Vreme schimbătoare în următoarele două săptămâni. Cum va fi de Revelion

Vreme schimbătoare în următoarele două săptămâni. Cum va fi de Revelion

Următoarele două săptămâni încep cu temperaturi peste normalul perioadei, dar apoi se anunță o ușoară scădere a valorilor, conform prognozei pentru perioada 21 decembrie-3 ianuarie.

De Revelion vom avea parte iar de o creștere a temperaturilor.

Banat

Vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă, după primele două zile, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va crește, de la 6 grade la început, până la aproximativ 12 grade pe 23 și 24 decembrie.

Apoi, valorile termice vor fi în scădere, spre 3 grade pe 26 și 27 decembrie, pentru ca ulterior sa marcheze o nouă creștere și să fie situate, în medie, între 4 și 6 grade în perioada 28 decembrie – 3 ianuarie.

Probabilitatea pentru precipitații la nivel local va fi relativ ridicată începând cu 22 decembrie, dar acestea vor fi mai extinse ca arie și, posibil, mai însemnate cantitativ pe 24 și 25 decembrie.

ADVERTISING

Crișana

În intervalul 22 – 24 decembrie vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă, iar temperaturile maxime vor crește de la 6 până la 10 grade.

Apoi, vremea se va răci, astfel încât, pe 26 și 27 decembrie, vor fi aproximativ 2 grade. Ulterior, o nouă tendință de încălzire va determina valori ale temperaturilor maxime ce se vor situa între 3 și 6 grade, în intervalul 28 decembrie – 3 ianuarie.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată aproape pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse și vor fi mai însemnate cantitativ pe 24 și 25 decembrie.

Transilvania

În primele două zile, vremea va fi relativ apropiată de normalul termic al perioadei (3 grade). Apoi va avea loc un proces de încălzire care va determina, pe 25 decembrie, înregistrarea unor valori medii de 9...10 grade.

ADVERTISING

Răcirea ulterioară a vremii, destul de accentuată, va conduce la maxime diurne de 0...1 grad, în intervalul 26 – 28 decembrie. Iar din 29 decembrie și până pe 3 ianuarie, vremea va fi în general apropiată de normal sub aspect termic, cu temperaturi maxime de 2....4 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar pe 25 decembrie acestea vor fi mai importante cantitativ și se vor semnala pe arii mai extinse.

Maramureş

Vremea se va încălzi în primele zile, astfel încât media temperaturilor maxime va crește de la 4 până la 9 grade, între 21 și 24 decembrie. Apoi vremea se va răci accentuat, iar pe 26 și 27 decembrie vor fi maxime termice de 1 grad.

Ulterior, regimul termic va marca o nouă creștere, iar între 28 decembrie și 3 ianuarie vor fi medii ale temperaturilor diurne de 2...4 grade.

Vor fi precipitații aproape pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar acestea vor fi mai extinse ca arie și mai însemnate cantitativ în intervalul 23 – 25 decembrie.

ADVERTISING

Prognoza meteo pentru săptămâna 21-27 decembrie: De Crăciun avem vreme ca de Paște, după care se schimbă brusc

Moldova

Vremea se va încălzi treptat în primele 4 zile, devenind deosebit de caldă pentru această perioadă din an pe 24 decembrie, când media temperaturilor maxime va atinge 11 grade.

Apoi vremea se va răci accentuat, încât pe 26 și 27 decembrie vor fi, în medie, maxime termice de 1...2 grade. Între 28 decembrie și 3 ianuarie, regimul termic va fi apropiat de cel normal, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 3...5 grade.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în unele zile ale celei de-a doua săptămâni, dar mai ales în intervalul 23 – 27 decembrie, când izolat pot fi însemnate cantitativ.

Dobrogea

După două zile cu valori termice normale pentru ultima decadă a lunii decembrie, vremea se va încălzi, devenind deosebit de caldă pentru această perioadă din an pe 24 și 25 decembrie, când vor fi 11 grade.

Apoi vremea se va răci accentuat, încât pe 26 și 27 decembrie vor fi, în medie, maxime termice de 2...3 grade. Între 28 decembrie și 3 ianuarie, cu mici oscilații de la o zi la alta, regimul termic va fi mai ridicat decât cel normal, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 6...9 grade.

Temporar vor fi precipitații mixte în intervalul 25 – 30 decembrie, în timp ce în restul intervalului de prognoză, pe spații mici și trecător vor fi posibile burnițe sau ploi slabe.

Muntenia

După două zile cu valori normale, vremea se va încălzi, devenind deosebit de caldă pentru această perioadă din an pe 24 și 25 decembrie, când media temperaturilor maxime va atinge 13 grade.

Apoi vremea se va răci accentuat, încât în intervalul 26 - 28 decembrie vor fi, în medie, maxime termice de 2...3 grade. Ulterior, până la sfârșitul celor două săptămâni și cu mici oscilații de la o zi la alta, regimul termic va fi mai ridicat decât cel normal, cu o medie a temperaturilor maxime de 5...7 grade.

Temporar vor fi precipitații mixte în perioada 25 – 29 decembrie, în timp ce în restul intervalului de prognoză, pe spații mici și trecător vor fi posibile burnițe sau ploi slabe.

Vremea de Crăciun va fi mai caldă decât de obicei, dar e posibil să ningă chiar şi la Bucureşti

Oltenia

După două zile cu valori termice normale, vremea se va încălzi, devenind deosebit de caldă pentru această perioadă din an pe 24 și 25 decembrie, când vor fi 12...13 grade. Apoi vremea se va răci accentuat, încât în intervalul 26 - 28 decembrie vor fi 1...3 grade.

Ulterior, până la sfârșitul celor două săptămâni și cu mici oscilații de la o zi la alta, regimul termic va fi mai ridicat decât cel normal, cu o medie a temperaturilor maxime de 4...6 grade.

Temporar vor fi precipitații mixte în intervalul 25 – 30 decembrie, în timp ce în rest, pe spații mici și trecător, vor fi posibile burnițe sau ploi slabe.

La munte

Intervalul de prognoză va debuta cu un regim termic caracterizat prin valori termice negative, de -2...-1 grad, ziua. Apoi vremea se va încălzi, iar în jurul datei de 25 decembrie vor fi valori termice maxime de 4 grade. Se va răcori pe 26 – 27 decembrie, (-5...-4 grade).

Între 28 decembrie și 3 ianuarie vremea va deveni apropiată de normalul termic al perioadei, cu o medie regională a temperaturilor maxime de -2...0 grade.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor mixte va fi în general ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar în perioada 24-26 decembrie acestea vor fi, local, mai însemnate cantitativ.

Citește și alte articole importante de pe SpotMedia.ro:

A.G.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇