Vremea va înregistra o răcire în următoarele două săptămâni, la nivel naţional fiind preconizate temperaturi în scădere ziua, dar mai ales noaptea, meteorologii avertizând că temperaturile minime vor fi negative chiar în unele zone.
Până pe 9 aprilie, toate regiunile României se vor confrunta cu două valuri de frig, reiese din prognoza publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Iată cum va fi vremea în fiecare regiune în următoarea perioadă:
Banat
Vremea se va răci semnificativ, astfel că mediile maximelor vor coborî de la 12 grade spre 7-8 grade, la mijlocul săptămânii, iar minimele spre -2 grade. Apoi, se va încălzi treptat, astfel că maximele vor ajunge, în data de 1 aprilie, la medii de 17 grade şi minime în jur de 6 grade. Va urma o nouă răcire până în ziua de 4 aprilie, spre medii diurne de 12 grade, iar până la finalul intervalului acestea vor creşte spre 18 grade.
Şi mediile nocturne vor coborî până în 4 aprilie, spre 4 grade, apoi variaţiile vor fi nesemnificative până în 9 aprilie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în primele două zile ale intervalului de prognoză şi din 31 martie până în 4 aprilie, iar până la finalul celei de-a doua săptămâni, precipitaţii slabe vor fi posibile doar izolat.
Crişana
Săptămâna va debuta cu o răcire semnificativă a vremii, când mediile maximelor vor coborî de la 11 spre 6 grade, la jumătatea acestei săptămâni, în timp ce mediile minimelor vor coborî de la 5 grade spre -4. Va urma o încălzire treptată până în data de 1 aprilie, astfel că maximele vor ajunge la medii de 16 grade şi minimele spre 7 grade.
Până în data de 3 aprilie mediile diurne vor ajunge la 12 grade, iar spre finalul intervalului acestea vor creşte spre 16 grade. De asemenea, mediile nocturne vor scădea spre 3 grade, în zilele de 4 şi 5 aprilie, apoi nu vor mai varia semnificativ până în 9 aprilie.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în primele două zile de prognoză şi din nou în perioada 31 martie - 4 aprilie. Până la finalul celei de-a doua săptămâni, precipitaţiile vor fi posibile doar izolat.
Transilvania
Vremea se va răci semnificativ la începutul primei săptămâni, astfel încât mediile maximelor vor coborî spre 3 grade, la jumătatea acesteia, iar ale minimelor spre -5 grade, după care se va încălzi treptat, astfel că maximele vor ajunge, în data de 1 aprilie, la medii de 15 grade, în timp ce minimele ajung la 4 grade.
O uşoară răcire se va resimţi în data de 4 aprilie spre medii diurne de 12 grade, iar până la finalul intervalului de prognoză, acestea vor creşte uşor spre 16 grade. Mediile nocturne vor coborî uşor spre 2 grade, în data de 6 aprilie, apoi nu vor mai oscila semnificativ.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în primele două zile ale intervalului de prognoză şi între 31 martie şi 4 aprilie. În restul perioadei estimate vor fi posibile precipitaţii slabe şi pe arii restrânse.
Maramureş
Săptămâna va debuta cu o răcire semnificativă a vremii, când mediile maximelor vor coborî de la 11 grade spre 4 grade la mijlocul acesteia, iar mediile minimelor, de la 3 grade spre -4. Ulterior, va urma o încălzire treptată până în data de 1 aprilie, astfel că maximele vor ajunge spre medii de 14 grade şi minimele în jur de 5 grade.
Până în ziua de 3 aprilie, mediile diurne vor coborî spre 12 grade, iar până la finalul intervalului acestea vor creşte treptat spre 16 grade. Totodată, mediile nocturne vor coborî spre două grade, în 5 şi 6 aprilie, apoi vor creşte uşor spre valori mediate în jurul a 4 grade.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în primele două zile de prognoză, precum şi în perioada 31 martie - 4 aprilie. Până la finalul celei de-a doua săptămâni, vor fi posibile precipitaţii slabe şi pe arii restrânse.
Moldova
Vremea va continua să se răcească în primele zile de prognoză, astfel încât media maximelor va fi de 6 - 8 grade, iar minimele vor deveni negative, mediate între -4 şi -2 grade, după care se va încălzi treptat, iar până pe 1 aprilie se va ajunge la medii ale valorilor maxime de 16 grade şi minime de 6 grade.
A doua săptămână din interval va avea şi uşoare variaţii termice, cu valori diurne mediate regional între 6 şi 12 grade şi nocturne între 4 şi 6 grade.
Precipitaţiile îşi vor face apariţia destul de des, dar cu probabilitate de extindere mai mare pe 27 martie, precum şi între 1 şi 4 aprilie.
Dobrogea
Vremea va fi caldă în prima zi, dar pentru un interval scurt se va răci semnificativ şi apoi va intra din nou într-un proces de încălzire. Astfel, mediile maximelor vor debuta cu 16 grade, vor coborî la 8 grade, în 29 martie, şi vor ajunge la 14 grade, pe 2 aprilie. A doua săptămână va avea doar variaţii uşoare, între 14 şi 16 grade. Minimele vor avea un parcurs asemănător, vor deveni treptat negative până la mijlocul primei săptămâni, de la 8 grade spre -1 grad, mediat regional, iar după 1 aprilie vor varia între 4 şi 8 grade.
Se vor semnala precipitaţii mai frecvent şi pe arii mai extinse în 27 martie şi, din nou, între 1 şi 6 aprilie.
Muntenia
Vremea va avea variaţii semnificative sub aspect termic în prima săptămână de prognoză. Astfel, temperaturile, mediate regional, vor debuta cu maxime de 18 grade, vor coborî spre 8-10 grade, în 28 şi 29 martie, şi vor atinge din nou 18 grade, pe 1 şi 2 aprilie, în timp ce minimele, pe aceleaşi intervale de timp, vor varia de la 5 la -2 grade. Şi în a doua săptămână vor fi oscilaţii în câmpul termic, dar mai uşoare, cu medii ale valorilor maxime între 14 şi 18 grade şi ale minimelor între 4 şi 6 grade.
Probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare în 27 martie, dar şi în perioada 3 - 7 aprilie. În restul timpului, acestea vor fi posibile trecător şi pe areale mici.
Oltenia
În intervalul 27-31 martie vremea va avea variaţii termice de la o zi la alta, dar pe ansamblu va fi mai rece decât în mod specific regiunii, cu medii ale maximelor între 8 şi 12 grade şi ale minimelor între -2 şi 2 grade. Până în 1 aprilie, se va încălzi treptat, astfel că valorile diurne, mediate regional vor ajunge la 18 grade, iar în a doua săptămână de prognoză vor oscila de la 13 la 17 grade şi cele nocturne între 4 şi 6 grade.
Precipitaţiile se vor semnala mai frecvent şi pe arii mai extinse la începutul perioadei, precum şi după data de 1 aprilie.
La munte
Vremea se va răci semnificativ în primele zile de prognoză în toate masivele, astfel că mediile maximelor vor coborî de la 4 la -4 grade, iar ale minimelor de la 0 la -12 grade, apoi va intra într-un proces de încălzire treptată, până pe 1 aprilie când maximele vor avea în medie 6 grade, iar minimele 0 grade. După această dată, variaţiile termice nu vor mai fi semnificative, regimul diurn se va încadra între 4 şi 6 grade, iar cel nocturn între -2 şi 0 grade, mediat regional.
Temporar se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a intervalului, dar cu precădere pe 27 martie şi după 1 aprilie.