Jumătatea de vest a țării se află sub cod galben sau portocaliu de vreme rea, fiind așteptate ploi torențiale, instabilitate atmosferică, intensificări de scurtă durată ale vântului.
ANM a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru şase judeţe și o atenționare Cod galben pentru 10 judeţe.
Astfel, de duminică, ora 15:00, până luni, la ora 03:00, în judeţele Timiş, Arad, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj şi zona de munte a judeţului Hunedoara vor fi averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40 - 50 l/mp şi izolat de peste 70 l/mp.
De asemenea, de duminică, ora 13:00, până luni, la ora 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Olteniei vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, rafale în general de 55 - 70 km/h şi pe alocuri grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 25 - 30 l/mp şi izolat de peste 40 - 50 l/mp.
Se află sub Cod galben, așa cum se poate vedea și pe hartă, judeţele Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Alba, Mureş, Dolj şi parţial Hunedoara.
Vreme călduroasă în restul țării, cu disconfort termic ridicat în București
În restul țării, vremea se va menține călduroasă, până luni dimineață, cu disconfort termic ridicat şi indice temperatură-umezeală care ar putea depăși pragul critic de 80 de unităţi în București.
Temperatura maximă va fi de 33...34 de grade, iar cea minimă de 14...16 grade.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat, cu rafale de până la 40...45 km/h, după-amiaza și seara.