Weekendul vine cu minime care ar trebui mai degrabă să caracterizeze maximele unei zile de octombrie, 13 – 16 grade, doar prin Transilvania, zonele montane, zonele deluroase fiind posibile valori de 9 – 11 grade, iar pe crestele montane 4 – 6 grade.

În weekend avem 28 de grade

Maximele de luni se apropie de 18 – 20 de grade doar prin sudul extrem al Munteniei, Oltenia, Banat, în timp ce în restul țării vor fi doar 14 – 17 grade, cu 8 – 9 grade la munte (0 –2, 3 grade pe creste).

ADVERTISING

Marți, diferențele termice de la o regiune la alta vor varia de la 11 – 13 grade prin nordul și centrul Moldovei, 14 – 16 grade prin Crișana, Maramureș, Transilvania, sudul Moldovei, nordul Dobrogei, până la valori de 20 – 23 de grade prin sudul Munteniei și Oltenia.

Începând de miercuri intrăm într-un proces evident de încălzire, cu maxime de 18 – 21 de grade în cea mai mare parte a țării, în timp ce joi mai punem câte un grad două și urcăm spre 22 – 24 de grade (cu 15 – 17 grade la munte).

În weekend valul de căldură se intensifică, la început (vineri) prin Oltenia și Muntenia (25 – 27 de grade) pentru ca sâmbătă și duminică să vorbim la nivelul întregii țări de valori cuprinse între 25 –28 de grade (cu 22 – 24 de grade prin Transilvania, respectiv 17 – 19 grade la munte).

Ploi puţine, mai mult la munte

Odată cu orele după amiezii de luni, un front de precipitații pătrunde prin NV, prin Crișana, Maramureș, nordul Orientalilor, aducând ploi, iar în zonele montane înalte lapoviță și ninsori.

Până la orele serii ploile se vor extinde prin Transilvania, Moldova, în timp ce lapovița și ninsorile vor cuprinde toată zona montană a Orientalilor. În noaptea de luni spre marți ploile vor cuprinde și zona Meridionalilor, iar apoi le vom regăsi prin majoritatea zonelor montane până la orele serii.

Dimineața zilei de vineri aduce un nou front de precipitații dinspre N, care va cuprinde, la început, nordul Crișanei, Maramureș, nordul Moldovei, aducând ploi iar după amiaza aceste ploi ajung și prin centrul Moldovei.

În weekend, precipitațiile vor lipsi din zona țării noastre.

Va fi o săptămână extrem de săracă în precipitații, doar prin nordul Orientalilor este posibil să se acumuleze un 10 – 15 l/mp, în restul zonele unde vor fi prezente (zonele montane, nordul Moldovei, Maramureș, nordul Crișanei) ploile nu vor lăsa în urmă mai mult de 1- 3 l/mp.

Vremea săptămânală 09 15 octombrie 2023

Material realizat de Prognoze Meteo

Facebook.com/PrognozeMeteo

Instagram.com/PrognozeMeteo

Puteți susține financiar acest proiect pe: Patreon.com/PrognozeMeteo


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇